Have Fun in Summer

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin compartimentul Depozit General și Săli de Lectură, vă propune o serie de activități gratuite, desfășurate în timpul vacanței de vară, în cadrul programului Have Fun in Summer.

Activitățile propuse pentru lunile iulie și august se vor desfășura fizic, la sediul bibliotecii județene (în sălile: „Marin Sorescu”, „Dinu C Giurescu” și „Basarab Nicolescu”) și se adresează elevilor din clasele 0-VIII.

Înscrierile se realizează în perioada 17-26 iunie 2025, în intervalul orar 08.15-15.30, în limita locurilor disponibile:

  1. personal, la sediul central al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, compartimentul Depozit General și Săli de Lectură
  2. telefonic, la numărul 0251 522 393.

Locurile sunt limitate, în funcție de atelier.

Programul activităților din această vară va fi după cum urmează:

  • Joi:

Detectivii de emoții: atelier de dezvoltare personală (iulie și august, pentru categoria de vârstă 6-9 ani, 10:00-11:00)

Story Time: atelier de storytelling în limba engleză (iulie și august, pentru categoria de vârstă 6-8 ani, 11:00-12:00)

Spanish Club: atelier de învățare a limbii spaniole, nivel începător (iulie și august, pentru categoria de vârstă 13-14 ani, 11:30-12:30)

  • Joi: – Atelier de cusături (august, pentru categoria de vârstă 11-14 ani, 09:00-11:00)

Detectivii de Emoții (iulie-august 2025) se va desfășura săptămânal, în fiecare zi de joi, în intervalul orar 10:00-11:00. Prima întâlnire va avea loc în data de 3 iulie. Pe parcursul celor 8 ateliere interactive cei mici se vor juca, vor asculta povești, vor învăța să fie mai curajoși și mai încrezători. Temele atelierului vor fi: Cine sunt eu?; Emoțiile mele colorate; Curajul și încrederea în sine; Puterea cuvintelor; Magia prieteniei; Eu și timpul meu; Învăț să gestionez conflictele; Ce am învățat?. Atelierul va fi coordonat de colega noastră Andreea Enache și se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-9 ani.

Story Time (iulie-august 2025) se va desfășura săptămânal, în fiecare zi de joi, în intervalul orar 11:00-12:00. Prima întâlnire va avea loc în data de 3 iulie. Pe parcursul întâlnirilor se vor lectura povești în limba engleză, participanții vor deprinde noțiuni simple de vocabular și vor învăța prin joacă. Atelierul este coordonat de colega noastră Mădălina Băileșteanu și se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-8 ani.

            Spanish Club (iulie-august 2025) – se va desfășura săptămânal, în fiecare zi de joi, intervalul orar 11:30-12:30. Prima întâlnire va avea loc în data de 3 iulie. Spanish Club se adresează elevilor din ciclul școlar gimnazial (clasele VII-VIII) care nu au mai avut contact cu limba spaniolă. Obiectivul general al cursului constă în transmiterea informațiilor și a noțiunilor necesare creării unei baze solide pentru asimilarea durabilă a limbii spaniole, dar și prezentarea culturii și civilizației spaniole. Cursul este coordonat de colega noastră Ică Sofia.

Atelier de cusături (august 2025) – se va desfășura săptămânal, în fiecare zi de joi, intervalul orar 9:00-11:00. Prima întâlnire va avea loc în data de 7 august. Atelierul se adresează elevilor din ciclul gimnazial. În cadrul atelierului participanții vor învăța diferite tipuri de cusături, iar la finalul atelierului va fi realizat un semn de carte decorat cu modele punct românesc. Atelierul va fi coordonat de bibliotecar voluntar Carmen Tică.

PPC România este partener al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Mihai Eminescu în grafica mondială

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”  găzduiește în perioada 17 – 30 iunie 2025, expoziția grafică „Mihai Eminescu în grafica mondială”, organizată de Filiala Prahova a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Vernisajul expoziției va avea loc mâine, 17 iunie, începând cu ora 10.00.

Evenimentul pe care vi-l propunem este parte a programului cultural dedicat comemorării poetului naţional cu prilejul Anului Eminescu în România și Republica Moldova.

Cele 30 de portrete ale poetului, desene format A3 (30 X 42 cm), realizate de mari graficieni din diferite ţări vor fi expuse în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, începând de mâine, 17 iunie 2025.

Fashion Footprint Discussion Group

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, secția Mediatecă, găzduiește marți, 17 iunie, începând cu ora 17:00, evenimentul Fashion Footprint Discussion Group, desfășurat în cadrul proiectului internațional More Conscious Youth, Greener Earth.

Întâlnirea este organizată de voluntarii internaționali ai Centrului Voluntariat pentru Comunitate și își propune să aducă în prim-plan un subiect de actualitate și impact: amprenta de carbon a modei rapide asupra mediului înconjurător.

Participanții vor avea ocazia să discute despre efectele negative ale consumului excesiv de haine și ale industriei de fashion asupra planetei, dar și despre modurile în care tinerii pot contribui activ la reducerea impactului climatic. Se vor aborda teme precum responsabilitatea individuală, alternativele sustenabile în modă și acțiuni simple, dar eficiente, prin care fiecare dintre noi poate ajuta la combaterea încălzirii globale.

Evenimentul oferă, totodată, o ocazie excelentă de exersare a limbii engleze, într-un cadru interactiv și multicultural, alături de tineri din diferite țări.

Vă așteptăm să luați parte la această întâlnire educativă și inspirațională, dedicată unei lumi mai conștiente și mai verzi!