Picturing America

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, prin compartimentul Mediatecă și American Corner, organizează în luna august o serie de expoziții în curtea instituției.

Astfel, în cadrul proiectului „Picturing America” vor fi expuse, în funcție de tema aleasă, diverse postere care să reflecte istoria, cultura și arta americană. Fiecare expoziție va putea fi vizitată timp de o săptămână.

Prima dintre acestea, „American Art”, va fi expusă începând cu data de 3 august și va putea fi vizitată până pe data de 9 august.

Următoarele expoziții, care vor fi organizate în celelalte săptămâni ale lunii august, se vor intitula „American History”, „The Indo-Americans” și „American Buildings”.

 

 

Răscruci BDC

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 1 august 2020, începând cu ora 12:00, în curtea instituției, evenimentul „Răscruci BDC”. Cu această ocazie, vor fi lansate volumele „Povestiri desenate istorice și comice”, autor de Cristian Ciomu, respectiv „Colecția Clubul Temerarilor”, autor Dodo Niță.

Participă autori de benzi desenate din Craiova, Viorel Pîrligras, Marian Mirescu, Mircea Liviu Goga, Victor Martin, precum și Marcel Voinea, Aurora Speranţa, Rodica Ţugui, Emilian Mirea, Nucu Marinescu, Ion Jianu,  Petrişor Militaru etc.

În cadrul evenimentului, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează o expoziție selectivă de carte. Dintre titlurile incluse, amintim lucrările unuia dintre autori, Dodo Niță: „Dicționarul benzii desenate din România” (1996), „Europa benzilor desenate” (2001), „Paradigmele paraliteraturii” (2015) și „Povestiri din Clocociov” (2018).

În aceeași ordine de idei, Viorel Pîrligras, Marian Mirescu, Cristian Ciomu, Valentin Iordache, membri ai grupării de Bandă Desenată Craiova (BDC), organizează „EXPO BDC”. Expoziția cuprinde aproximativ 40 de lucrări de bandă desenată, de dimensiune 50/70 cm, care vor fi expuse pe gardul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Lucrările vor putea fi vizitate până duminică, 2 august 2020. De asemenea, artiștii Cornel Popescu, la caval și fluiere, și Mircea Suchici, la violoncel, vor susține un recital muzical în curtea bibliotecii. În același loc, actrița Oana Stancu va oferi un recital pentru toți cei prezenți.

Autorii vor oferi dedicații și autografe tuturor celor prezenți la eveniment.

„Povestiri desenate istorice și comice” reunește o parte dintre lucrările grafice create de-a lungul timpului de arhitectul Cristian Ciomu. Prin lansarea volumului, autorul marchează cinci decenii de la debutul în realizarea benzilor desenate, pe vremea când era tânăr licean al actualului Colegiu Național „Carol I” din Craiova.

„Colecția Clubul Temerarilor”, realizată de cunoscutului autor și critic de benzi desenate Dodo Niță, propune o incursiune în istoria scurtă (1966-1970), dar densă a îndrăgitei publicații de benzi desenate. Prin intermediul celor șaizeci de pagini color, cititorii vor descoperi multe dintre misterele și lucrurile inedite care explică originea, evoluția și însemnătatea publicației răsfoite de sute de mii de copii și adolescenți.

Evenimentul se desfășoară cu respectarea tuturor normelor emise de autorități!


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 9 iulie, începând cu ora 19:00, lansarea volumului „Biserica ortodoxă și mișcările religioase”, autor Pr. Dr. Gabriel Sorescu. Evenimentul va fi moderat de prof. conf. univ. dr. Ioniță Apostolache și se va desfășura în curtea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Participă ÎPS acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, respectiv pr. Grigore Vulcănescu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Craiovei.

Părintele Gabriel Sorescu este doctor în Teologie (2019) și absolvent al Facultății de Teologie, Universitatea din Craiova (1999). Este autor al cărții „Apologetica iubirii” (1999), coautor al lucrării „Misiunea Bisericii în rândul tinerilor” (2007), și autor a peste 50 de studii și articole publicate în reviste de specialitate, volume ale unor conferințe științifice și periodice. Din 2003, este preot paroh la biserica „Sfântul Nicolae-Brândușa” din Craiova. Preocupat permanent de aspectele misionare ale slujirii clericale, părintele Gabriel Sorescu este implicat de peste 18 ani în activități de pastorație a tinerilor, în prezent fiind și consilier eparhial al Sectorului Învățământ, Activități cu Tineretul și de Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei.

„Societatea trece astăzi prin mari transformări: oamenii călătoresc mult mai repede ca acum 100 de ani, informația ajunge instant de la transmițător la receptor, distanțele se micșorează și dispar prin internet.

Lucrarea părintelui Gabriel Sorescu Biserica Ortodoxă și mișcările religioase vine ca un răspuns la aceste schimbări apărute și pe plan religios. Faptul că autorul a expus succint istoria fenomenului heterodox ajută cititorul să înțeleagă fenomenul produs, introducându-l în cursul logic al evenimentelor.

Subiectul nu este unul nou, el fiind abordat din diferite perspective de teologi de seamă: Petre Deheleanu, Petre David, Nicolae Achimescu, Gheorghe Petraru, Constantin Cucoș și alții. Ceea ce autorul reușește să aducă nou rezidă, pe de o parte, într-o abordare clară a relației dintre Biserica Ortodoxă și mișcările religioase, și anume din perspectiva misiunii și a prozelitismului. Pe de altă parte, autorul arată că, reprezentanții unora dintre noile mișcări religioase, plecând de la modul greșit de a vedea țara noastră ca terra deserta, se raportează la credincioșii ortodocși români printr-o misiune contrafăcută – în realitate fiind un prozelitism abuziv și lipsit de respect – și întrebuințează diverse tehnici de manipulare în scopul convertirii românilor ortodocși la noi culte și grupări religioase”, conf. univ. dr. dr. Gelu Călina, Prefața volumului „Biserica ortodoxă și mișcările religioase”.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”