Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 28 septembrie 2018, cu ocazia desfășurării proiectului „O noapte în bibliotecă”, prima acțiune a toamnei din seria „În lumea operei”. Întâlnirea se va desfășura în cadrul Clubului Melomanilor, începând cu ora 19:30, în sala „Marin Sorescu” și este coordonată de prof. Maria Barbărasă.
În program sunt planificate arii și duete din operele: „Tosca” de G. Puccini, „Don Carlo”, „Otello” și „Bal mascat” de G. Verdi, „Cavalleria rusticana” de P. Mascagni, „Adriana Lecouvreur” de Fr. Cilea, „Faust” de Ch. Gounod, „Mefistofele” de A. Boito, „Tannhauser” de R. Wagner, ș.a.
Educative și interactive în egală măsură, întâlnirile desfășurate în cadrul Clubului Melomanilor au contribuit la formarea unui public fidel și instruit. Pentru o vizibilitate cât mai bună, dar și pentru facilitarea asimilării informației, acțiunile Clubului Melomanilor, în special spectacolele de operă și balet, au fost promovate prin intermediul pliantelor explicative. În legătură cu prima acțiune din acest sezon, Maria Barbărasă a declarat că se așteaptă la „o întâlnire de suflet în care să ne bucurăm împreună de muzica pe care o ascultăm. Cât timp va fi public, va exista și Clubul! Eu sunt alături de bibliotecă de 15 ani”.
„Ne gândim cu plăcere și mândrie la Clubul Melomanilor pe care îl găzduim la bibliotecă. Este, practic, proiectul pe care îl oferim publicului iubitor de muzică și artă. Ne bucură colaborarea trainică stabilită cu doamna Maria Barbărasă, un prieten vechi al bibliotecii, mereu implicat și entuziast. Pentru activitatea domniei sale, pentru longevitatea acestui proiect și în speranța continuării sale cu aceleași rezultate, alături de colegii mei, de membrii Clubului și toți cei care iau parte la întâlnirile tematice, îi adresăm doamnei Barbărasă un sincer mulțumesc”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Clubul Melomanilor este găzduit la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din octombrie 2003. Întâlnirile și audițiile muzicale organizate de-a lungul timpului au fost coordonate și realizate de profesorii Gheorghe Fabian, respectiv Maria Barbarasă, începând cu anul 2007. Pentru prezentarea spectacolelor a fost utilizată colecția de DVD-uri cu înregistrări integrale pentru mai multe reprezentații artistice. Obiectivul Clubului Melomanilor constă în promovarea muzicii, dar și a personalităților muzicale locale, naționale și internaționale. În intervalul 2003 – 2007, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a găzduit și ciclul de audiții „Inițiere în muzica clasică”, realizat de prof. Maria Barbărasă și destinat cu precădere tinerilor, iar din 2013, au fost inițiate și ciclurile „În lumea operetei”, respectiv „În lumea baletului”.
Biroul de Presă
alBibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 28.09.2018, lansarea volumelor „Istoria literaturii române la începutul secolului al XXI-lea”, volumul 2, și „Scriitori olteni contemporani”, volumul 2, autor Mihai Marcu.
Evenimentul, care va fi moderat de scriitorul Dan Lupescu, va avea loc în sala „Academician Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 17.00, în prezența invitaților Cezar Avram, Ion Munteanu, Dinică Ciobotea, Ion Dascălu și Mihai Duțescu. Cele două volume care vor fi lansate vineri conțin 120 de biografii ale unor scriitori.
Mihai Marcu s-a născut în Craiova, la data de 21.02.1948 și este absolvent al Facultății de litere din Iași. A publicat peste 30 de volume istorii literare, romane istorice, romane de dragoste etc. Coordoneaza un saptamanal și 4 reviste, precum și un cenaclu literar-artistic.
Demarată cu mult entuziasm în 2011, Nocturna Bibliotecilor, proiect desfășurat la nivel național sub egida Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), s-a constituit încă de la începuturi într-o acțiune de promovare a lecturii și bibliotecilor publice. Organizat neîntrerupt la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” cu titlul “O noapte în bibliotecă”, proiectul reprezintă cea mai bună ocazie de a cunoaște biblioteca, serviciile pe care le oferă și spațiile în care își desfășoară activitatea.
An de an, la sfârșitul lunii septembrie, potrivit tradiției, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” își deschide larg porțile pentru public. În cea mai „lungă zi a anului”, biblioteca se lansează într-o amplă încercare de promovare a lecturii și a misiunii bibliotecarilor care lucrează pentru comunitate.
Programul de vineri, 28 septembrie, va debuta la ora 18.00 și se va prelungi până după miezul nopții. Între acțiunile la care sunt invitați craiovenii se regăsesc expoziții de carte, documente, desene și pictură, vizite și prezentări tematice pentru sălile și secțiile bibliotecii, ateliere de jocuri de strategie, colorat, hand-made, audiții muzicale și vizionări de filme și documentare istorice.
Mai multe clase de la Colegiile „Frații Buzești” și „Elena Cuza”, dar și de la Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica” din Craiova și-au anunțat participarea la activitățile educative organizate de Secția de împrumut carte adulți. Acțiuni precum „Spectacolul literaturii”, „Trecut, prezent și viitor în siguranță!”, „Craiova în anul Marii Uniri” sau „Bibliotecar pentru o noapte” sunt doar câteva dintre proiectele planificate pentru copii. De asemenea, tot pentru copii au fost pregătite un club și un atelier interactiv de învățare a limbii engleze, sesiuni de face-painting, dar și tradiționalele jocuri ale copilăriei: “Șotron”, “Elastic”, “Prinselea” și „Țară, țară, vrem ostași” la care poate participa oricine. Bibliotecarii de la Depozit general și săli de lectură, respectiv Mediatecă și American Corner au inclus în programul evenimentului și „Vânătoarea de povești”, o fascinantă incursiune în lumea basmelor copilăriei, la care sunt invitați să participe copiii cu vârsta cuprinsă între 7-12 ani, dar și acțiunea „Fii bibliotecar pentru o noapte!”, o experiență inedită în legătură cu ceea ce înseamnă meseria de bibliotecar în zilele noastre. Indiferent de vârstă și preocupare, participanții sunt invitați să asiste și la prezentarea dedicată „eLibraryusa”, biblioteca on-line a Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii.
Pentru că anul 2018 este consacrat marcării Centenarului Marii Uniri de la 1918, cele mai multe dintre proiectele propuse de Secția de împrumut carte copii și tineret/Ludotecă pun în valoare semnificația și relevanța evenimentului istoric săvârșit în urmă cu un veac. Astfel, copiii sunt invitați să participe la ateliere de îndemânare – confecționarea Steagului României, crearea de cocarde și brățări în culorile drapelului, dar și realizarea hărții României cu ajutorul pieselor de puzzle. Cunoștințele de cultură civică și istorie vor fi testate în cadrul unui inedit atelier, în cadrul căruia copiii vor dezlega rebusuri. Pasionații de pictură și desen au la dispoziție atât activitățile de desen pe asfalt, care se vor desfășura în curtea bibliotecii, cât și atelierul de pictură dedicat portului popular românesc. Ca sursă de frumos și inspirație, bibliotecarii vor organiza și expoziția de desene cu titlul „Poveștile copilăriei”.
O noapte în bibliotecă înseamnă și numeroase filme istorice și documentare – cele mai multe dintre acestea dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918 -, la fel cum înseamnă și expoziții tematice de carte. Cei care vor ajunge la biblioteca vor avea posibilitatea de a vizita nu mai puțin de cinci expoziții de sine stătătoare. Expoziția cu titlul „Memorabilul an 1918 în Colecții Speciale” va grupa atât cărți de o valoare inestimabilă ieșite de sub tipar în urmă cu exact 100 de ani, cât și lucrări privitoare la semnificația locală, națională și internațională a Marii Uniri de la 1918. Expoziții de carte, documente și publicații subsumate marcării Marii Uniri vor fi organizate și în cadrul Bibliotecii „Acad. Dinu C. Giurescu”, dar și în Biblioteca Exilului Românesc din Paris „Acad. Basarab Nicolescu”, aceasta din urmă constituită din elemente provenite din colecțiile „Basarab Nicolescu” și „Leonid Mămăligă”. Expoziția și un film de prezentare dedicate lui Vintilă Horia vor fi, de asemenea, disponibile pentru vizitatori. Pentru cei mai curioși dintre aceștia, bibliotecarii au pregătit și o expoziție a „curiozităților”: cea mai mică și cea mai mare carte vor fi prezentate la scenă deschisă.
De la carte la artă este doar un pas pe care, alături de vizitatorii noștri, îl vom parcurge prin organizarea expoziției de pictură cu titlul „Toamna”. Autorul picturilor expuse este artistul plastic Ioan Catrina, membru fondator al Cenaclului Artiștilor Plastici „Constantin Brâncuși” din Craiova. Două lansări de carte și o ediție specială a Clubului Melomanilor, care împlinește anul acesta 15 ani de desfășurare neîntreruptă, completează seria de activități nocturne propusă de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.
“O noapte în bibliotecă este o experiență inedită, care unește oameni, cărți, experiențe și impresii de tot soiul. Încurajarea lecturii este țelul nostru principal. Ne dorim, de asemenea, să evidențiem rolul bibliotecii și importanța acesteia în comunitate. În acest sens, colegii mei au pregătit activități dintre cele mai diverse la care sunt așteptate să participe persoane de toate vârstele. Cei care vor alege să rămână până târziu în noapte la bibliotecă vor fi aceia alături de care vom sărbători cel mai frumos cartea și cultura, în general”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
„Nocturna bibliotecilor”/”O noapte în bibliotecă” se desfășoară în 2018 în bibliotecile publice din România și Republica Moldova sub umbrela ANBPR și este organizată sub egida sloganului „BIBLIOTECILE UNESC”. Biblioteca, spațiu prin excelență partajat la nivelul comunității, are menirea de a aduce oamenii laolaltă, de a-i uni în inventivitate și creativitate și de a-i inspira pentru noi explorări și „aventuri ale cunoașterii”.
Biroul de Presă
alBibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește marți, 25.09.2018, începând cu ora 17:00, lansarea volumului „La (ne)uitarea privirilor din jur”, autor Liviu – Nicolae Dârjan. Evenimentul se va desfășura în sala “Marin Sorescu” și va fi moderat de prof. Iuliana Firan.
Invitați:
jurnalistul Mircea Pospai;
dr. Toma Rădulescu;
Popa Ion.
Volumul beneficiază de un Cuvânt înainte scris de acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române și este dedicat Centenarului Marii Uniri și a fost publicat cu binecuvântarea Arhiepiscopului Pimen al Sucevei și Rădăuților, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și al autorităților locale ale Municipiului Săcele.
Biroul de Presă
alBibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește miercuri, 19 septembrie, începând cu ora 17:30, simpozionul cu tema „Spionaj și Contraspionaj – O singură misiune: apărarea interesului național”.
Manifestarea se va desfășura în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” și va consta în prelegeri susținute de reprezentanți autorizați ai rezerviștilor din Serviciul de Informații Externe. La finalul evenimentului, organizatorii și participanții vor răspunde întrebărilor venite din public.
Simpozionul este organizat de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Serviciul de Informații Externe.
Biroul de Presă
alBibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 17.9.2018, începând cu ora 16:00, în sala „Marin Sorescu”, lansarea volumului „Reprezentarea identitară feminină în cultura română”, autor Aurora Martin.
La eveniment vor participa:
Carmen Făgețeanu;
Dan Ionescu;
Mihai Firică.
Aurora Martin s-a născut în 9 martie 1968, în București. A absolvit Facultatea de Științe Politice, specialitatea Relații Internaționale, din cadrul Universității București. Este doctor în filosofie cu teza „Reprezentare identitară feminină în cultura română“, cadru didactic universitar și visiting professor la Facultatea de Relații Internaționale din Sankt Petersburg, Universitatea de Stat „Lomonosov“ din Moscova, Universitatea La Sapienza și Roma Tre, Universitatea din Belgrad și Baku, precum și la George C. Marshall European Center for Security Studies din Garmish (Germania) și Wilmington College din Ohio (SUA). A ocupat importante funcții guvernamentale: consilier superior în Departamentul de Relații Internaționale și Comunicare din Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la Agenția Națională pentru Egalitate între Femei și Bărbați. A îndeplinit funcția de redactor-șef Pro-Diversitate și RESPublica – Revista Egalității de Șanse. În prezent este șef serviciu în Ministerul Muncii și Justiției Sociale, promovând strategia privind egalitatea de șanse în România și relația instituțională cu Comisia Europeană, Consiliul European, OSCE și alte organisme internaționale. În anul 2015 a fost declarată Femeia anului.
„Lucrarea de față reține atenția și se remarcă, încă din primele pagini, printr-un plan ideatic vast și coerent, care acoperă o problematică ce se dovedește a fi actuală, având consecințe concrete asupra perceperii societății românești. Acest fapt justifică și motivează temeinic necesitatea și utilitatea dezvoltării temei, astfel încât atât teoreticienii, cât și decidenții domeniului să poată beneficia, în egală măsură, de o substanțială sursă de informare, dar și de sugestii practice în ceea ce privește elaborarea politicilor publice. De altfel, lucrarea nu se limitează la o abordare teoretică, întrucât își propune să pornească de la o analiză complexă a particularităților rolurilor de gen și a reprezentării identitare feminine în cultura română, însă cu intenția clară de a identifica unele repere fundamentale, în vederea formulării de politici publice. Abordarea analitică se finalizează, astfel, cu soluții practice, încadrându-se între puținele cercetări care pot servi ca reper decidenților din sfera instituțională și din societatea civilă și demonstrând necesitatea elaborării unor astfel de materiale, care să diminueze distanțele dintre lumea academică și mediul instituțional românesc”, prof. univ. dr. Gheorghe Ceaușu, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică.
Biroul de Presă
alBibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 15.9.2018, începând cu ora 10:30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului VIII de critice din seria „Trăind printre cărți”, autor Marian Barbu.
La evenimentul moderat de Mircea Pospai vor participa:
Tudor Nedelcea;
Mihai Duțescu;
Dan Lupescu;
Mihaela Albu;
Gela Enea;
Nicolae Bălașa.
Marian Barbu s-a născut în 29 septembrie 1939 la Milești, județul Dolj și este critic și istoric literar, poet și prozator. Doctor în Filologie din 1976 și membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1986, Marian Barbu este cunoscut pentru cărțile „Romanul de mistere în literatura română”, „Orașul la ora amintirilor”, „Câmpia nu este singură”, „Aproapele nostru trădează” ș.a.
Biroul de Presă
alBibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” anunță lansarea celei de-a IX-a ediții a proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”. Proiectul se adresează preșcolarilor și elevilor, clasele I-IV, din municipiul Craiova. La înscrierile care se desfășoară în intervalul 17-28 septembrie 2018 sunt invitate să aplice exclusiv cadrele didactice.
Structurată în 19 teme interactive, ediția actuală se suprapune anului școlar, urmând să debuteze în 1 octombrie 2018. Inițiat din dorința de a lărgi sfera preocupărilor celor mici, de a sprijini școala și familia în procesul de educație, proiectul „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” este unul dintre cele mai de succes programe cultural-educative derulate la nivel local. Prin amploare, frecvență și longevitate, proiectul desfășurat de compartimentul „Împrumut carte pentru copii și tineret” se numără printre cele mai populare inițiative ale Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Activitățile propuse pentru anul școlar 2018-2019 acoperă o paletă generoasă de nevoi și preocupări, publicul țintă fiind compus atât din „prichindei” cu vârsta de până la șapte ani, dar și din elevi din ciclul primar. Cu fiecare ediție desfășurată până în prezent, oferta educațională a sporit în diversitate, biblioteca a demonstrat că poate integra un număr mare de activități într-un program coerent și util. Centrate pe anotimpuri, ori pe unități practice de învățare, temele propuse abordează subiecte din domenii precum: istoria, astronomia, biologia, geografia, bunele maniere, cultura și elementele de folclor, dar și lumea animalelor. Nu vor fi neglijate nici subiecte precum universul basmelor, poezia și pictura. De asemenea, în pragul anumitor sărbători religioase sau populare, copiilor le-au fost pregătite activități tematice despre Crăciun, Paști, Dragobete și Mărțișor.
Anul 2018 este consacrat marcării Centenarului Marii Uniri de la 1918, motiv pentru care toate activitățile și atelierele de proiect programate să se desfășoare în intervalul octombrie-decembrie 2018 sunt consacrate cunoașterii evenimentelor și obiectelor cu valoare național-identitară. Astfel, participanții vor viziona documentare cu privire la semnificația actului istoric înfăptuit la 1 Decembrie 1918 și vor participa la atelierele de pictură cu tema „România în straie de sărbătoare”. De asemenea, bibliotecarii au inclus în program și ateliere de îndemânare și lucru manual în cadrul cărora vor fi confecționate Steagul României, cocarde în culorile drapelului național, precum și diverse alte elemente cu pronunțată simbolistică istorică. Procesul de unificare națională săvârșit în 1918 va fi ilustrat prin desfășurarea atelierului de puzzle, în cadrul căruia va fi realizată harta istorică a României.
Între obiectivele urmărite în cadrul proiectului, o axă principală constă în identificarea de soluții practice pentru nevoi stringente precum: dezvoltarea interesului și menținerea motivației pentru lectură, deprinderea obișnuinței de a frecventa regulat biblioteca și, în general, cointeresarea și informarea publicului tânăr cu privire la oportunitățile de formare și informare pe care le pune la dispoziție biblioteca. Dezvoltarea imaginației, creativității și spiritul voluntar reprezintă, de asemenea, un indicator esențial al proiectului. La fel de important, proiectul are ca scop și promovarea bibliotecii în calitate de agent activ de formare, educare și informare – partener solid în relația cu instituțiile școlare din județul Dolj. Colaborarea dintre bibliotecă, pe de o parte, școală și grădiniță, pe de altă parte, reprezintă, la fel ca în anii trecuți, garanția sprijinului oferit educației continue, prin intermediul învățării prin vizionare, lectură, pictură și lucru manual.
Bibliotecarii implicați în proiect sunt: Ancuța Călinescu, Mihaela Mircea, Carla Dinu, Silvia Mic și Laura Trăistaru, coordonați de Rodica Păvălan, șef Serviciu Relații cu Publicul. Comunicarea Colecțiilor.
„Construit pe exclusiv pe nevoile de formare și informare ale celor mai mici dintre cititori, proiectul „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” înglobează activități pe care le vom demara peste doar două săptămâni și se vor derula până la încheierea anului școlar 2018-2019. Alături de temele și activitățile deja tradiționale, ediția de față propune, pentru intervalul lunilor octombrie-decembrie 2018, mai multe activități dedicate cunoașterii și înțelegerii semnificației momentului 1918. E utilă, credem, și extrem de necesară includerea acelor activități prin care copiii au posibilitatea de a se familiariza cu istoria și momentele ei astrale. Ne așteptăm la câteva mii de participanți, viitori utilizatori și propagatori ai serviciilor de bibliotecă”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Pentru informații suplimentare, pentru înscrieri, programări și sugestii de activități, cadrele didactice, în mod exclusiv, sunt invitate să apeleze la unul dintre numerele de telefon: 0251.532.267 sau 0351.441.809, interior 104, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 18.00.
Biroul de presă
al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”
Muzeul Cărții și Exilului Românesc de la Craiova, instituție cu un pronunțat profil cultural și științific, unică în lume prin scopul asumat și diversitatea fondurilor și colecțiilor deținute, continuă efortul de recuperare a valorilor realizate de românii din exil. Îmbogățit constant de la înființare, noiembrie 2016, cu numeroase fonduri și colecții, Muzeul Cărții și Exilului Românesc își afirmă în permanență vocația de nod cultural și științific, hub informativ și platformă dinamică de promovare pentru cele mai importante opere, documente, obiecte de artă și sculptură create de românii din afara României.
Ultima donație prin care se urmărește recuperarea valorilor culturale și științifice românești din afara țării provine din Statele Unite ale Americii, de la Andrei Codrescu, poet, romancier, eseist, traducător, scenarist, crainic și comentator al postului național de radio (NPR) și figură proeminentă pe scena culturală româno-americană. La Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” vor ajunge numeroase mărturii ale vieții culturale din exil: cărți, reviste, afișe, manuscrise, corespondență, fotografii și diferite obiecte personale. Din opera desfășurată de-a lungul a peste patru decenii de activitate literară, cu predilecție în limba engleză, au fost publicate sau traduse în limba română volumele „Gaura din steag. Povestea unei reveniri și a unei revoluții”, „Domnul Teste în America”, „Alien Candor/Candoare străină. Poeme alese 1970-1996”, „Prințesa sângeroasă”, „Mesi@“, „Casanova în Boemia”, „Wakefield”, „N-avem bun gust. Suntem artiști!”, „Era Azi” (poeme alese, traduceri de Ioana Ieronim și Carmen Firan), „Lecția de poezie”, „Miracol și Catastrofă” (dialoguri cu teologul Robert Lazu), „Scrisori din New Orleans”, „Arta uitării”, „Submarinul iertat”, (alături de Ruxandra Cesereanu), ș.a.
Născut în 20 decembrie 1946 la Sibiu, Andrei Codrescu a absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” din localitate (1965). În toamna aceluiași an a părăsit România cu destinația finală S.U.A., după scurte șederi în Italia și Franța. Stabilit inițial pe coasta estică, la New York, acolo unde avea să ia contact cu fenomenul „școlii de poezie de la New York”, Andrei Codrescu s-a mutat în 1970 pe coasta vestică, la San Francisco. Timp de patru ani, în compania unor nume sonore ale poeziei americane, a luat parte la spectacolele de poezie asociate cu City Lights Books și Intersection de la Coffee Galery. În intervalul 1974-1977 a locuit în Monte Rio, iar următorii șapte ani aveau să-l găsească la Baltimore, locul în care a predat literatură la Universitatea „John Hopkins” și în care a inaugurat o lungă colaborare cu National Public Radio. Începând cu 1984 predă cursuri de literatură comparată și creativitate literară la Universitatea de Stat din Baton Rouge, Louisiana, unde este profesor emerit Mac Curdy și editează revista de avangardă „Exquisite Corpse. Un Jurnal de cărți și idei”. Dacă debutul literar s-a consumat la începutul anilor ’60, în reviste românești, consacrarea avea să vină după stabilirea în Statele Unite ale Americii. Colaborează cu eseuri, cronici literare și articole la New York Times, Chicago Tribune, Los Angeles Times, Harper’s, Paris Review. Reîntors în România după o paranteză deschisă de aproape trei decenii, Andrei Codrescu a transmis pentru publicul american, în calitate de corespondent pentru National Public Radio și ABC News, dinamica Revoluției din 1989. Este distins cu PremiulPeabody pentru filmul Road Scholar și i se decernează de două ori PremiulPushcart.
„La un moment dat, gata să maă arunc pe fereastră din cauza lipsei de spațiu ocazionata de creșterea continuă a cărților și manuscriselor care îmi umpleau studioul, a sunat providențial telefonul și, ca de obicei, Carmen Firan mi-a salvat viața. Când m-am plans de lipsa de spațiu ea a sugerat o donație la arhiva exilului din Craiova. O idee salvatoare. Așa s-a ajuns la această înțelegere. Frica scriitorului sugrumat de propriile producții nu-i neobișnuită, dar acest coup de telephone a rezolvat ce le-a fost imposibil multor supraviețuitori ai lui Gutenberg. Mă bucur și de soarta lucrușoarelor mele care au acum un loc bun să-și petreacă posteritatea”, a declarat Andrei Codrescu.
Fără să râvnească la titlul de practician al visului american, Andrei Codrescu își revendică – în pași de dans – mersul firesc al societății americane, rutinele lipsite de fast și comunul care nu impresionează, dar care îi întărește acel “altfel” care îl reprezintă și pe care și l-a asumat cu seninătate încă de la plecarea din România. Refractar în legătură cu bunurile împuternicite comercial, cu dumnezeii funcționali sau scoși din uz, Andrei Codrescu întruchipează spiritul independent prin excelență, marcă personală potențată de amestecul inedit de modestie și conștientizare a propriei staturi. Muncit de gânduri, indoieli și incertitudini, Andrei Codrescu este personalitatea prin a cărei polivalență Muzeul Cărții și Exilului Românesc nu doar că se va îmbogăți, dar se va și umaniza în egală măsură. Prin poemele publicate, romanele și eseurile scrise de-a lungul anilor, scenariile de fillm, comentariile insolite răspândite pe undele radio și premiile și distincțiile primite, Andrei Codrescu este unul dintre cei mai cunoscuți români de dincolo de ocean și cu siguranță cel mai prolific și dinamic reprezentant al „exilului românesc” din SUA. Informații complete despre Andrei Codrescu sunt disponibile pe site-ul personal, la adresa www.codrescu.com.
„Muzeul Cărții și Exilului Românesc este nu doar un magnet pentru tot ceea ce înseamnă bunuri culturale și științifice, materiale sau imateriale, create în afara granițelor țării, în Exil. Am depășit, ne place să credem, prima treaptă a proiectului nostru. Această instituție este cea mai potrivită și eficientă platformă pentru reunirea, conservarea și promovarea operelor care poartă pecetea exilului. Reușim, prin toate acestea donații – care vrem să nu contenească în perioada următoare – să recuperăm colecții, fonduri și valori prețioase. Putem spune că patrimoniul viitorului muzeu ne-a depășit, încă de pe acum, toate prognozele. Cu atât mai importantă este donația lui Andrei Codrescu. Locul lui, al operei impresionante pe care a realizat-o, este în România, la Craiova, iar pentru aceasta nu precupețim niciun efort. Adresăm un gând bun, de mulțumire și recunoștință, scriitorilor Carmen Firan și Adrian Sângeorzan. Prin toate eforturile lui Carmen, ne-a dovedit cu prisosință că este un valoros ambasador al bibliotecii noastre, în particular, și al culturii exilului, în general”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Cărțile, documentele, înscrisurile și obiectele personale din această donație vor fi disponibile în viitorul Muzeu al Cărții și Exilului Românesc, unul dintre cele mai importante proiecte ale Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Toate elementele intrate până în prezent în patrimoniul muzeului, mărturii ale culturii exilului de o valoare inestimabilă, sunt organizate în fonduri și colecții personale, precum: acad. Basarab Nicolescu, Mircea Eliade, Vintilă Horia, Andrei Șerban, Paul Barbăneagră, Leonid Arcade, Cicerone Poghirc, Șerban Popa, Mircea Milcovitch, Maria Mesterou, Constanța Buzdugan, Ileana Vulpescu, V. Veliman, acad. Dan Berindei și acad. Dinu C. Giurescu.
Biroul de Presă
alBibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a deschis marți, 4 septembrie 2018, expoziția de carte cu titlul „Bacovia – 137 de ani de la naștere”.
Născut în 4 septembrie 1881 – după calendarul vechi, iulian – în familia soților Dimitrie și Zoițea, cu numele Gheorghe Vasiliu, George Bacovia a fost unul dintre cei mai importanți poeți români, reprezentat de seamă al simbolismului, curent literar care fascinează și inspiră deopotrivă. Expoziția de carte reunește cărți și materiale audio cu privire la opera și viața unuia dintre cei mai importanți poeți moderni.
Dintre titlurile expuse, menționăm:
Bacovia, George, „Opere”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001.
Bacovia, George, „Rar: Poeme rostite la radio”, 1954, ediția a II-a, Editura Casa Radio, București, 2009 – CD.
Flămând, Dinu, „Introducere în opera lui G. Bacovia”, Editura Minerva, Bucureşti, 1979.
Zaciu, Mircea, Marian Papahagi și Aurel Sasu (coordonatori), „Dicționarul esențial al scriitorilor români”, Editura Albatros, București, 2000.
De asemenea, va fi expusă o copie scanată a poeziei care marchează debutul literar al poetului. Este vorba de poezia „Și Toate”, publicată sub numele de V. George. Poezia a apărut în numărul din 20 martie 1899 al revistei „Literatorul”, condusă de Alexandru Macedonski.
Expoziția poate fi vizitată până la finalul lunii septembrie 2018.
Biroul de Presă
alBibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”