Trick or Treat at the Library

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Secția Mediatecă și American Corner Craiova organizează expoziția de cărți și materiale multimedia intitulată „Trick or Treat at the Library”. Expoziția marchează sărbătoarea de Halloween și poate fi consultată în perioada 20 octombrie – 7 noiembrie. În cadrul acesteia propunem cărți și filme, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari.

Dintre titlurile expuse menționăm:

  • Complete Tales and Poems of Edgar Allan Poe
  • Nightmare Movies. Horror on Screen Since the 1960s – Kim Newman
  • Studies in Terror. Landmarks of Horror Cinema – Jonathan Rigby
  • Stephen King. Critical Insights – Gary Hoppenstand
  • Help! I’m a Prisoner at the Library! – Eth Clifford.

De asemenea, cei care ne trec pragul pot viziona și unul dintre filmele care fac parte din colecția mediatecii:

  • Bram Stoker’s Dracula
  • Goosebumps
  • Trick’r Treat. Povești de Halloween
  • Happy Halloween, Scooby-Doo!
  • cele trei părți ale animației Hotel Transylvania.

Învățăm la bibliotecă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” dă startul înscrierilor pentru proiectul educațional „Învățăm la bibliotecă”. Astfel, în intervalul 6 noiembrie 2025 – 28 mai 2026, la secția Mediatecă și American Corner Craiova se vor desfășura săptămânal cursuri și ateliere interactive pe marginea noțiunilor de limbă, cultură și civilizație engleză, dedicate elevilor din clasele a III-a și a IV-a. 

Cursurile se vor desfășura gratuit, joia, în intervalul orar 15.00 – 16.00 și sunt dedicate începătorilor. Prima întâlnire va avea loc în data de 6 noiembrie.

Înscrierile se fac la sediul bibliotecii sau la numărul de telefon 0251522393, în intervalul 20 – 31 octombrie, între orele 09.00 – 15.00.

Cursurile de limba engleză se desfășoară pe tot parcursul anului școlar (cu excepția vacanțelor), sunt interactive și utile nu numai pentru dezvoltarea noțiunilor de limbă, cultură și civilizație engleză cât și pentru familiarizarea elevilor cu lectura, biblioteca și importanța învățării și gândirii creative.

Aflat la cea de-a IX-a ediție, proiectul „Învățăm la Bibliotecă” reprezintă un reper în ceea ce privește implicarea activă și continuă a bibliotecii și bibliotecarilor în viața cultural-educațională a comunității.

Proiectul este sponsorizat de PPC, partener principal al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.