Arhive categorie: Fără categorie

Clubulul de lectură – a doua întâlnire la Aman

     Vineri, 4 august, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” a desfășurat cea de-a doua întâlnire educativă în cadrul proiectului Clubul de lectură. Proiectul a fost inițiat luni, 31 iulie, și reprezintă continuarea activităților de lectură desfășurate de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în mod regulat, pe parcursul anului școlar. În cadrul celei de-a doua întâlniri au participat copii de la Centrul pentru copii „Aripi de Lumină” Craiova.
     Tema de lectură și dezbatere a gravitat în jurul  basmelor orientale. Dimensiunea lor morală, valoarea practică  a exemplelor și concluziile desprinse din pasajele redate și, de asemenea, înșiruirea, pe alocuri fantastică, întâmplărilor și coloritul personajelor supranaturale au fost doar câteva dintre secretele care explică interesul și entuziasmul elevilor. Fragmentele selectate de Maria Cristina Gelep din colecția de basme arabe Noaptea neînfricaților au fost îndelung comentate și s-a încercat, potrivit voluntarului bibliotecii, realizarea unei comparații între basmele românești și basmele provenite din universul arab. 
     “Deschiderea spre cultura și elementele de civilizație specifice celuilalt diminuează, în beneficiul ambelor părți, diferența dintre identitate și alteritate. Considerăm inițiativa prezentării și comentării unor basme și povești mitologice provenite din universuri diferite și totuși, în punctele importante, apropiate de specia universală a basmului, o inițiativă lăudabilă. Prin intermediul acestui proiect le oferim copiilor posibilitatea accesării unei lumi noi, palpitantă și misterioasă în egală măsură. Perspectiva cunoașterii unor universuri diferite, definite prin aspirații, personaje și obiective diferite, contribuie la dezvoltarea toleranței și, foarte important, înțelegerii manifestată față de diferență”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.
     Clubul de lectură se va desfășura în zilele de luni și vineri, începând cu ora 10.00, la American Corner/Mediatecă, până la finalul lunii august. Proiectul se adresează elevilor din ciclurile primar și gimnazial și este desfășurat de voluntarii Delia Marinela Radu si Maria Cristina Gelep. În cadrul fiecărei întâlniri va fi organizată o expoziție de cărți pentru copii.

Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Fun in Summer la Biblioteca Aman

   Joi, 3 august, începând cu ora 9.30, Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” prin American Corner/Mediatecă a organizat acțiunea de vizionare a filmului documentar Regatul bufnițelor.

Difuzarea filmului de animație despre peripețiile bufniței Soren, protagonistul hazliu al lungmetrajului, care, călăuzit de curaj și altruism, se lansează într-o aventură înțesată cu primejdii și surprize la tot pasul, are rolul de a le trezi copiilor interesul pentru prietenie, idealism și determinare. La fel ca și în cazul întâlnirilor anterioare, difuzarea filmului se va constitui într-un prilej de dezbatere și reflecție la care copiii vor fi invitați de bibliotecari.

Biblioteca Aman dispune de o colecție consistentă de materiale audio-video. Filmele documentare, artistice sau de animație au aplicabilitate imediată pentru proiectele desfășurate la American Corner/Mediatecă. Educația prin intermediul filmului are marele merit de a provoca interes și o atenție sporită, cu atât mai mult cu cât publicul este format exclusiv din copii. Dacă în cadrul întâlnirilor anterioare s-au abordat teme dintre cele mai diverse, de la stilul de viață sănătos și până la istoria aviației românești, la ultima dintre întâlniri am făcut cu toții o pledoarie pentru prietenie și înțelegere. Copiii au fost realmente fascinați de aventurile bufniței Soren și au înțeles, credem noi, importanța fixării unui ideal și protejarea acestuia până la momentul final al transpunerii  în realitate”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului “Fun in Summer”,un program de îndrumare şi informare a copiilor din centrele sociale din Craiova, care se va desfăşura pe parcursul vacanţei de vară a anului 2017, și a avut ca scop conștientizarea copiilor cu privire la importanța prieteniei, altruismului și determinării ca principii sănătoase de viață.


Biroul de Presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Biblioteca din vacanță – Cursurile de dans

     Biblioteca din Vacanță, program recreativ organizat neîntrerupt de Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” din 2009 până în prezent, include, pentru ediția actuală, cursurile de dans.    

Desfășurate de voluntarul Andreea Neagoe, dansator de performanță, cursurile de dans nu reprezintă o noutate pentru elevii care s-au înscris la cursurile Bibliotecii din Vacanță. În urmă cu doi ani, în 2015, în cadrul celei de-a VII-a ediții, între activitățile propuse de bibliotecari figurau și cursurile de dans. Desfășurate la acea vreme de voluntarul Diana Răducu, instructor profesionist și dansator de performanță, cursurile au reușit să atragă interesul tuturor celor pasionați de mișcarea în aer liber, de voie bună și distracție. Numărul mare de copii înscriși în anul 2015, faptul că dansurile a fost singura dintre activitățile desfășurate în aer liber, în curtea instituției, ne-a determinat să luăm în calcul reluarea experienței pentru ediția actuală.

     Dansul este ”viu”, nonformal și dătător de voie bună. Invățăm câțiva pași de bază din dansul modern, învățăm să ascultăm muzica, să exprimăm ceea ce simțim că transmite muzica, și, bineinteles, să ne distrăm, susține Andreea Neagoe. Dincolo de faptul că mișcarea în sine este o activitate necesară și sănătoasă, sunt binecunoscute și celelalte avantaje ale practicării dansului între care, ținuta dansatorilor și starea  generală de bine, cu efecte îmbucurătoare pentru psihicul uman, sunt cele mai evidente. Dansul presupune atenție și coordonare, la nivel personal sau de grup, dar și dorința de a fi expresiv și competitiv, a mai declarat voluntarul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

     Între sporturile românești, dansul, deși nu este sport olimpic, oferă în fiecare an satisfacții internaționale pentru mulți dintre sportivii români înscriși în numeroase concursuri. Deși rezultatele înregistrate la competițiile naționale și internaționale nu sunt cunoscute întotdeauna de publicul larg, recunoașterea de care se bucură sportivii români, la care se adaugă grația, delicatețea și ținuta pe care le aduce cu sine practicarea regulată a dansului reprezintă doar câteva dintre argumentele care explică afluxul fără precedent de copii și tineri iau cu asalt sălile și școlile de dans.

Dansul, indiferent de variațiile de stil, este sportul pe care tot mai mulți părinți îl aleg pentru copilul lor. Cunoscut pentru trăsăturile de caracter pe care le imprimă, pentru finețea și rafinamentul mișcărilor, ca și pentru coordonarea și colaborarea pe care le stimulează, dansul este unul dintre cele mai dinamice sporturi. Tocmai de aceasta, nu puteam rata ocazia de a-l reintroduce în oferta de cursuri și ateliere ale Bibliotecii din vacanță”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.


Biroul de Presă

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”

Clubul de lectură la Biblioteca Aman

     Luni, 31 august, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” a inițiat un nou proiect estival dedicat elevilor din ciclurile primar și gimnazial. Delia Marinela Radu si Maria Cristina Gelep,  doctorande în cadrul Universității din Craiova, vor desfășura, în cadrul proiectului de voluntariat Clubul de lectură, activități interactive de lectură cu ajutorul cărților din colecțiile Bibliotecii Aman.

     Inițiativa organizării unui Club de lectură pe durata vacanței de vară reprezintă o continuare a activităților de lectură desfășurate regulat de Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” de-a lungul anului școlar. Principala activitate a Clubului de lectură va consta în selectarea unor lecturi cu tâlc, amuzante, din literaturile romană și universală pe care voluntarii le vor citi participanților. În finalul lecturii, copiii vor fi invitați să discute pe marginea subiectului ales. Prin textele alese, se va încerca stimularea curiozitatății copiilor. 

     “Ne face o deosebită plăcere să atragem la bibliotecă tineri, liceeni și studenți, în calitate de voluntari. Clubul de lectură este o acțiune derulată de voluntari și se vrea o înițiativă vie și interactivă, lipsită de îngrădiri și formalism, în măsură să-i incite pe copii la lectură și dragoste de carte. Inițiativa noastră se armonizează cu toate celelalte programe și activități a căror desfășurare este în curs. Le derulăm în această perioadă cu speranța că timpul liber al copiilor, vacanța de vară,  este o oportunitate nemaipomenită pe care noi o prețuim și încercăm să o valorificăm prin diverse programe. Educația copiilor nu este doar apanajul tandemului familie-școală. Biblioteca Aman, prin resursa umană și mijloacele tehnice de care dispune, reprezintă, de ani buni, un veritabil sprijin pentru părinți și copii deopotrivă”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

     Clubul de lectură se va desfășura în zilele de de luni și vineri, începând cu ora 10.00, la American Corner/Mediatecă, până la finalul lunii august. În cadrul fiecărei întâlniri va fi organizată o expoziție de cărți pentru copii.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Fun in Summer – Viața sănătoasă

     Joi și vineri, 27 și 28 iulie, Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” prin American Corner/Mediatecă a organizat acțiunea de vizionare a filmului documentar Corpul Uman.

     Difuzarea documentarului despre evoluția corpului uman s-a constituit într-un prilej de dezbatere pe care bibliotecarii l-au folosit pentru antrenarea copiilor într-un joc de roluri și discuții pe marginea unor subiecte precum alimentația sănătoasă și igiena personală. În aceeași ordine de idei, bibliotecarele Carmen Tică și Mădălina Băileșteanu le-au oferit copiilor informații prețioase cu privire la rolul alimentației sănătoase și, de asemenea, s-a discutat despre importanța păstrării unei bune igiene personale.

     “Biblioteca Aman și-a făcut un adevărat scop din dezvoltarea unor programe și acțiuni în cadrul cărora să fie discutate tematici precum obiceiurile de viață sănătoasă și menținerea unei igiene personale impecabile. Anul trecut, în cadul unui atelier care s-a întins pe durata vacanței de vară, un grup voluntari ai bibliotecii a desfășurat activități pe marginea subiectelor vizate de către colegele mele în cadrul programului Fun in Summer. Dacă admitem faptul că mintea sănătoasă are nevoie de un corp sănătos, orice inițiativă în această direcție este cât se poate de utilă”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.

     Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Fun in Summer”, un program de îndrumare şi informare a copiilor din centrele sociale din Craiova, care se va desfăşura pe parcursul vacanţei de vară a anului 2017, și a avut ca scop conștientizarea copiilor cu privire la importanța igienei personale și a alimentației sănătoase.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Euroscola 2017-2018

 Joi, 27 iulie, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” a găzduit o întâlnire de lucru a elevilor Colegiului Național „Carol I” din Craiova care s-au înscris în competiția Euroscola 2017-2018.

     Tema de documentare și promovare aleasă și înscrisă în concurs de elevii craioveni, coordonați de prof. dr. Alina Ioanicescu și prof. dr. Petruța Ungureanu, stă sub zodia ansamblurilor funerare din Craiova. “Patrimoniul funerar. Tradiție, memorie, identitate” este titlul de proiect cu care Colegiul Național Carol I își propune, pe de o parte, să câștige competiția europeană Euroscola 2017-2018, iar pe altă parte, să tragă un semnal de alarmă și să dea o șansă unor spații care, deși aflate în uitare, sau, mai grav, neglijate, prezintă un interes aparte în context patrimonial datorită bogăției spirituale, istorice și arhitecturale. Nu mai puțin de patru cimitire de pe raza municipiului Craiova au fost luate la pas de echipa de proiect. Astfel, cimitirele ortodoxe Sineasca și Ungureni, dar și cimitirele aparținându-le cultelor mozaic, respectiv catolic au fost incluse de elevi în proiectul de documentare datorită potențialului identitar la nivel național și european. Întâlnirile cu administratorii cimitirelor au fost precedate, firește, de o necesară etapă de documentare, cărțile și celelalte materiale informative provenind în cea mai mare parte din colecțiile Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

     Echipa de proiect își propune valorizarea, din punct de vedere patrimonial, cimitirelor amintite, punerea în lumină a bogăției spirituale și arhitecturale care caracterizează cele mai multe morminte sau pietre tombale și, evident, realizarea unui inventar în care să se regăsească personalitățile culturale, artistice, militare și politice înhumate în aceste spații.

     Cimitirele, departe de a fi spații sumbre sau nevrednice de interesul celor vii, reprezintă, așa cum în mod inspirat au fost definite de către elevii și profesorii de la Colegiul Național Carol I, adevărate grădini de piatră, deopotrivă spații ale identității și tradiției. Veritabile barometre ale creșterii și descreșterii unei comunități, ale perioadelor de glorie sau ale celor “neînsemnate”, cimitirele sunt unele dintre cele mai ofertante elemente de patrimoniu cu dublă valoare: națională și europeană.
     
     Includerea ansamblurilor funerare într-un circuit turistic și cultural local și european este un deziderat realizabil. Îngrijirea și amenajarea peisagistică adecvată a tuturor grădinilor de piatră contribuie atât la valorificarea unui imens potențial de patrimoniu național, ca parte a celui european, dar și la transformarea cimitirelor de azi în adevărate oaze de reflecție, spații vii, frecventate și apreciate în egală măsură. Prin implicare, prin realizarea unei hărți interactive ca și prin activități de conștientizare a populației, toate obiectivele de mai sus vor fi transpuse în realitate. Și cum acest obiectiv este asumat de echipa de proiect a Colegiului Național “Carol I”  care se află în această perioadă în etapa de implementare, există premise dintre cele mai favorabile pentru ansamblurile funerare din Craiova.

Efortul de cercetare și documentare al echipei de proiect de la Colegiul Național “Carol I” este demn de laudă. Cimitirele aparținând nu doar confesiunii ortodoxe, dar și cele mozaic și catolic, reprezintă, fără doar și poate, o poartă spre o altă lume. Valoarea monumentelor funerare, faima și activitatea tuturor personalităților înhumate precum și viziunea transformării acestor ansambluri funerare în obiective turistice și culturale atractive și pline de sens se constituie într-un obiectiv pe care îl susținem și promovăm. Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”, ca principal depozitar al memoriei scrise din întreaga regiune a Olteniei și partener de proiect, se implică în ceea ce privește înlesnirea accesului la cărțile și materialele de care au nevoie elevii și, de asemenea, își oferă toată deschiderea în ceea ce privește asigurarea unei săli și a tuturor elementelor audio-video în vederea planificării etapelor viitoare de proiect. Îi felicităm pe elevii și profesorii coordonatori pentru ideea acestui proiect și le urăm mult succes în perspectiva câștigării competiției”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

     
     Programul Euroscola este o inițiativă lansată de Parlamentul European în anul 2007 cu scopul de a-i informa pe tineri cu privire la procesul de integrare europeană și pentru a-i cointeresa în ceea ce privește valorile și identitatea europene, dar și participarea activă la consolidarea coeziunii între statele membre. Proiectul se desfășoară până la data de 10 octombrie 2017, termenul limită pentru trimiterea proiectelor.

Birou presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Games Day la Biblioteca Aman

De mai bine de două săptămâni, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” a fixat o zi, ziua de miercuri, pe care a dedicat-o jocurilor de echipă. Games Day este despre jocuri precum Dixit, Ticket to Ride, Freedom, Founding Fathers, Dicoveries, Cluedo, Terra și 7 Wonders. Toate acestea fac parte din repertoriul propus de secția American Corner/Mediatecă pentru vara acestui an și, așa cum declară participanții, reprezintă regalul pe care biblioteca îl consacră jocurilor de strategie, recreere și cunoaștere. Fără excepție, toate jocurile desfășurate la bibliotecă se adresează tuturor persoanelor începând cu vârsta de 12 ani.

Jocul, spre deosebire de joacă, presupune granițe clare, adică norme. Avantajele practicării regulate a jocurilor nu se lasă prea mult așteptate. Dincolo de recreere și petrecerea timpului liber într-un mod creativ, distractiv și instructiv, participanții, fie ei tineri sau adulți în toată firea, deprind, într-un stil cât se poate de subtil, valori și principii cu aplicabilitate în viața de zi cu zi. Cu atât mai mult jocurile de grup prezintă o specie aparte în rândul universului jocurilor și asta pentru că obiectivele vizate, pe lângă respectarea regulilor, oferă posibilitatea socializării, respectării adversarilor și valorificării avantajelor ce decurg din strategiile de echipă.

Deși cultura jocurilor de grup nu este tocmai dezvoltată în țara noastră, doar un segment restrâns de populație manifestând un interes constant în această direcție, oferta Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” vine să răspundă unei nevoi reale. Prezența mare înregistrată la primele două întâlniri din cadrul Games Day, 12 și 19 iulie, demonstrează cât se poate de limpede faptul că jocurile de grup prezintă interes și provoacă categorii cât se poate de diverse de public. 

Fiecare dintre jocurile propuse are la bază o poveste sau un amalgam de povești care poate fi pătruns doar de inițiați și, ca orice întreprindere născută din poveste, îi incită pe participanți la implicare totală. De aici și până la punerea în valoare a noțiunilor de cultură generală, creativitate, toleranță și, foarte important, a spiritului altruist, de echipă, drumul e presărat cu surprize și întâmplări neprevăzute.

Jocul, așa cum îl vedem noi la bibliotecă, reprezintă o punte sinceră și trainică spre celălalt. Înseamnă deschidere și dorință sinceră spre un parcurs comun, constructiv. Trecând dincolo de efectele imediate, între acestea recreerea, buna dispoziție și, în general, starea de euforie fiind cele mai des întâlnite,  jocurile nu sunt despre încrâncenare, ci despre colaborare, cu atât mai mult cu cât noi valorizăm jocurile de grup în cadrul cărora doar coordonarea și sincronizarea perfecte asigură victoria finală. În felul lor, toți participanții sunt câștigători. Întâi pentru că devin conștienți de avantajele parteneriatului, iar apoi pentru că aleg biblioteca, o instituție pe care noi o considerăm vie și în pas cu nevoile cetățenilor”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

Games Day este o activitate organizată de Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” prin secția American Corner/Mediatecă și se desfășoară în fiecare zi de miercuri, în intervalul 12 iulie – 31 august 2017. La fiecare dintre întâlnirile desfășurate, începând cu ora 10.00, nu se fac înscrieri în prealabil și pot participa toți cei cu vârsta de cel puțin 12 ani.

Masa rotundă “Exilul cultural – instituții, ziare, personalități”

Vineri, 21 iulie, în intervalul 16.30-19.30, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” a organizat și găzduit masa rotundă cu titlul “Exilul cultural – instituții, ziare, personalități”. Evenimentul a reunit personalități importante, intelectuali și oameni de știință din România și din afara granițelor și s-a desfășurat în limba română.

Exilul cultural cu toate dimensiunile sale, experiențe trăite de intelectualii români stabiliți, mai mult nolens decât volens, în afara granițelor, lucrările tipărite, reviste și ziare editate, corespondența purtată, dar și speranțele și angoasele tuturor celor care au trăit și creat departe de țară,  a constituit obiectul discuțiilor pe marginea cărora s-au antrenat în dezbateri participanții la eveniment.  Cu scopul declarat de a prezenta și mediatiza eforturile și contribuția culturală a membrilor exilului romanesc din Canada și S.U.A., întervențiile participanților au gravitat în jurul importanței pe care o reprezintă recuperarea, întregirea și promovarea tuturor operelor realizate de Românii Exilulului, indiferent de zările în care au scris și creat.

Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”, a subliniat importanța colecțiilor de cărți și documente pe care le deține Biblioteca Aman, fără excepție reprezentative pentru membrii exilului românesc din Occident, și care, până la momentul înființării Muzeului Cărții și Exilului Românesc, sunt disponibile în cadrul “Bibliotecii Exilului Românesc din Paris-Basarab Nicolescu”. Masa rotundă, a continuat Lucian Dindirică, reprezintă un bun prilej de apropiere și recuperare a intelectualilor care au trăit și creat în S.U.A. și Canada în perioada regimului comunist. Se creează, deci, premisele alăturării unor noi fonduri consacrate Exilului Românesc, constituite din operele intelectualilor români din America de Nord, la colecțiile existente și constituite în fonduri distincte la Biblioteca Aman. Mă bucură prezența domnului Fornade la acest eveniment, cu atât mai mult cu cât cu ajutorul domniei sale vom pune la punct o serie de parteneriate pentru a întregi tezaurul consacrat Exilului Românesc la Biblioteca Aman, a mai declarat managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

În cadrul evenimentului au mai luat cuvântul și Dan Fornade, Mihaela Albu și Ruxandra Vidu. Prof. Dan Fornade, membru de onoare al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte (A.R.A), doctor în istorie și expert în chestiunea exilului românesc din Canada, a prezentat împrejurările în care s-a constituit comunitatea de români din Montreal, organizațiile sociale și asociațiile literare fondate de românii de acolo, ziarele și celelalte materiale editate în vederea promovării valorilor românești, precum și contribuția adusă de biserica de acolo la sudarea relațiilor comunitare. Pe de altă parte, prof.univ.dr. Mihaela Albu a insistat asupra necesității de se reuni toate eforturile în vederea recuperării și reabilitării acelora dintre reprezentanții exilului mai puțin cunoscuți. Vintilă Horia și întreaga sa operă, consideră prof.univ.dr. Mihaela Albu, trebuie recuperat și impus în literatura română ca un scriitor de primă mărime. Cum o parte consistentă a bibliotecii personale a lui Vintilă Horia de la Madrid a ajuns la Craiova, constituindu-se aici într-un fond de sine stătător, perspectivele vizând cunoașterea și accesul la universul unuia dintre cei mai apreciați scriitori din exil sunt cât se poate de favorabile.

Prof. dr. Ruxandra Vidu, președintele A.R.A., a evidențiat activitatea depusă de Organizațiile din exilul românesc, acele entități cu ajutorul cărora se promovau limba, literatura, cultura și toate celelalte dimensiuni ale spiritualității românești. Prelegerea a fost cu atât mai necesară cu cât unele organizații care activează în prezent în S.U.A. și Canada sunt continuatoare de drept ale organizațiilor și entităților de odinioară, care și-au desfășurat activitatea în cei 45 de ani comunism, și prezintă, prin urmare, o deosebită importanță pentru Craiova și colecțiile Muzeului Cărții și Exilului Românesc.

În încheierea evenimentului au fost prezentate lucrări și cărți cu relevanță pentru problematica exilului. Între altele, s-a vorbit despre Românii din Montreal. Enciclopedie ilustrată, Romanian Jewish Personalities Worldwide și Presa diasporei românești, autor Dan Fornade, respectiv Mari necunoscuți ai culturii române, Eseistica lui Vintilă Horia și Mircea Popescu, autor Mihaela Albu.

Masa rotundă “Exilul cultural – institutii, ziare, personalitati” a fost organizată de către Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” în parteneriat cu Academia Româno-Americană de Științe și Arte (A.R.A.) în cadrul celei de-a 41-a ediții a Congreselor A.R.A.

“Micul Jurnalist” la Biblioteca Aman

În ultimele două secole, jurnalismul românesc a reușit să se impună nu doar ca domeniu vital în arhitectura societală din România, ci a reușit, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, să-și contureze o fizionomie proprie, un statut și o imagine în măsură să provoace interes și, totodată, deschidere pentru transmiterea și receptarea obiectivă a informației.

          Cum presa de astăzi are nevoie de învățăcei, persoane oneste care de la o vârstă fragedă să fie familiarizate cu provocările, farmecul și necesitatea meseriei de jurnalist, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” desfășoară, în cadrul programului “Biblioteca din vacanță”, cursul Micul Jurnalist. Cursul este unul dintre cele mai longevive programe desfășurate în cadrul Bibliotecii din Vacanță și, la finalul fiecărei ediții, se concretizează prin editarea și tipărirea Revistei “Micul Jurnalist”, o platformă atractivă în care sunt incluse textele participaților.

Toate întâlnirile din cadrul cursului sunt organizate de Laura Pumnea, coordonatorul acțiunii și voluntar cu vechime al bibliotecii, care a declarat că “întâlnirile sub genericul Micul jurnalist sunt o permanentă sursă de inspirație reciprocă. Trecem, jucându-ne, prin noțiuni teoretice, învățăm să construim întrebări care să dea șansă răspunsurilor ce asigură conținut informativ pentru revista realizată împreună cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj”. Voluntarul bibliotecii speră că toți participanții vor deveni “minți deschise și frumoase” pentru că Biblioteca Aman, continuă Laura Pumnea, “este sinonimă cu lectura, cartea și cunoașterea”.

Adevărate tribune politice la începuturi, ziarele secolului al XIX-lea surprindeau prin concizia verbului ca și prin precizia și competența cu care erau descrise evenimente și fenomene interne și internaționale. Presa acelor vremuri făcea primii pași importanți în direcția onorării rolului de “câine de pază al democrației”, fie ea, aceasta din urmă, instabilă și minată de numeroase piedici și dificultăți specifice, bineînțeles, oricărei noi întreprinderi. Era epoca în care ziarele dobândeau credibilitate și influență. Caracteristicile de odinioară, între care profesionalizarea continuă, acuratețea și competența frazei și echilibrul abordării, asigură și astăzi forța de care dispun presa și jurnalismul în ansamblul lor.

Diversificarea permanentă a ziarelor și apariția unui mare număr de publicații în prima jumătate a secolului XX, unele de scurtă durată, în vreme ce altele, nu puține, cu două sau trei decenii de tipărire neîntreruptă, a atras după sine, în mod firesc, o profesionalizare a celor care se îndeletniceau cu presa scrisă – a jurnaliștilor și ziariștilor. Atacând teme mereu mai variate, cronicile, reportajele și celelalte materiale scrise în prima jumătate a secolului XX se distingeau prin coerență, condei și, evident, nota personală pe care autorii o imprimau în fiecare dată textelor semnate.

Încorsetării din perioada comunistă i-a urmat o explozie informațională care a coincis cu începutul anilor ’90. Bascularea de la cenzura și îngrădirile specifice celei de-a doua jumătăți a secolului XX la libertatea absolută cu toate derivatele ei nu a fost, așa cum în mod eronat s-ar putea crede, o schimbare lină de macaz. Puzderia de publicații apărute în urmă cu aproape trei decenii venea să răspundă unei nevoi reale, mult timp ținută în surdină, de informare. Informare cu privire la tot și la toate. La capătul unei perioade de reașezare, de orientare și ancorare în condițiile actuale, presa și jurnalismul contemporane și-au redobândit forța redutabilă și gradul de impact, cu neputință de ignorat, proprii unei democrații care se vrea consolidată.

Micul Jurnalist este despre media, despre informație și, în definitiv, onestitate. Cursul destinat micilor și, sperăm noi, viitorilor jurnaliști are ca principal scop familiarizarea copiilor cu maniera articulată și argumentată de exprimare, cu modalitățile de redactare a unui text, realizare a unui interviu și multe altele asemenea. Evident, cu toții ne dorim o presă de calitate, jurnaliști onești și competenți și, mai presus de orice, materiale consistente și concludente. Toți cei care iau parte la cursul “Micul Jurnalist” au ocazia, în prezența unui jurnalist de calibru, Laura Pumnea, voluntar al bibliotecii, să adreseze întrebări, să pătrundă tainele presei și, în general, să se acomodeze cu toate provocările și bucuriile pe care le aduce cu sine meseria de jurnalist”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii “Județene Alexandru și Aristia Aman”.

„Fun in Summer” – Vizionare film și dezbatere

Vineri, 21 iulie, începând cu ora 9.30, Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” prin American Corner/Mediatecă organizează acțiunea de vizionare a filmului de animație Fratii Wright.  Primul zbor cu motor.
Difuzarea scurtmetrajului de animație se va constitui într-o provocare de care bibliotecarii se vor folosi pentru a-i antrena pe copii să participe la o dezbatere pe marginea evoluției Forțelor Aeriene Române. De asemenea, bibliotecarele Carmen Tică și Mădălina Băileșteanu, le vor oferi copiilor informații prețioase despre personalitățile românești care s-au remarcat prin aportul adus la nașterea, dezvoltarea și popularizarea acestui domeniu: Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Smaranda Brăescu ș.a.
“Între sectoarele naționale cu o traiectorie demnă și mereu ascendentă se regăsesc acelea ale aviației civile și militare. Mijloc modern de transport și armă importantă în ansamblul Armatei Române, aviația reprezintă un domeniu în care personalitățile românești și-au pus amprenta, inventând, dezvoltând și înregistrând premiere fabuloase în prima jumătate a secolului trecut și nu numai. Marcarea Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene se suprapune cu sărbătorirea Sf. Proroc Ilie, o sărbătoare creștină cu multiple semnificații și sensuri religioase, recunoscut drept ocrotitor al tuturor temerarilor zborului”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Fun in Summer”, un program de îndrumare şi informare a copiilor din centrele sociale din Craiova care se va desfăşura pe parcursul vacanţei de vară a anului 2017, și are ca scop marcarea Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene (20 iulie).