Arhive categorie: Fără categorie

Lansare de carte

Biblioteca Județeană organizează marți, 11 aprilie, începând cu ora 17,00 lansarea volumului „Parcursul viziunii noi”, al autorului Johan Sebastian Berglund.

La eveniment participă invitații: Emil Boroghină, Monica Berlung, Florina Ungureanu, Petrișor Militaru. Moderator al evenimentului este Nicolae Marinescu.

„Johan Sebastian Berglund, născut pe 7 aprilie 1994, în Norvegia, este un autor ilustrând o generaţie de tineri artişti experimentând condiţia unei biografii marcate de o dublă naţionalitate şi, în consecinţă, de bilingvism. Tatăl fiind marinar norvegian, biografia lui Johan Sebastian este amprentată decisiv de personalitatea mamei sale, româncă, absolventă a Liceului de Artă şi a Facultăţii de Litere a Univsităţii din Craiova, care îi şi orientează studiile spre acelaşi liceu de artă craiovean, continuate cu un program de licenţă în specialitatea pictură la Timişoara.

Mai ales însă, mama, Monica Berglund, îi va transmite fiului său sensibilitatea pentru vibraţia spirituală în faţa lumii înconjurătoare, exprimată prin funcţia simbolică a culorii sau cuvântului. Ea însăşi, prelund acestă vocaţie de la tatăl său, poetul Camil Poenaru, autor în 1977 al volumului de vesuri Pământ şi flori (Craiova, Editura Scrisul românesc), parcimonios cu propria-i creaţie, rămasă în mare parte în manuscris, deşi animator frenetic al vieţii literare craiovene ca îndrumător de cenacluri, va publica propriul volum de versuri, Între Alb şi Negru, tot la Scrisul Românesc, în 2008. Recent, cu pietate, va edita un masiv volum de versuri inedite ale lui Camil Poenru, Poeme de dragoste (Craiova, Editura Aius, 2023), o carte ce îşi va suprinde plăcut cititorii.

Este un context care ne îndreptăţeşte să vorbim despre o vocaţie certă care determină nevoia de exprimare literară, în limba română, a româno-norvegianului Johan Sebastian Berglund. După asumarea deciziei întâlnirii cu publicul său potenţial prin debutul cu volumul de proză Călătorie în timp (Craiova, Aius, 2021), iată că Johan Sebastian Belund ne întâmpină acum cu debutul în poezie, prin volumul Parcursul viziunii noi (Craiova, Editura Aius, 2023), al cărui titlu sugestiv ne vorbeşte despre o propunere incitantă, pentru a ne confrunta cu experienţe lirice de profunzime, dincolo de convenienţele tradiţionale.

La început de drum, Johan Sebastian Berglund, ne invită să-i fim alături în aventura descoperirii vibraţiilor care dau sens căutării rosturilor trecerii noastre prin lume.”

Nicolae Marinescu, prezentarea volumului „Parcursul viziunii noi”

 

 

Ziua Internațională a Romilor

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner, marchează Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită anual, începând cu anul 1990, pe data de 8 aprilie.

Vă propunem o expoziție de carte și materiale multimedia, ce reunește titluri diverse din colecțiile bibliotecii, legate de istoria, limba, cultura și civilizația romilor, precum:

  • Alex Mihai Stoenescu – „Țiganii din Europa și din România. Studiu imagologic”
  • Lucian Cherata – „Filosofie, istorie și tradiții indiene în cultura rromilor”
  • Lucian Cherata – „Devlikano lil anda rrom/Carte sfântă pentru rromi”, selecție de texte biblice
  • Lucian Nastasă, Andrea Varga (editori) – „Minorități etnoculturale. Mărturii documentare. Țiganii din România (1919-1944)”
  • Anina Ciuciu – „Mândră să fiu rromă: de la Fața Luncii la Sorbona”
  • Petre Copoiu – „Rromane paramìća/Povești țigănești”
  • Speranța Rădulescu – „Taifasuri despre muzica țigănească”
  • Gheorghe Sarău – „Culegere de texte în limba țigănească pentru clasele a II-a – a IV-a”
  • Comori ale muzicii lăutărești. Fărâmiță Lambru – acordeon și voce (CD)
  • Muzică țigănească din Transilvania (CD)

Expoziția poate fi vizitată în perioada 7-20 aprilie 2023, la secția Mediatecă și American Corner Craiova a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Având în vedere profilul secției și faptul că expoziția reunește numeroase CD-uri, pot fi desfășurate și audiții muzicale.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Waste Land

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” desfășoară marți, 4 aprilie 2023, în cadrul proiectului „Împreună pentru un mediu mai curat”, o activitate în parteneriat cu elevii clasei a XI-a H de la Colegiul Național „Elena Cuza”, sub coordonarea prof. Leila Podeanu.

Un bibliotecar din cadrul secție Mediatecă și American Corner Craiova va merge la Colegiul Național „Elena Cuza”, unde elevii vor viziona filmul documentar „Waste Land” (2010), producție distinsă cu mai multe premii internaționale și nominalizată la Oscar, la categoria „Cel mai bun documentar”.

Activitatea organizată se încadrează în Programul „Săptămâna verde”. Obiectivul întâlnirii constă în sensibilizarea și responsabilizarea tinerilor, atât în legătură cu necesitatea sortării gunoiului, cât și în legătură cu modalitățile concrete de recuperare, reciclare și refolosire a materialelor.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Dezbrăcată de secrete

 

Biblioteca Județeană organizează luni, 3 aprilie, începând cu ora 17.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Dezbrăcată de secrete”, volum ce o are drept autor pe Priscka Inara.

Dezbrăcată de Secrete este o carte complexă, o carte cu suflet de femeie și gândire Alfa, o carte atipică de care te vei îndrăgosti încă de la primele pagini.

Acțiunile din fiecare capitol sunt în continuă mișcare, iar pentru mine mișcarea înseamnă viață.

Dezbrăcată de Secrete îți oferă posibilitatea să citești o viață fără perdea din care te vei putea inspira.

 

„Îndrăzneșe să fii TU, indiferent cine te privește!”        – Priscka Inara

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman”

Târgul de Paște

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” participă la activitățile organizate în cadrul Târgului de Paște, ediția 2023, în zilele de 4, 5, 6, 10 aprilie, în intervalul orar 13.00 – 16.00, cu următoarele activități:

  • Expoziție cu documente de bibliotecă din colecțiile Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Expoziția de carte Obiceiuri și tradiții de Paște la români va cuprinde documente din colecțiile Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” ce au ca tematică Paștele, un moment special al anului pentru români, care este marcat de tradiții și obiceiuri diverse, mai vechi sau mai noi .

  • Ateliere de desen și decorat ouă de Paște

În cadrul acestor ateliere, copiii sunt invitați să–și exerseze latura creativă desenând, pe asfalt sau pe hârtie, personaje preferate sau peisaje din natură. Bibliotecarii implicați în aceste activități îi vor încânta pe copii cu povești despre pictori și tablouri, copiii dobândind în felul acesta informații de bază despre istoria artei. În cadrul Atelierului de decorat ouă de Paște, copiii vor avea la dispoziție ouă din polistiren pe care vor învăța să le decoreze dupa preferințe, folosind motive tradiționale românești sau combinații florale, personaje etc.

  • Sesiuni de lectură în aer liber

În cadrul acestor sesiuni organizate în mijlocul naturii, bibliotecarii le vor citi participanțior povești din literatura română și universală. Copiii vor îndrăgi astfel lectura, îşi vor îmbogăţi vocabularul, vor fi încurajaţi să se exprime, îşi vor dezvolta curiozitatea şi îşi vor petrece timpul într-un mod plăcut. Cititul cu voce tare sporește concentrarea, dezvoltă memoria, relaxează și îmbunătățește relațiile între copii și părinți sau ceilalți membri ai familiei.

Sesiunile de lectură vor fi urmate de discuții libere despre  personaje, mesajul lecturii și importanța cititului.

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Vita Antonii – magister discipulorum

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, organizează joi, 30 martie 2023, la Centrul Constantin Brâncuși din Craiova, începând cu ora 16, al treilea atelier de lectură Synaxis dedicat Paternității și uceniciei, intitulat „Vita Antonii – magister discipulorum”.

Prelegerea va fi susținută de Înaltpreasfințitul Părinte Acad. dr. Irineu Ion Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, fiind axată pe celebra scriere hagiografă Viața Sfântului Antonie. Conferința își propune să pună în relație dimensiunea formatoare a scrierii și continuitatea spirituală a oricărei Vieți.

Atelierul de lectură Synaxis a fost conceput din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare atât de necesare în contextul actual. Fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale, Paternitate şi ucenicie. Lectura constituie punctul de plecare al unei călătorii mai ample, întreprinse sub îndrumarea unor invitați, specialiști în domeniu.

Întâlnirile furnizează cadrul propice nașterii unor discuții vii, a reflecțiilor și a reacțiilor menite să suscite interogații și căutare personală. Prelegerile susținute de-a lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și sugestiile participanților la dezbatere.

Coordonatorii proiectului sunt pr. lect. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot.

Participarea la eveniment se face pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Mai multe informații și înscrierea la adresa electronică bot_lucian@yahoo.com.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Zilele Elena Farago

 

 Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează în perioada 27 – 30 martie 2023, cea de-a 46-a ediție a Zilelor Elena Farago, dedicate Elenei Farago, poetă, scriitoare, traducătoare, director al Fundației Aman și cetățean de onoare al orașului Craiova.

Pe durata celor patru zile, opera Elenei Farago va fi pusă în valoare printr-un concurs cu tema „Elena Farago – prietena copiilor”, organizat în colaborare cu Şcoala Gimnazială nr. 22 „ Mircea Eliade”, coordonator Gavrilă Elena, dar și prin recitări prezentate online de elevi.

Ajuns la cea de-a 19-a  ediție, concursul se desfășoară la sediul Bibliotecii Județene  „Alexandru și Aristia Aman”,  Secția Copii și Tineret – Ludotecă în data de 29 martie 2023 la ora 14.00.

Elevii participanți la concurs vor fi îndrumați de cadrele didactice: Duță Narcisa, Moraru Marcela, Popa Carmen și bibliotecar Voinicu Mihaela de la Școala Gimnazială „Mircea Eliade”.

În aceeași perioadă, pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”,  va rula  filmul documentar „Personalități craiovene: Elena Farago (1878 – 1954)” , realizat de colectivul bibliotecii.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Poeme de dragoste

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 24 martie 2023, începând cu ora 17.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Poeme de dragoste”, autor Camil Poenaru.

Volumul „Poeme de dragoste” reunește 230 de poezii pe care Camil Poenaru le dedică, de-a lungul mai multor decenii, iubitei platonice, Daiana, care acum, la vârsta de 90 de ani, după lungi căutări și dileme, decide să le încredințeze spre îngrijire fiicei poetului – Monica Berglund, care semnează prefața.

Pe bună dreptate „se cuvine să ne bucurăm că volumul lui Camil Poenaru vede lumina tiparului acum, deoarece acesta reprezintă o sărbătoare a dragostei dintre bărbat și femeie…, fiindcă anotimpul dragostei va fi mereu o primăvară a dragostei eterne…”. (postfață de Petrișor Militaru).

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Lansare de carte

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 23 martie 2023, începând cu ora 17.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumelor:

  • Pentru cine tac clopotele, autor Krzysztof Karasek
  • Stihuri cu har pentru mici și mari, autor Jan Twardowski
  • Bătrânul, volumele 1 și 2, autor Gabriel Klimowicz
  • Fake News, autor Gabriel Klimowicz

Poet, eseist, critic literar şi traducător, Krzysztof Karasek s-a născut în anul 1937 la Varşovia. După ce a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Facultatea de Filozofie a Universităţii din Varşovia, a lucrat ca redactor la numeroase reviste literare. A debutat în anul 1970 cu volumul de versuri „Ceasul eretelui” (Godzina Jastrzębi), înscriindu-se încă de la început în gruparea Noului Val, care a avut un rol esenţial în schimbarea canonului literar al timpului.

Karasek s-a situat la graniţa dintre experimentul lingvistic şi poetica angrenată în realitatea concretă, cultivând mai degrabă o lirică orfică, bazată pe vitalitate, senzualitate, varietate stilistică şi pluralism în sfera morală.” – Grzegorz Kociuba

Pentru Kryzsytof Karasek poezia nu este doar un instrument al interogaţiilor, ci şi un demers în urma căruia se naşte un fel de „tratat” consistent despre necesitatea existenţei, în pofida întâmplării şi a relativismului.” – Constantin Geambaşu:

Jan Twardowski (1915–2006) a fost prin educație polonist – om al literelor, prin pasiune – iubitor al naturii, iar prin vocație și îndemnuri ale inimii – preot. Este recunoscut în Polonia de către cititori și critici literari drept cel mai popular și cel mai citit poet și autor de reflecții inspirate din Evanghelie și viață. Poemele sale sunt cunoscute cititorilor încă din 1959. Exprimă o privire senină asupra lumii și acceptarea a tot ce este adus de viață – bucurii și drame. Ele sunt pline de mirare (nicicând de revoltă) cu privire la tot ce mintea omenească nu poate înțelege, de căutarea sensului suferinței, singurătății și al trecerii timpului. Exprimă în același timp încântarea găsirii prezenței lui Dumnezeu în natură și în oameni. Versurile preotului Jan Twardowski, ca și reflecțiile sale pentru adulți și povestirile pentru copii, au fost traduse în câteva zeci de limbi și au apărut în multe țări din Europa. Cărțile pentru copii – ceea ce trebuie subliniat în prima carte dedicată în special pentru tinerii cititori, ce apare în România – s-au publicat până în prezent, în afară de Polonia – în Germania, în Ucraina, în Rusia, în Belarus și în Cehia.” – Aleksandra Iwanowska:

Gabriel Klimowicz s-a făcut cunoscut mai întâi ca unul dintre jurnaliştii care au muncit intens pentru apariția presei libere de după 1989. El a participat la apariția și construcția primelor redacţii de ştiri de la PRO FM, PRO TV, National TV sau Gardianul. E autorul a sute de editoriale, analize politice şi articole de presă şi realizatorul unor emisiuni de televiziune şi radio cu frecvenţă zilnică sau săptămânală la PRO TV, Realitatea TV, Naţional TV, PRO FM, Radio România Actualităţi, în perioada 1992-2018. A publicat cinci romane, cele mai recente fiind „Bătrânul” și „Fake News”.

Bătrânul” e povestea unui om care supraviețuiește miraculos trecând prin zgura evenimentelor din istoria zbuciumată de 100 de ani a țării.

Fake News” e un roman despre dedesubturile puterii într-o lume globală în care războaiele se poartă cu muniție mediatică: bombe, nucleare, lovituri și manipulări.

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Poezia românească din exil

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Institutul Exilului Românesc, organizează în sala Biblioteca Exilului Românesc din Paris „Basarab Nicolescu”, expoziția de carte „Poezia românească din exil”.

 

Expoziția marchează Ziua Internațională a Poeziei, sărbătorită anual la data de 21 martie.

Din titlurile expuse menționăm:

  • Poemele poetului pribeag, Ștefan Baciu, editura Mexico, 1963
  • Poemele poetului, Ștefan Baciu, editura Artes Graficas Benzal, Madrid, 1972
  • Ukulele, Ștefan Baciu, editura Artes Graficas Benzal, Madrid, 1967
  • Femeia neagră a unui culcuș de hoți, Andrei Codrescu, Editura Vinea, București, 2007
  • Instrumentul negru – poezii 1965-1968, Andrei Codrescu, editura Scrisul Românesc, Craiova, 2005
  • License to carry a gun, Andrei Codrescu, Carnegie Mellon University Press, Pittsburg, 1998
  • A serious morning, Andrei Codrescu, Capra Press, Santa Barbara, 1973
  • La déesse au sourcil blanc, Aurora Cornu, Paris, 1984
  • Poesias/Poezii, Mihai Eminescu, Editorial Fernandez, Lisboa, 1950
  • Poesii, vol. 1 și 2, ediție de pribegie, Mihai Eminescu, Editura Biblioteca Română, Freiburg, 1949
  • Poezii alese, Fundația Culturală Română, Madrid, 1990
  • Poesia românească nouă, Vintilă Horia, Publicaciones de la Asociación Hispano-rumana, Salamanca, 1956
  • Viitor petrecut, Vintilă Horia, editura Artes Graficas Benzal, Madrid, 1976
  • Héros-limite, Gherasim Luca, Le Soleil Noir, Paris, 1953
  • Le vampire passif, Gherasim Luca, Les editions de lʼOubli”, București, 1945
  • Poezii, Nicolae Petra, editura Artes Graficas Benzal, Madrid, 1974
  • Pasaj de pietoni, Dorin Tudoran, editura Cartea Românească, București, 1979
  • Poémes Inédits, Ilarie Voronca, editura Subervie, Paris, 1961
  • La poesie commune, Ilarie Voronca, editura Plasma, Paris, 1979
  • Vingt-cinq-et-un poèmes, Tristan Tzara, Éditions de la Revue Fontaine, 1946
  • Les premiers poèmes, Tristan Tzara, Éditions Seghers, Paris, 1965

Expoziția „Poezia românească din exil” va fi disponibilă publicului în perioada în 21 – 31 martie 2023.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”