Clubul Melomanilor la Aman

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” reia, începând de luni, 25 septembrie 2017, începând cu ora 17.00, seria întâlnirilor organizate în cadrul Clubului Melomanilor.

Cu o vechime de 10 ani, întâlnirile coordonate de prof. Maria Barbărasă  în cadrul Clubului Melomanilor au abordat, de-a lungul timpului,  diferite teme și tematici muzicale.

Întâlnirea de luni, 25 septembrie 2017, va fi consacrată marcării a 40 de ani de la moartea Mariei Callas (02.12.1923-16.09.1977) si 10 ani de la moartea lui Luciano Pavarotti (12.10.1935-06.09.2007), doi mai artiști de operă. Cu această ocazie, vor fi difuzate inregistrări din colecțiile bibliotecii cu cei doi soliști și va fi organizată o  mică expozitie cu documente de bibliotecă (CD-uri, DVD-uri și cărți) ce au ca obiect viața și opera celor doi soliști. Obiectivul acțiunii constă în promovarea muzicii clasice și în readucerea  celor doi mari solisti în memoria colectivă.

Evenimentul  se va desfășura în sala “Marin Sorescu” (American Corner).


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

„Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” – Ediția a VIII-a

     Cu șapte ediții desfășurate până în prezent (2010-2017), 180 de teme și peste 50000 de participanți, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” anunță lansarea celei de-a VIII-a ediții a proiectului “Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”. Structurată pe 19 teme interactive, ediția actuală va debuta în data de 2 octombrie 2017 și se va desfășura neîntrerupt până în luna iunie a anului 2018.

     Inițiat din dorința de a lărgi sfera preocupărilor celor mici, de a sprijini școala și familia în procesul de educare, “Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” este unul dintre cele mai de succes programe cultural-educative derulate la nivel local. Prin amploare, frecvență și intensitate, proiectul desfășurat de secția de copii și tineret se numără printre cele mai îndrăgite inițiative ale bibliotecarilor de la Aman.

     Activitățile propuse pentru anul școlar 2017-2018 acoperă un evantai generos de nevoi și preocupări, publicul țintă fiind compus din “prichindei” cu vârsta de până la șapte ani, prima categorie, respectiv copii din ciclul primar, cea de-a doua categorie.

     Cu fiecare ediție desfășurată, oferta educațională propusă de bibliotecarii secției de copii și Ludotecă a sporit în diversitate, reușindu-se o pliere cât mai fidelă pe gama de activități necesare celor mici. Centrate fie pe anotimpuri, fie pe unități practice de învățare, programele temele de activitate propuse vor aborda subiecte din domenii precum: astronomia, biologia, geografia, bunele maniere, cultura și elemente de folclor, precum și lumea animalelor. De asemenea, în pragul anumitor sărbători religioase sau populare, în preajma momentelor cu o semnificație aparte, copiii vor desfășura activități educative despre Crăciun și Paști, Dragobete și Mărțișor. Universul basmelor,  poeziei și picturii vor fi alte câteva “popasuri de poveste” în care cei mici vor fi îndrumați și asistați de bibliotecari.

     Între obiectivele urmărite în cadrul proiectului, în direcția continuării efortului de diversificare permanentă a ofertei culturale oferită de Biblioteca Aman, se află  identificare unor soluții practice pentru unele nevoi stringente precum: dezvoltarea interesului și menținerea motivației pentru lectură, deprinderea obișnuinței de a frecventa biblioteca și, în general, cointeresarea și informarea publicului tânăr cu privire la oportunitățile de formare și informare pe care le pune la dispoziție biblioteca. Dezvoltarea imaginației și a creativității este, de asemenea, un indicator esențial al proiectului. La fel de important,  proiectul are ca miză și promovarea bibliotecii în calitate de agent activ de formare și informare, partener solid în relația cu instituțiile școlare din județul Dolj.Colaborarea dintre bibliotecă, pe de o parte, școală și grădiniță, pe de altă parte, va reprezenta, la fel ca în anii trecuți, garanția unui  sprijin efectiv oferit educației continue, învățării informale prin vizionare, lectură, pictură și lucru manual.

     Bibliotecarii implicați în proiect sunt:  Mic Silvia, Mircea Mihaela, Călinescu Ancuța, Dinu Carla și Trăistaru Laura, coordonați de Păvălan Rodica, șef Relații cu Publicul.

     “Publicul tânăr are nevoie de un program dinamic. Centrat exclusiv pe nevoile lor de formare și informare, proiectul “Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” înglobează activități care vor fi demarate peste doar câteva zile și se vor derula neîntrerupt până la încheierea anului școlar 2017-2018. Nu mai puțin de 19 teme educative, ample ca impact și organizare, au fost planificate pentru ediția a VIII-a. Colegii de la secția de copii și tineret, poate cel mai performant departament dedicat copiilor din Craiova, s-au întrecut pe sine odată în plus. Vom replica în fiecare an acest proiect pentru că, la fel de important, numărul de cititori activi ai bibliotecii sporește în fiecare an cu câteva mii de nou înscriși”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

     Pentru informații suplimentare, pentru programări și sugestii de activități, cadrele didactice sunt rugate să apeleze la unul dintre numerele de telefon: 0251532267 sau 0351441809, interior 104, de luni până vineri în intervalul: 9.00 – 18.00.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Atelier interactiv despre istoria scrisului și a cărții

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, secția Mediatecă și American Corner Craiova, a organizat vineri, 22.09.2017, un atelier interactiv dedicat istoriei scrisului și a cărții.
      La eveniment au fost prezenți elevii clasei a VI-a de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, însoțiți de profesor Daniela Județ. 
Elevii au asistat la prezentarea unui scurt istoric al apariției scrisului și a cărții, s-au  familiarizat cu obiectele specifice scrisului (pană, peniță, etc.) și au intrat în contact cu volume inedite existente în colecțiile bibliotecii noastre, prezentate de bibliotecarii Adriana Boboc, biroul Colecții Speciale, Stela Bogoslov, secția Depozit General – Săli de Lectură, și Mădălina Băileșteanu, secția Mediatecă și American Corner Craiova.
     Obiectivul urmărit în cadrul acțiunii a constat în informarea participanților cu privire la apariția și evoluția scrisului, scrierea unora dintre cele mai vechi și variate cărți (prin conținut, condiții grafice, dimensiuni) existente în colecțiile bibliotecii noastre și, de asemenea, implicarea celor mici în activitățile specifice scrisului și lecturii.
O incursiune în fascinanta lume a apariției scrierii și, implicit, cărților este o inițiativă pe care copiii o vor îndrăgi imediat. Scrierea ca proces conștient și, evident, nevoia de a contabiliza, de a memora și păstra pentru posteritate informațiile au reprezentant o adevărată revoluție. Totul avea să fie influențat de aceste două importante borne în evoluția umanității. În acest spirit, din dorința de a-i informa pe elevi cu privire la evoluția lentă a scrierii, a diversificării și îmbunătățirii scrierii și, mai apoi, a cărților, le-am pregătit copiilor o activitate atractivă. Cărțile existente în colecțiile noastre, cele reprezentative pentru subiect, le vor fi prezentate copiilor de către colegii mei, fără excepție bibliotecari specialiști”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii.

 

     Evenimentul s-a desfășurat în sala „Marin Sorescu”, secția Mediatecă și American Corner Craiova.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”