lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, alături de Facultatea de Litere a Universității din Craiova, vă invită luni, 25 mai, începând cu ora 17.00, la lansarea volumului „Aurelia Kitzu Arimondi. The First Romanian Voice Teacher in the United States of America”, semnat de Nicoleta Presură Călina și tradus în limba engleză de Cristiana Călina.

Volumul, dedicat memoriei Aureliei Kitzu-Arimondi la 160 de ani de la naștere, nu reprezintă o monografie în sens clasic, ci o cronică documentată construită pe baza cercetărilor realizate în arhive venețiene, craiovene și bucureștene. Lucrarea este rezultatul unui stagiu de cercetare postdoctorală desfășurat la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistă din Veneția și a fost concepută asemenea unui album biografic, reunind imagini și documente ce ilustrează parcursul artistic al Aureliei Kitzu-Arimondi, personalitate care și-a dedicat viața muzicii de operă și formării tinerelor talente la Conservatorul din Chicago și în Studiourile Arimondi.

Autoarea, Nicoleta Presură Călina, este conferențiar universitar în cadrul Secției de Italiană a Facultății de Litere a Universității din Craiova, unde predă literatură italiană și desfășoară activități de cercetare în domeniul limbajelor sectoriale. De asemenea, predă limba italiană la Secția de Muzică încă de la înființarea acesteia.

Traducătoarea volumului, Cristiana Călina, este absolventă a specializării Engleză-Italiană din cadrul Facultății de Litere a Universității din Craiova și a specializării Relații Internaționale și Comunicare din cadrul Universității din Malta. În prezent, studiază Lingvistică Computațională în primul an de Master la Universitatea din Uppsala.

În cadrul evenimentului vor lua cuvântul: conferențiar universitar doctor Florentina Anghel – Facultatea de Litere, conferențiar universitar doctor Claudia Pisoschi – Facultatea de Litere, Marina Robin Marcus – Fulbright ETA, Facultatea de Litere.

Evenimentul va avea loc in sala „Marin Sorescu” – Mediatecă și American Corner – a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Pe aripile poeziei

Concurs de recitări „Pe aripile poeziei”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Secția pentru Copii și Tineret,  organizează cea de-a 52-a ediție a concursului de recitări „Pe aripile poeziei”, eveniment dedicat elevilor pasionați de poezie.

Concursul va avea loc în data de 28 mai 2026, începând cu ora 13:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”.

La competiție pot participa elevi din ciclurile primar și gimnazial, fiecare unitate de învățământ din județul Dolj având posibilitatea de a înscrie maximum doi participanți. Înscrierile vor fi realizate exclusiv de către cadrele didactice îndrumătoare.

Participanții pot alege poezii din lirica românească sau universală, concursul având ca obiectiv valorificarea talentului interpretativ al copiilor, precum și dezvoltarea expresivității și a prezenței scenice.

Înscrierile se desfășoară în perioada 18–25 mai 2026, la Secția pentru Copii și Tineret, la numărul de telefon 0372.992.209, în limita celor 30 de locuri disponibile.

Participanții vor fi înscriși în ordinea solicitărilor.