Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 31 octombrie 2022, în secția Mediatecă și American Corner, evenimentul „ Halloween Spooky Party”.

Îndrumați de bibliotecarii Mădălina Băileșteanu și Sofia Cercel, preșcolarii de la Grădinița „Paradisul Copiilor”, Grupa Mare C, și elevii de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, clasa a V-a, vor petrece împreună sărbătoarea de Halloween.

Preșcolarii, care vor fi însoțiți de educatoarele Niță Adina Diana și Vrejea Mădălina, vor participa la un atelier handmade și la parada costumelor de Halloween.

Elevii de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, însoțiți la activitate de profesor Tatiana Băloi, vor prezenta parada costumelor, vor viziona o expoziție de carte și materiale multimedia, vor participa la o prezentare despre originile sărbătorii de Halloween și despre modul în care este redată ea în cultura Pop. În cadrul întâlnirii, elevii vor participa și la un mic atelier de limbă engleză cu tema „Halloween”.

Pentru ateliere se vor folosi ca resurse materiale ale secției Mediatecă și American Corner Craiova, prezentări Power Point în limbile română și engleză realizate de bibliotecari, dar și resurse externe.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Lansare de carte Tatiana Jilavu

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în colaborare cu Editura Aius și Revista „Mozaicul”, organizează luni, 31 octombrie 2022, la ora 17.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, o dubla lansare de carte și o expoziție ce poartă semnătura artistei Tatiana Jilavu.

La eveniment vor participa invitații: Mihaela Albu, Beatrice-Silvia Sorescu, Ovidiu Bărbulescu, Ion Munteanu și Iulian Segărceanu, iar Nicolae Marinescu va modera întâlnirea.

Tatiana Jilavu s-a născut în București, în anul 1958. A absolvit Liceul de Muzică și Artă plastică „Marin Sorescu” din Craiova și a lucrat la pictor decorator până în anul 1992, când s-a stabilit în spațiul european. Atributele spiritualității de sorginte mioritică se regăsesc constant în demersul său artistic, precum și în cărțile publicate:

– Am@r – volumul de debut (Arves, 2016);

– Călător cu D@r (Aius, 2017);

– Mozaic 2n@ (Aius, 2018),

– Ev@ cumintea pământului.ro (Scrisul Românesc, Fundația – Editura, 2018);

– Dictatura fericirii (Aius, 2019)

– Coron@mar (Scrisul Românesc, Fundația – Editura, 2020)

– Coron@grafie (Editura Aius, 2021)

Se vorbește mult de demnitatea muncii, însă adevărata demnitate o vedem în preocupările și în  timpul liber al omului. Am ales să trăiesc viața, nu s-o câștig. Convertesc sufetul în desen și libertatea în fantezie, și chiar de timpul macină, „arta de a zbura” o practic adesea. Totul poate fi frumos în ochiul celui inspirat. Culoarea și desenul se transformă în balsam cu virtuți terapeutice, amicul disponibil și tăcut. Dețin jocul amuzant al privirii în jur; respir, vibrez, sunt fericit contemplator al lumii ce mi s-a dăruit. Mă simt profund recunoscător! Îmi pictez gândul din iris  și cer umilință și iertare, puterea de a face voia Ta. Să îmbătrânești frumos, fără să aștepți nimic în schimb, să trăiești în iubire nu-i simplu. Lumina curge extaziind durerea și bucuria. Arzi în amintiri, în cuvinte nerostite, în multă și prea multă dragoste, în prea multă culoare, în prinosul de energie transpus pe hârtie. Călătorind nu poți schimba nimic din tot ce vezi, decât pe tine însuți. Duc cu mine urme de nisip desprinse din deșertul nostalgiei. Anii trec dar farmecul locurilor și al oamenilor nu trece. Cea mai importantă lege a naturii e iubirea; e de ajuns să iubești oamenii pentru a-i cunoaște. De aceea, multe chipuri, fizionomii, atitudini.” – Tatiana Jilavu

 Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Secția Mediatecă și American Corner Craiova, organizează expoziția de cărți și materiale multimedia intitulată „Trick or Treat at the Library”. Expoziția marchează sărbătoarea de Halloween și poate fi consultată în perioada 31 octombrie – 11 noiembrie. În cadrul expoziției, vă propunem cărți și filme, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari.

Dintre titlurile expuse menționăm:

Complete Tales and Poems of Edgar Allan Poe;

– Nightmare Movies. Horror on Screen Since the 1960s – Kim Newman;

– Studies in Terror. Landmarks of Horror Cinema – Jonathan Rigby;

– Stephen King. Critical Insights – Gary Hoppenstand;

Help! I’m a Prisoner at the Library! – Eth Clifford;

Cei care ne vizitează în acestă perioadă pot viziona, la Secția Mediatecă și American Corner Craiova și unul dintre filmele care fac parte din colecția mediatecii:

  • Bram Stoker’s Dracula
  • Goosebumps
  • Trick’r Treat. Povești de Halloween
  • Happy Halloween, Scooby-Doo!
  • cele trei părți ale animației Hotel Transylvania.

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Mircea Eliade. Definitio sacri

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 31 octombrie, începând cu ora 18.00, la „Casa Dianu”, lansarea volumului „Mircea Eliade. Definitio sacri”, autor Wilhelm Dancă.

La lansarea volumului vor participa invitații: prof. univ. dr. Ionel Bușe, Universitatea din Craiova și cercetător științific Lorena Stuparu, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.

La finalul evenimentului, participanții vor asista la un intermezzo muzical, oferit de Cristian Fofucă, Andreea Apan, studenți la clasa de canto ai dnei. conf. univ. dr. Renata Vari.

Trebuie recunoscut că un merit al acestei lucrări este faptul de a fi redescoperit și aprofundat rădăcinile și influențele culturale de tinerețe, întotdeauna importante în dezvoltarea succesivă a unui autor, chiar a unuia atât de original ca Eliade. Cititorul va găsi în paginile cărții și multe alte informații importante privitoare la viața intelectuală și formația filosofică a lui Mircea Eliade – autorul evidențiind în mod deosebit cum se articulează influența eseistului și filosofului Nae Ionescu asupra viitorului filosof și istoric al religiilor, ca și asupra altor discipoli cunoscuți, cum ar fi Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu. Dar meritul major al lucrării constă în cercetarea foarte atentă a categoriilor fundamentale din gândirea eliadiană cu privire la sacru și la simbol, trecând dincolo, prin analiză, de operele deja meritorii ale lui Adrian Marino, Ioan Petru Culianu, Mac Linscott Ricketts”. ( din Cuvânt-înainte de Giovanni Magnani)

Wilhelm Dancă s-a născut în anul 1959, în localitatea Buruieni, județul Neamț, iar în anul 1986 a fost hirotonit preot la Iași.

Studii:

– Licența în teologie la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, 1986.

– Masteratul în antropologie filosofică, Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, Italia, 1993.

– Doctoratul în filosofie, Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, Italia, 1996. Teza de doctorat în italiană: Definitio sacri. Il sacro come „il significativo” e „il destino” e la sua relazione con il metodo storico-fenomenologico nell’opera di Mircea Eliade.

Activități ecleziale:

– Vicar parohial între 1986 și 1989 la Nisiporești și Piatra-Neamț.

– Paroh între 1989-1992 la București.

Activități didactice:

– Profesor de filosofie la Institutul Teologic Romano-Catolic și la Universtitatea “Al. I. Cuza” din Iași, 1996 – 2011

– Profesor de filosofie și teologie fundamentală la Institutul – Teologic Romano-Catolic și la Universitatea din București, din anul 2012

Activități manageriale:

Rector al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, 2001 – 2011

Rector al Institutului Teologic Romano-Catolic din București, 2012 – 2018

Decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București, din 2012

Activități publicistice:

Autor a 28 de cărți, dintre care 10 sunt volume colective, și a peste 260 de articole și studii în limba română și în alte limbi străine.

Redator șef al revistei Dialog teologic din 1998 până 2012.

Redactor șef al revistei Caietele Institutului Catolic din 2012 până în 2018.

Redactor șef al revistei Verbum din 2020 până astăzi.

Titluri ale unor cărți mai cunoscute: Mircea Eliade: Definitio sacri (1998;2022), Logica filosofică. Toma de Aquino și Aristotel (2002), Sacro e simbolo in Mircea Eliade (2004); trilogia: Fascinația sacrului (2002), Fascinația binelui (2005) și Fascinația adevărului (2007); Și cred și gândesc (2013;2021); seria: Mysterium Christi, voll. I-V (Meditații filosofice, teolgoice și literare la Evanghelii, 2020-2022).

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Maratonul autorilor

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 29 octombrie, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 18.00, evenimentul „Maratonul autorilor”, eveniment organizat de editurile Pavcon și Cristian PlusArt. La eveniment vor participa invitații: Dan D. Farcaș, Aurel Cărășel, Dodo Niță, Sorin Nină, Victor Martin,Traian Bădulescu, Daniel Botgros, Constantin D. Pavel, Mircea Liviu Goga.

 

  • Scriitorul Dan D. Farcaș vine la Craiova cu reeditarea unei cărți binecunoscute și apreciate de fanii fenomenului OZN. Este o ediție a volumui „De ce tac civilizațiile extraterestre?”, o carte apărută înainte de 1989, care a fost îmbunătățită și completată de autor.
  • Profesorul Aurel Cărășel lansează cartea „Lumile lui Harap Alb”, un volum incitant prin demersul de a ne învăța să-l citim altfel pe Ion Creangă. Aurel Cărășel este un autor de literatură SF cunoscut și apreciat, cu zeci de apariții editoriale, cele mai multe în cadrul Editurii Pavcon.
  • Dodo Niță, cunoscut mai ales ca exeget al benzii desenate, aduce un volum de povestiri scrise cu aplomb, care au finaluri șocante. Nu toate sunt science-fiction, iar multe dintre ele sunt reeditări.
  • Sorin Nină ne propune un roman, care reprezintă cea patra carte pe care o publică din primăvară până acum. Regizor de teatru, film și televiziune, autor de piese de teatru, în acest an și-a descoperit talentul de scriitor SF.
  • Cele mai bune creatii literare semnate de Traian Bădulescu, publicate in revistele de profil de-a lungul anilor si premiate la congresele de gen din Romania, sunt adunate în volumul „Secretul emisferei”.
  • Constantin D Pavel, autor de literatură SF dar și director al Editurii Pavcon, aduce la Craiova o reeditare: „Extra-terestrul”, o culegere de nuvele si povestiri science-fiction. Scrise între anii 1988 si 2002, lucrările fac dovada unei imaginații bogate, conducându-ne în lumi viitoare sau în situații incredibile.
  • Daniel Botgros lansează volumul „Respiră!”. Un roman science-fiction care se desfăşoară aidoma unui film de acțiune, incitant, dur, sumbru şi alert, care pleacă de la premisa că fiinţe din alte lumi, din alte dimensiuni, ni-i aduc înapoi din moarte pe cei dragi.
  •   Apreciatul scriitor craiovean Victor Martin reeditează romanul „Monede de sticlă”, apărut inițial la o editură din municipiu. Victor Martin nu scrie doar science-fiction, el a devenit şi un foarte cunoscut autor de aforisme, neabandonând nici poezia, eseistica şi critica literară.
  • Editura Pavcon mai aduce în cadrul „Maratonului autorilor” și o antologie de proze SF dedicate războiului din Ucraina, dar și ultimul număr din colecția sa de povestiri science fiction.

Editura Cristian PlusArt lansează în cadrul aceluiași eveniment primul volum dintr-o serie de format ingenioas, duplex, conținând doi autori puși față în față.           

 

  • Sorin Nină vine cu o poveste absolut inedită, „Reuniunea”, pendulând între fantastic și grotesc, a cărei acțiune se petrece în Parcul Romanescu, iar Mircea Liviu Goga aduce două povestiri reeditate: „Învățătorul” și „Mașina de dor”.
  • Tot la Cristian PlusArt, Victor Martin lansează volumul inedit „Ședință cu ursitoarele”, o carte cu momente amuzante și paradoxale la care autorul plusează apelând adesea la genul aforistic .

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Lansare carte „Povești scrise în palmă”

Biblioteca Județeană organizează vineri, 28 octombrie, începând cu ora 18,00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „ 𝑷𝒐𝒗𝒆𝒔̦𝒕𝒊 𝒔𝒄𝒓𝒊𝒔𝒆 𝒊̂𝒏 𝒑𝒂𝒍𝒎𝒂̆”, autor Corina Ozon.

Corina Ozon a debutat în anul 2014 cu „Zilele amanților”, care a devenit primul volum dintr-o serie de șase cărți- „Amanții” (2014-2021)-, cu o comunitate mare de fani. Au urmat volumul de proză scurtă „Până când mă voi vindeca de tine” (2016), romanul „Tentații” (2016), romanul „Codul lui Zoran” (2018), romanul „Dincolo de furtună” (2019), publicate la Editura Herg Benet, și „Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire” (2017), Editura Univers. Cartea de debut, „Zilele amanților”, a fost pusă în scenă de Teatrul independent „Teatru la infinit” (Sibiu) în anul 2019.

Volumul de proză scurtă „Povești scrise în palmă” se înscrie într-un registru narativ diferit, în care întâmplările reale sunt presărate cu elemente fantastice a căror semnificație o putem înțelege fiecare odată cu maturizarea. Cartea poate fi o „călătorie a eroului”, în căutarea de sine și a sensurilor iubirii, intermezzo-urile lirice fiind conectori între planurile real și fantastic, între ceea ce am proiectat să fim și ceea ce suntem.

Corina Ozon s-a născut la Timișoara și locuiește în București. A absolvit Facultatea de Filologie (Universitatea de Vest din Timișoara) și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea București), și e doctorand în Comunicare la Universitatea București și la Universitatea Paul Valery Montpellier. Este realizatoarea podcastului „Rețeaua de povești” și a proiectului online dupa35.com.

La acest eveniment cultural, care va fi moderat de Roxana Știubei, vor participa, în calitate de invitați: Mihai Ene și Daniel Botea.

Biroul de presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Kennedy Academy for Students

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin  secția Mediatecă și American Corner, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională, invită studenții români cu vârsta cuprinsă între 18-27 de ani să candideze la cea de-a patra ediție a Kennedy Academy for Students. Programul Kennedy Academy for Students este structurat în jurul subiectelor de democrație, educație civică și participare activă în comunitate și va avea loc între 14-18 Decembrie 2022 în București.
Acest program își propune să ofere unui număr de 15 participanți șansa de a învăța despre leadership și implicare civică în sectorul ONG din România, să își îmbunătățească nivelul de comunicare în engleză și să învețe despre valori democratice pe care le vor putea folosi pentru a fi activi în sfera civică. Participarea la acest eveniment de gratuită, urmând ca cei 15 tineri să fie selectați printr-un proces de aplicație online. În cadrul programului, studenții vor avea parte de workshop-uri, ateliere și vizite instituționale.
Competiția este deschisă studenților, masteranzilor și doctoranzilor care îndeplinesc cumulativ condițiile.
Cei interesați se pot înscrie online până pe data de 6 Noiembrie 2022, completând formularul disponibil aici. https://forms.office.com/r/LCzmHHi58k
Mai multe informații despre proiect pot fi găsite pe site-ul si pe paginile de Social Media.
Programul Kennedy Academy for Students este un program sponsorizat de U.S. Embassy Bucharest și implementat de American Councils for International Education Romania.

Lansare carte „𝙄̂𝙣 𝙖𝙣𝙪𝙡 𝙞̂𝙣 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝘽𝙖𝙧𝙩𝙤𝙡𝙤 𝙖 𝙙𝙚𝙘𝙞𝙨 𝙨𝙖̆ 𝙢𝙤𝙖𝙧𝙖̆”

Biblioteca Județeană organizează miercuri, 26 octombrie, începând cu ora 17.30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „𝙄̂𝙣 𝙖𝙣𝙪𝙡 𝙞̂𝙣 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝘽𝙖𝙧𝙩𝙤𝙡𝙤 𝙖 𝙙𝙚𝙘𝙞𝙨 𝙨𝙖̆ 𝙢𝙤𝙖𝙧𝙖̆”, autor Valentina di Cesare, volum tradus în limba română de Carmen Theo Făgețeanu.
Valentina di Cesare este scriitor, ziarist cultural și director artistic al “Festival delle Narazioni” din Sulmona. Colaborează, printre altele, cu “Succede oggi” și “La citta’”. Este originară din Castel di Ieri, provincia L’Aquila.
„Marta la sarta”, Editura Tabula Fati din Chieti, 2014, este primul său roman. Varianta în limba română este „Marta, croitoreasa”, volum apărut in traducerea doamnei Carmen Theo Făgețeanu în anul 2018, la Editura Aius.
Colaborarea literară a autoarei cu Editura Aius și Carmen Theo Făgețeanu a continuat prin traducerea celui de-al doilea roman,„L’anno che Bartolo decise di morile” Arkadia Editore, “In anul in care Bartolo a decis să moară”, Editura Aius din Craiova.
Ca și in cazul primului roman, prefața inedită este semnată de criticul Gabriel Nedelea, iar postfața de prof. univ. dr. Elena Pîrvu.
La acest eveniment cultural, care va fi moderat de Nicolae Marinescu, vor participa, în calitate de invitați: Carmen Theo Făgețeanu, Elena Pîrvu, Gabriel Nedelea și Petrișor Militaru.
Biroul de presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Învățăm la bibliotecă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” dă  startul înscrierilor pentru proiectul educațional „Învățăm la bibliotecă”.
☑️În intervalul 4 noiembrie 2022 – 26 mai 2023, la secția Mediatecă și American Corner Craiova se vor desfășura săptămânal cursuri și ateliere interactive pe marginea noțiunilor de limbă, cultură și civilizație engleză, dedicate elevilor din clasele a III-a și a IV-a.
☑️Cursurile se vor desfășura gratuit, vinerea, de la ora 15.00 și sunt dedicate începătorilor. Înscrierile se vor face la numărul de telefon al bibliotecii (0251 532 267, interior 110), în intervalul 24 octombrie – 3 noiembrie.
☑️Cursurile de limba engleză se desfășoară pe tot parcursul anului școlar, sunt interactive și utile nu numai pentru dezvoltarea noțiunilor de limbă, cultură și civilizație engleză cât și pentru familiarizarea elevilor cu lectura, biblioteca și importanța învățării și gândirii creative, de tip „out of the box”.
☑️Aflat la cea de-a șasea ediție, proiectul „Învățăm la Bibliotecă” reprezintă un reper în ceea ce privește implicarea activă și continuă a bibliotecii și bibliotecarilor în viața cultural-educațională a comunității.
Biroul de presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

„Reprezentări ale Sfântului Dimitrie în Muntele Athos”

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în  parteneriat cu  Muzeul Olteniei Craiova și „Mount Athos Center”, Salonic, Grecia, a organizat duminică, 23 octombrie, la Casa Băniei, vernisajul expoziției „Reprezentări ale Sfântului Dimitrie în Muntele Athos”.

Expoziția constă în icoane, opere de artă și documente inedite și reprezintă cea de-a doua expoziție organizată în colaborare cu „Mount Athos Center”, instituție ce reunește reprezentanți ai Sfântului Munte Athos și ai Primăriei orașului Salonic.

La vernisarea expoziției au participat specialiști în domeniu, studenți ai Facultății de Teologie, craioveni care au dorit să vadă aceste icoane, accesibile pâna  doar bărbaților care ajung la Muntele Athos.

Moderatorul evenimentului a fost Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, care a dat cuvântul invitaților: Anastasios Duros, director Mount Athos Center, Apostolos Patelakis, Institutul pentru Studii Balcanice Salonic și Arhimandrit Vladimir Dărângă- Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.

Arhimandrit Vladimir Dărângă- Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a vorbit despre importanța aceste expoziții.  „Pentru prima data aici, în Craiova, este prezentată o expoziție cu icoane și reprezentări ale Sfîntului Dimitrie de la Sfântul Munte Athos. Este o mare bucurie pentru noi oltenii, în general, dar în special pentru noi, craiovenii, care suntem sub patronajul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din începuturile Craiovei. Așa cum știți cu toții, catedrala noastră, sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, de-a lungul timpului a generat și acest mare oraș, care apoi și l-a luat ca patron spiritual pe acest mare mucenic al nostru, ale cărui sfinte moaște se găsesc astăzi în Thessaloniki.”- Arhimandrit Vladimir Dărângă- Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

 

În 2019, am organizat prima expoziție în colaborare cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și cu Universitatea din Craiova și am promis atunci ca nu va fi ultima expoziție, că o să urmeze și altele. Ne-am ținut de promisiune, suntem aici pentru a doua oară aici și vom veni de mai multe ori, pentru că știm că acest oraș, acești locuitori iubesc Salonicul și Muntele Athos. Expoziția pe care o realizăm astăzi aici este foarte importantă. A fost organizată pentru prima dată în anul 2019, la Salonic, și a fost inaugurată de către fostul președinte al Greciei, domnul  Prokopis Pavlopoulos, și prezintă pe Sfîntul Dimitru sub diferite forme, realizate de către călugării de pe Muntele Athos. Consider că acest moment este cel mai potrivit pentru organizarea acestei expoziții, având în vedere că peste puțin timp se va sărbători Sfântul Dumitru, Dimitrie în limba greacă, sfântul care ne unește și care este protectorul celor două mari orașe”.– a declarat  Anastasios Duros, director Mount Athos Center.

Avem multe idei și propuneri pentru o cât mai bună colaborare între cele două orașe, idei pe care o să le concretizăm în timp. Mulțumesc tuturor prietenilor care au venit să vadă această expoziție. Desigur că nu toți au ocazia și posibilitatea de a merge pe Muntele Athos, așa că acum au ocazia de a vedea aceste minunate reprezentări. Sunt reprezentări ale Sfântului Dimitrie, realizate pe Muntele Athos, în perioada sec. XII-XX, și acestea ne permit să vedem și evoluția în ceea ce privește arta calugărilor de pe Muntele Athos.”- Apostolos Patelakis, Institutul pentru Studii Balcanice Salonic-

Expoziția „Reprezentări ale Sfântului Dimitrie în Muntele Athos” va putea fi vizitată la Casa Băniei în următoarele 30 de zile.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”