Lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește marți, 31 octombrie 2023, lansarea volumului „Evadare în absolut”, autor Paula Popescu-Ilioniu.

Absolventă a Universității Craiova, Facultatea de Litere, Paula Popescu-Ilioniu este autoarea mai multor volume de versuri: „Clepsidre” (2002), „Întemeieri în azur” (2003), „Turn în labirint” (2019) și „Aripile Galaxiei” (2020) și a romanului „Oglinzile sufletului” (2022).

Evenimentul va avea loc in sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începându cu ora 17.00, în prezența invitaților Nicolae Marinescu, Petrișor Militaru, Adriana Cichirdan.

Invitat special la eveniment este Daniel Prunaru, bas-bariton la Opera din Arizona, S.U.A, iar moderator al evenimentului este Dan Lupescu.

 

Alege să fii cool fără droguri!

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, organizează miercuri, 25 octombrie 2023, începând ora 11.00, evenimentul Alege să fii cool fără droguri!

Activitatea va avea loc în secția Mediatecă și American Corner Craiova și va fi coordonată de Inspector de poliție Cojan Andreea. La eveniment participă elevii clasei a VII-a de la Școala Gimnazială „Sfântul Dumitru”, însoțiți de profesor Carmen Epuran.

Activitatea are ca scop creșterea gradului de informare, conștientizare și sensibilizare a elevilor cu privire la riscurile asociate consumului și traficului de substanțe psihoactive. Totodată, dorim informarea personalului didactic care intră în contact cu elevii în vederea îmbunătățirii capacității de identificare timpurie a consumului și traficului de droguri.

Lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 28 octombrie 2023, lansarea volumului „Zvonuri despre sfârșitul lumii. București, 1944 – 1953”, autor Stelian Tănase.

Evenimentul va avea loc in sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începându cu ora 17.00, în prezența invitaților Stelian Tănase și Mihai Ghițulescu, istoric, iar moderator al evenimentului este Carmen Theo Făgețeanu, cronicar literar.

Stelian Tanase este scriitor, eseist, istoric, politolog, realizator de televiziune, profesor universitar. Absolvent al Facultății de Filosofie din București, a participat activ la evenimentele din decembrie 1989, devenind o personalitate de referință a societății civile românești.

A fost primul președinte al Grupului pentru Dialog Social, vicepreședinte al Partidului Alianța Civică, Președinte al Societății Române de Radio și Televiziune, fiind în prezent profesor la Facultatea de Știinte Politice.
Opera sa cuprinde lucrari de ficțiune (literatură), texte de nonficțiune (știinte politice, istorie, cercetarea arhivelor) și volume de memorialistică.

„Zvonuri despre sfârșitul lumii este o istorie a ultimilor ani de război și primilor ani de pace postbelică privită din multiple unghiuri. Cu talentul sau inegalabil, autorul descrie fapte de zi cu zi, viața cotidiană. Sinucideri și crime care au cutremurat Bucureștiul, drame sentimentale, intrigi de tot felul și violențe ale bandelor de gangsteri care seamană haosul, teroarea și panica. Istoria mică, așa cum se spune.”

Stelian Tănase

Colocviile Mozaicul

 

Muzeul Cărții și Exilului Românesc, în parteneriat cu Editura Aius, revista „Mozaicul”, Consiliul Județean Dolj, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Craiova și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala „Tudor Arghezi” Dolj, găzduiește miercuri, 25 octombrie 2023, evenimentul cultural intitulat „Zilele Revistei Mozaikul 185 – Mozaicul 25. Identitate națională și conștiință europeană. Personalități și reviste culturale românești de pretutindeni care au promovat / promovează cultura românească”.

Evenimentul marchează aniversarea a 25 de ani de apariție a revistei Mozaicul, serie nouă, sub egida Editurii Aius, și a 185 de ani de la apariția primei reviste de cultură din Oltenia, Mozaikul, întemeiată de Constantin Lecca.

Întâlnirea va fi organizată pe două secțiuni, ce vor avea loc în intervalele orare 11.00-13.00 și 16.00-18.00, în Sala Multimedia a Muzeului Cărții și Exilului Românesc.

Acest eveniment cultural va fi moderată de prof. univ. dr. Mihaela Albu și îi avea ca invitați pe prof. univ. dr. Nicolae Panea și prof. univ. dr. Dan Anghelescu.

Biroul de presă al Muzeului Cărții și Exilului Românesc

Halloween at the Library

Luni, 23 octombrie 2023, începând cu ora 13:00, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” prin secția Mediatecă și American Corner Craiova, sărbătorește „Halloween-ul”.

Participanții sunt elevii claselor a V-a și a VI-a de la Școala Gimnazială Crușeț, județul Gorj, alături de profesorii: Popa Eleonora, Nicolin Marinela Eugenia, Godeanu Maria Irina și Ștefan Marcela.

Evenimentul se va desfășura online și este coordonat de bibliotecarii secției Mediatecă și American Corner Craiova. Elevii vor participa la o prezentare Power Point și vor participa la o discuție liberă pe tema sărbătorii de Halloween.

Halloween at the Library

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” prin secția Mediatecă și American Corner Craiova organizează vineri, 20 octombrie 2023, evenimentul „Halloween at the Library”.

Participanții sunt elevii clasei a II-a de la Colegiul Național „Carol I”, coordonați de profesorii Mihaela Ristea și Daniel Leotescu.

Elevii vor participa la o sesiune de lectură în limba engleză, word search pe tema Halloween-ului și vor viziona filmul pentru copii: „Happy Halloween, Scooby Doo!”.

Pentru organizarea atelierelor, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” pune la dispoziția copiilor resursele materiale proprii.

Salonul de Toamnă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește în perioada 19 octombrie – 17 noiembrie 2023 expoziția de artă plastică intitulată „Salonul de toamnă”.

Iubitorii de artă vor putea admira în Salonul Expozițional al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” lucrările realizate de artișții plastici: Antoaneta Cocoș – Andreescu, Teodora Ciolan, Georgeta Șerban, Maria – Antoaneta Oltei, Cristiana Chirea și Bebică Ghiță, membri ai Cenaclului „Constantin Brâncuși”. Invitat de onoare este Cristina Petria.

Constantin Brâncuși spunea: „Misiunea artei este să creeze bucurie”, astfel că noi vă așteptăm cu drag la această expoziție, prin care dorim să promovăm arta ca formă de exprimare.

Lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 19 octombrie 2023, lansare volumului „Sunt o floare” autor Anna Furtună. Invitați la eveniment sunt: Angi Melania Cristea, Rodica Țugui, Diana Olteanu, Leliana Rădulescu și Marius Robu.

La eveniment participă elevi ai Liceului Arte  „Marin Sorescu”, ce vor susține un recital poetic, precum și un intermezzo muzical, cooordonat de profesorii Nicolae Streață și Dan Ștefan Predoiu. Elevii vor fi de asemenea prezenți cu o expoziție de desen, coordonată de profesor Monica Dincă.

Participanții sunt așteptați începând cu ora 17.00 în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 20 octombrie 2023, lansare volumului „Insula Urâților” autor K.C. Kelis.

Evenimentul va avea loc in sala „Dinu C. Giurescu”, începându cu ora 17.00, iar moderator al evenimentului este Dumitru Sîrghie-Mitif.

Autoarea cărții Arya și Leagănul Visurilor, G. C. Kelis (pseudonimul scriitoarei române Georgiana Camelia Chelu), invită cititorii într-o nouă călătorie literară inedită, prin publicarea volumului de proză pentru copii Insula Urâților.

„Tânăra craioveancă, reușește să încânte deopotrivă cititorii mici și mari, printr-o narațiune diafană și cristalină și limbajul plin de expresivitate. Stilul autoarei este unul poetic, dovedind o vădită plăcere pentru colocațiile insolite și extrem de plastice, care înfățișează foarte sugestiv scenele descrise.

„Povestea autoarei noastre, care e mai mult decât un basm clasic, e o narațiune psihologică și moralizatoare, se așterne singură drumului spre celebritate ca și iarba câmpului, în bătaia vântului cum ar spune „(…) acel rege-al poeziei, / Veșnic tânăr și ferice (apud Mihai Eminescu) – nimeni altul decât Vasile Alecsandri.

Dragi prieteni, Insula Urâților este o istorisire care ne scoate din ariditatea pseudoliteraturii de azi, cea a așa-zisului post-modernism (eu i-aș zice neomarxism), volumul de față, ca și cel de debut al Georgianei, fiind întruchiparea unui basm, scris cu mijloace literare moderne, vizând frumusețea și lumina care vine din interiorul ființei umane, pentru a învinge întunericul cotidian.

Găsim în această carte o scriere diafană, delicată, cu multe subînțelesuri și chei morale și moralizatoare, autoarea reînviind curentul numit în epoca interbelică estetica urâtului, dus la perfecțiune de Tudor Arghezi, cel care a schimbat sintaxa poeziei românești.”

Dumitru Sîrghie-Mitif, recenzie la volumul Insula Urâților

„Într-o lume în care Frumosul a devenit normă a perfecțiunii și omul a tins către ambele, Urâtul devenise un viciu, o formă a decadenței și a disoluției morale și mentale. Până când estetica urâtului a repus în drepturi formele imperfecțiunii și, odată cu ele, urâtul și valențele sale artistice. Același lucru îl face și frumoasa carte Insula Urâților adresată copiilor și scrisă cu o delicațe admirabilă, cu o imaginație fecundă și un limbaj încărcat de poezie de către minunata G.C. Kelis.

Cartea este plină de peripeții care mai de care mai îngrozitoare dar și mai fascinante prin care trece micul Artes, băiatul cu fața mutilată de ghearele unei pisici, în încercarea lui de a salva copiii așa-zis urâți, prizonierii unei samavolnice regine Trufia,  de pe Insula Urâților.

Copiilor le sunt deschise nenumărate porți în această carte–ghid către frumos, prietenie și spirit de sacrificiu […] O carte minunată pentru toate vârstele, un îndemn plin de poezie către idealurile umaniste ale tuturor epocilor – frumusețe, adevăr și dreptate.”

Conf. univ. dr. Aloisia Șorop, recenzie la volumul Insula Urâților

Expoziție „Toamna la bibliotecă”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin compartimentul Mediatecă și American Corner Craiova, propune expoziția de cărți și materiale multimedia intitulată „Toamna la bibliotecă”.

Expoziția promovează lecturi, muzică și filme potrivite pentru această perioadă a anului, dintre care menționăm:

  • How Do You Know It’s Fall, de Allan Fowler
  • Vivaldi – Cele patru anotimpuri
  • Leonard Cohen – Colecția completă a albumelor de studio
  • Legendele toamnei, film nominalizat cu Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine