Arhive categorie: Fără categorie

Lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 27 mai 2021, începând cu ora 16:30, lansarea volumului „Limpezimi în amurg”, al scriitoarei Mariana Udriștoiu. Evenimentul este moderat de profesorul Nicolae Marinescu.

Invitați:

– Marcela Beșteliu;

– Anca Ciobanu;

– Cornelia Petrescu.

Mariana Udriștoiu s-a născut în 1953, în satul prahovean Rotari, din comuna Ceptura. A urmat cursurile gimnaziale și liceale la Buzău, apoi a absolvit Facultatea de Litere din Craiova, specializarea Limbă și literatură română – Limba franceză. Până la momentul pensionării, care a survenit în 2013, a activat în sfera didactică.

Începând din 1982 a publicat articole de gramatică și de stilistică în revista bucureșteană ,,Limbă și literatură”.

A publicat: „Limba română. Grile. Teste. 800 de exerciții rezolvate pentru clasele I-VIII”, Editura Sarmis, Craiova, 1998, „Limba română. Capacitate”, Editura Sitech, Craiova, 1990,  „Figuri de stil”, Editura Sitech, Craiova, 2000, ediția a II-a, Editura Rom TPT, Craiova, 2001, și ediția a III-a, adăugită, Editura Sitech, Craiova, 2010, „Limba și literatura română. Capacitate”, Editura Sitech, Craiova, 2003, 2007, 2012, „Limba română. Morfologia”, Editura Sitech, Craiova, 2010, „Dicționar de concepte operaționale. Gimnaziu”, Editura MJM, Craiova, 2007, „Portofoliul elevului de gimnaziu”, Editura Sitech, Craiova, 2013 etc.

În 2020, a publicat volumul de versuri intitulat ,,Melancolii”.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Festivalul Național „Alexandru Macedonski” – ediția a III-a

Biblioteca Judeţeană„Alexandru şi Aristia Aman”, în colaborare cu Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Craiova a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” şi Primăria comunei Goieşti (judeţul Dolj), organizează, în perioada 28-29 mai 2021, ediţia a III-a a Festivalulului Naţional „Alexandru Macedonski”.

Obiectivul festivalului constă în omagierea scriitorului polivalent (poet, prozator, dramaturg, critic literar, jurnalist, scenarist), cu puternice rădăcini olteneşti, care a schimbat paradigma literaturii române, deschizând-o spre universalitate.

Alexandru Macedonski este  „poetul rozelor și al rondelurilor”, dar şi iniţiatorul atâtor experimente literare în poezie, teatru, roman şi nuvelă, scenariu de film şi teorie literară, din obsesia de a inventa sau a descoperi noi forme de expresie în slujba esteticii. La un secol şi un an de la dispariţia sa fizică, în mod paradoxal, Alexandru Macedonski rămâne modern şi actual, încă nedescoperit şi valorificat în totalitate, opera lui invitându-ne la o nouă lectură.

A întemeiat mai multe şcoli de literatură, după generaţiile de tineri scriitori, simboliști sau moderniști care i-au fost discipoli. În revistele lui au debutat mulţi dintre cei care astăzi sunt repere ale literaturii naţionale: Tudor Arghezi, George Bacovia, Tudor Vianu, Gala Galaction, Traian Demetrescu și alţii. A modernizat poezia, aducând-o aproape de „poezia viitorului”, sincronizând-o cu cea europeană, în special cea franceză. Opera lui este profundă, însă nu foarte cunoscută, fiind nevoie de o nouă reeditare şi receptare, de o nouă interpretare, pentru rescrierea şi reinterpretarea canonului literar.

Acesta este unul dintre obiectivele festivalului, la el adăugându-se demararea demersurilor de restaurare a conacului de la Pometeşti, comuna Goiești, unde poetul a copilărit, lăsat în paragină în ultimii 30 de ani, ce va redeveni Casa memorială „Alexandru Macedonski”.

Anul acesta, cu sprijinul conducerii Primăriei Municipiului Craiova şi al R.A.A.D.P.F.L. Craiova, s-a reuşit reamplasarea bustului scriitorului (realizat de sculptorul Constantin Foamete) în superba Grădină Botanică din Craiova, pe locul unei foste proprietăţi a familiei Macedonski, unde, de asemenea, poetul a copilărit.

Eseurile, referatele şi celelalte materiale privind viaţa şi opera lui Alexandru Macedonski ce vor fi prezentate în două sesiuni de comunicări ştiinţifice, la Craiova şi în comuna Goieşti, judeţul Dolj. Ulterior, vor fi publicate în cel de-al treilea volum al „Caietelor macedonsckiene”, de o editură naţională.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Pe aripile poeziei

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” păstrează tradiția marcării Zilei Internaționale a Copilului (1 iunie) prin organizarea concursului de recitări „Pe aripile poeziei”.

Ediția din acest an – a 47-a – se desfășoară în mediul online. În cadrul concursului pot participa elevi din ciclurile primar și gimnazial (clasele I-VIII).

Poeziile pot fi alese din lirica românească sau din cea universală, juriul urmând să evalueze calitățile interpretative ale elevilor și prezența lor scenică.

În vederea participării la concurs, se recomandă realizarea de materiale audio-video, cu o durată de aproximativ trei minute, și trimiterea acestora la adresa de e-mail sectiacopii@aman.ro, până la data de 27.05.2021 inclusiv.

 

În vederea realizării materialelor audio-video, participanții vor ține cont de:

  • includerea unei prezentări generale: prenume, nume, clasa, școala, precum și numele cadrului didactic coordonator;
  • menționarea titlului poeziei/scenetei și numele autorului;
  • încheierea materialului audio-video cu urarea: „La mulți ani tuturor copiilor!”.

 

Toate clipurile audio-video înscrise în concurs vor fi publicate pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” în data de 1 iunie 2021. Cu aceeași ocazie, vor fi anunțate și premiile acordate.

Concursul „Pe aripile poeziei” urmărește să evidențieze talentul interpretativ al copiilor,  prezența scenică, dar și să constituie o rampă de lansare pentru tinerele talente.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Valori europene, valori francofone – acasă, la Colegiul Carol

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 17 mai 2021, începând cu ora 15:30, activitatea „Valori europene, valori francofone – acasă, la Colegiul Carol”.

Scopul activității constă în premierea elevilor Colegiului Național „Carol I” din Craiova ce au câștigat Concursul European „La Déclaration Schuman: quelles leçons pour aujourd’hui et pour demain?” – secțiunea liceu.

Echipa câștigătoare este alcătuită din elevele Ana-Maria Popescu, Adeline Georgia Băloi, Alexia Zidaru, Maria Daria Cimpoeru și  Anna Hirceanu și este coordonată de prof. dr. Alina Ioanicescu.

E o adevărată încântare să coordonezi elevi dedicați, inteligenți și sensibili în raport cu valorile europene. Am reușit nu doar să conştientizăm împreună apartenenţa la un spaţiu cultural comun, ci și să împărtășim responsabilităţile comune în calitate de cetăţeni europeni. Îi felicit pe membrii echipei și mă bucur cu atât mai mult de această împrejurare, dată fiind plasarea ei contextul aniversării celor 195 de ani de la înființarea Colegiului Național Carol I”, a declarat Alina Ioanicescu.

La activitate sunt invitate să participe:

  • Adriana Sălceanu – inspector școlar pentru limba franceză (Inspectoratul Școlar Județean Dolj);
  • Ani Drăghici – inspector școlar pentru proiecte educaționale (Inspectoratul Școlar Județean Dolj);
  • univ. dr. Daniela Dincă – Departamentul de Limbi Romanice și Clasice, Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova.

Concursul „La Déclaration Schuman: quelles leçons pour aujourd’hui et pour demain?” a fost organizat de Asociația Europeană a Educației din Franța (AEDE) și a fost ocazionat de împlinirea a 70 de ani de la Declarația lui Robert Schuman, rostită la 9 mai 1950 – piatră de fundament a construcției Uniunii Europene.

Înmânarea premiilor elevilor laureați are loc în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 195 de ani de existență a Colegiului Național „Carol I” – 20 mai 1826.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Ileana Vulpescu – omagiu prin lectură

                

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”  aduce un omagiu scriitoarei Ileana Vulpescu, care a încetat din viață ieri, 12 mai 2021, la vârsta de 89 de ani.

Ileana Vulpescu s-a născut la data 21 mai 1932, în comuna Bratovoiești, județul Dolj. De la vârsta de 7 ani a locuit în Craiova, unde a urmat cursurile Școlii „Regina Elisabeta” și  ale Liceului de fete „Elena Cuza”. Studiile superioare le-a urmat la Facultatea de Filologie a Universității din București, Secția franceză, în perioada 1953-1958, unde a susținut licența cu specializarea limba și literatura franceză. A lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei Române și a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România încă din 1972.

Ileana Vulpescu a scris proză și teatru, cel mai cunoscut roman al său, „Arta conversației”, ajungând best-seller înainte de 1989. A tradus din literaturile engleză, franceză şi spaniolă, şi a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă şi contemporană românească.

În urmă cu patru ani (2017), Ileana Vulpescu dona o colecție de peste 1300 de volume către Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” – acest „loc sacru”, așa cum obișnuia să amintească scriitoarea biblioteca din orașul în care și-a petrecut adolescența.

Colecţia este alcătuită din cărţi rare, în limba franceză, din domeniul filologic, tipărite la sfârşitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX, precum şi câteva reviste. Actualmente, fondul „Ileana Vulpescu” este constituit la nivelul Muzeului Cărții și Exilului Românesc.

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” aduce un omagiu scriitoarei Ileana Vulpescu printr-o expoziție online care cuprinde cărțile ce îi poartă semnătura, cărți ce aparțin fondului de carte al Bibliotecii „Alexandru și Aristia Aman”.

Îi invit pe cititori să-și creeze propriile citate din cărțile marii doamne a literaturii românești. Acesta este adevăratul omagiu adus Ilenei Vulpescu: citiți-i cărțile!

            La secția noastră de împrumut se afla zeci de volume care vă așteaptă. Cărțile au fost scoase de către colegele noastre și așteaptă să fie împrumutate. Este un îndemn și pentru cei mai tineri, care nu ii cunosc cărțile, dar și pentru cei care vor să-i reciteasca opera. Vă provoc să postați pe rețelele sociale fotografii cu voi si cărțile, fotografii însoțite de un mic citat din cartea respectivă. Acesta este, cu adevărat, respectul pe care îl arătăm fața de Ileana Vulpescu și îl datorăm memoriei ei.”, este mesajul managerului Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, Lucian Dindirică.

Cititorii Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman„ pot împrumutata sau pot consulta în sala de lectură următoarele cărți ce poarta semnătura scriitoarei Ileana Vulpescu: „Arta compromisului”, „Arta conversației”, „Candidații la fericire”, „Carnetul din port-hart”, „De-amor, de-amar, de inimă albastră”, „Noi, doamnă doctor, când o să murim?”, „Notă informativă bătută la mașină”, „Pe apa sîmbetei”, „Preludiu”, „Rămas-bun casei părintești”, „Sărută pământul acesta”, „Viață, viață, legată cu ață”.

Doar câteva zile o mai despărțeau pe Ileana de cea de-a 89-a aniversare. Nu s-a mai întâmplat. A trecut la cele veșnice ieri, 12 mai 2021.

 

Dumnezeu să o ierte și să o odihnească!

 

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, găzduiește marți, 27 aprilie 2021, în curtea instituției, începând cu ora 12,30, lansarea volumului „Cosmopolis. Eseuri și tălmăciri despre noi și viața în Cetate”, autor Marius Ghica.

Invitați:

Nicolae Panea;

Constantin Barbu;

Cătălin Davidescu;

Gabriela Gheorghișor;

Cătălin Ghiță;

Ioan Lascu;

Nicolae Marinescu;

Ion Militaru;

Cristiana Teodorescu.

 

Urmărind îndeaproape proiectele și lucrările de cercetare în curs ale dlui Marius Ghica, sunt gata să îl primesc la Hautes Etudes și să-i conduc cercetările doctorale, începând cu memoriul de studii aprofundate, odată cu debutul anului academic 1991-1992. Îmi pare esențial ca dl Marius Ghica, cercetător român care își pregătește o DEA (Diplomă de studii aprofundate) și o teză cu mine, să își poată prelungi timp de câteva luni cercetările libere pe care le-a întreprins deja pentru a se angaja, începând cu anul academic următor, în pregătirea DEA-ului, apoi a studiilor doctorale. Dl Ghica este un cercetător de o calitate excepțională. Publicațiile sale din România și în special traducerile sale din Valéry pe care le-a publicat deja parțial sunt de primă mărime. Proiectul său de teză despre L’homme poïétique au monde de Thot. Etude sur quelques discours des sciences humaines aux carrefours du langage este deja foarte elaborat și deosebit de promițător. Este vorba, aici, despre o ambițioasă interpretare a lingvisticii, a gramatologiei și a hermeneuticii, în general a raporturilor dintre limbaj, scriitură, tehno-știință, dar și dintre poezie și filosofie. Cultura candidatului este imensă, iar exigențele sale sunt dintre cele mai profunde. Este vorba despre un cercetător pentru care avem cel mai mare interes să-l ajutăm astăzi, în țara noastră, acordându-i în continuare posibilitatea de a studia în Franța. […] Este o șansă, pentru mine, să văd Khôra tradusă în românește, o și mai mare șansă aceea să o știu tradusă prin strădania lui Marius Ghica: lecturii sale vigilente îi datorez deja foarte mult. Dar cum poți declara o îndatorare și cum îi poți saluta pe prieteni printr-un astfel de text tocmai acolo unde acesta pare să se elibereze de orice îndatorare și de orice datorie? Aceasta este, poate, întrebarea pe care aș putea să o ofer, mi-am spus eu, în chip de salut prietenilor mei români”.

Jacques DERRIDA


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Salonul Internațional al Sticlei 2021 – GEAMUL

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” participă, în perioada 15 aprilie – 13 mai 2021, la „Salonul Internațional al Sticlei 2021 – GEAMUL” cu două exponate din sticlă, realizate de artistul plastic Corneliu Șerban Popa.

Operele înscrise în cadrul salonului, „Omul modular” și „Omul de sticlă”, fac parte din colecția de 213 opere de artă ce au fost donate Muzeului Cărții și Exilului Românesc de către artistul plastic Corneliu Șerban Popa, în noiembrie 2017. În prezent, acestea sunt organizate în cadrul colecției „Corneliu Șerban Popa”.

Salonul Internațional al Sticlei 2021 – GEAMUL reprezintă o bună ocazie de a promova câteva dintre piesele de artă deținute de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”. În acest sens, cele două opere de artă pot fi admirate în cadrul Galeriei Orizont din București, în perioada 15 aprilie -13 mai 2021.

Avem o vorba românească: la revedere. În niciun caz nu semnifică despărțire! Are nădejdea in suflet ! Și iată timpul a trecut – 40 de anișori si mai bine. După o activitate intensă în Europa și în Canada sunt bucuros. Mai ales în chiar ziua aniversării mele pot spune celor din breaslă si publicului din România: bun regăsit în primăvara speranțelor și în tot sufletul înfrigurat de iarna ce a plecat”, Corneliu Șerban Popa.

 

Corneliu Șerban Popa s-a născut pe 15 aprilie 1946, în București. Este absolvent al Liceului de Artă „Nicolae Tonitza” (1965) si al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Decorative – Secția de Ceramică-Sticlă-Metal, cu distincția „Magna cum Laude” (1971).

Începând cu 1971 a organizat numeroase expoziții de artă în România, Germania, Elveția, Franța, Olanda și Canada. Din 1984 locuiește în Canada.

Este membru al American Romanian Academy of Arts and Sciences, al Uniunii Artiștilor Plastici din România, din 1977, al Liaison Design Montreal Canada, al Glass Art Society. De asemenea, Corneliu Șerban Popa colaborează cu Egidio Costantini-Murano în cadrul Centralei Sticlei și Ceramicii Fine București.

În 1985 a obținut bursa „Resource Technique” a Ministerului Culturii din Quebec, pentru execuția în atelierele Universității UQAM a lucrării „Monsieur Univers” in  tehnică sticlă stratificată.

Este cofondator al Școlii de Artă „La Maison des Arts Rive-Suddin Canada, și al Școlii și atelierelor de sticlă „Les ateliers du Faubourg des Arts la Mont St-Hilaire”.

De-a lungul timpului, a fost membru în consiliul de administrație al Centrului Cultural Român din Montreal (1984-1990), președinte al Centrului de Expoziții și Artă Contemporană „Constantin Brâncuși” din Montreal (până in 1994), dar și director artistic și design sticlă la firma Lampes Sicotte.Ltd – CRIQ Montreal. În 1990, a organizat și a conferențiat în cadrul Centrului Internațional de Design Montreal si la Congresul ARA Montreal – cu tema „Omul și Sticla”.

Deține numeroase diplome, medalii și certificate, între care:

  • Certificat de mérite pour accomplissement artistique, oferit de Guvernul Canadei;
  • Medalia de bronz, oferită de Société académique Arts, Sciences, Lettres din Franta;
  • Palette d’Or, oferită de Fédération Internationale Commerce Industrie et Économie Paris;
  • Diploma Doctor Honoris Causa, acordată de Academie Culturelle de France;
  • Premiul pentru sculptură, decernat de Centrul de Expoziții și Artă Contemporană „Constantin Brâncuşi” (Montréal).

Între operele realizate din sticlă, fibră si din sticlă optică, amintim: „Coroana de sticlă”, pentru Casa Regală a României, mobilier sticlă pentru Roche Bobois, machete pentru monumente naționale (Monumentul Eliberării Poporului Român -1975), proiectul și macheta Univers Gordian (1973), proiectul și macheta pentru Centrul Spațial Canadian, conceptul și realizarea propriu-zisă a trofeelor pentru astronautul canadian Steve McLean (2006), cinematografia din Quebec la Gala Séquence, CRARR – trofeul contra inegalității rasiale „Frederich Johnson – Droit a l’egalité”.

 

„Salonul Internațional al Sticlei 2021 – GEAMUL” este organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Arte Decorative.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Alfabetizare Media

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin American Corner Craiova, organizează, în perioada aprilie-iunie 2021, proiectul online „Alfabetizare Media” (Media Literacy).

Proiectul este desfășurat în parteneriat cu Marga Bulugean, redactor-șef al ziarului „Cuvântul Libertății”, și presupune educarea publicului tânăr în vederea identificării informațiilor eronate din mediul online și din alte surse media.

Luni, 12 aprilie 2021, începând cu ora 10:00, se desfășoară prima dintr-o serie de opt întâlniri ale proiectului.

La primele patru întâlniri participă elevi de clasa a IX-a, de la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, coordonați de profesoara Irina Căpățână, iar la ultimele patru elevi de la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, coordonați de profesoara Corina Mitrulescu.

Lectorul proiectului este Marga Bulugean, jurnalistă cu peste 25 de ani de experiență în presa scrisă și online, care alocă zilnic timp pentru a studia și investiga fenomenul știrilor false. Prin prezentări și dezbateri, Marga Bulugean își dorește că tinerii să obțină singuri răspunsurile corecte. „Îi voi ajuta să înțeleagă rolul media într-o societate democratică, să distingă informația de propagandă și să folosească responsabil rețelele sociale”, a mai spus Marga Bulugean.

Necesitatea consultării surselor demne de încredere, verificate și profesionale, în vederea formulării unui punct de vedere este dincolo de echivoc. Doar așa, fenomene precum dezinformarea, știrile sale sau post-adevărul pot fi combătute cu succes. Una dintre cheile pentru informații de calitate, obiective și nepărtinitoare este reprezentată de gândirea critică. Dacă este îndelung exersată, poate asigura mult dorita imunizare față de infodemiaactuală.

Tinerii, mai mult poate ca alte categorii de public, sunt predispuși la avalanșa de informații discutabile care circulă în special în social media. În cazuri nefericite, știrile trunchiate sau voit  modificate pot determina comportamente digitale nedorite, care de cele mai multe ori depășesc cadrul virtual și se răsfrâng în mijlocul comunităților reale. „Dezinformarea poate să-i determine să-și bazeze deciziile de viitor pe o realitate complet falsă. Iar fenomenul fake news le poate influența viața mai mult decât sunt dispuși să creadă”, susține Marga Bulugean.

Proiectul Alfabetizare Media (Media Literacy) se va desfășura online în perioada aprilie-iunie 2021 și este finanțat din grantul American Corner, oferit de Ambasada SUA la București.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Women’s Empowerment: Women in the Workforce. Successful Women in Politics/Business/Science/Humanities

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner Craiova, găzduiește joi, 25 martie, începând cu ora 14:00, conferința online susținută de Viceconsulul Ambasadei S.U.A. la București, Elizabeth Strimer, pe tema „Women’s Empowerment: Women in the Workforce. Successful Women in Politics/Business/Science/Humanities”.

Întâlnirea va avea loc pe platforma online Google Meet.

La acțiune participă elevii Liceului Tehnologic „Horia Vintilă” din Segarcea, coordonați de profesoara Nicoleta Cristina Samcea.

Conferința are ca scop sublinierea rolului femeii în societate și aportul femeilor în toate domeniile de cercetare. Prin desfășurarea acestor acțiuni, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” vine în întâmpinarea nevoilor profesorilor și ale elevilor, prin organizarea de programe extracurriculare atractive.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Sesiune online de educație ecologică

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în colaborare cu Centrul Județean pentru Protecția Naturii, Turism și Dezvoltare Rurală Durabilă (C.J.P.N.T.D.R.D.) Dolj,  a găzduit luni, 22 martie 2021, o sesiune de educație ecologică, dedicată „Săptămânii Pădurii la Bibliotecă”. 

Acțiunea s-a desfășurat online, pe platforma digitală Zoom, în contextul marcării Zilei Mondiale a Pădurilor (21 martie) și a Zilei Mondiale a Apei (22 martie).

La eveniment au participat: Emilia Florea, director al C.J.P.N.T.D.R.D. Dolj, Alina Niculescu, consilier al aceleiași instituții, Daniela Liana Dudău, reprezentant al Administrației Bazinale de Apă Jiu, și Paul Ionescu, reprezentant al Ocolului Silvic Craiova, precum și elevi de clasa a IX-a de la Colegiul Național „Carol I” din Craiova, sub îndrumarea profesoarei Lidia Năstasie.

Invitații au prezentat obiectivele și planurile instituțiilor la care lucrează și au transmis recomandări și sugestii privind comportamentul responsabil în și față de natură.

Ținând cont de vreme și de restricțiile impuse de pandemie, expoziția de fotografii din pădurile din județul Dolj, realizată de Centrul Județean pentru Protecția Naturii, Turism și Dezvoltare Rurală Durabilă Dolj, va fi expusă, în această săptămână, în curtea bibliotecii, în zilele fără precipitații.

Zilele cu semnificație internațională reprezintă ocazii de educare a publicului cu privire la chestiuni de actualitate, în vederea mobilizării resurselor necesare, umane și materiale, pentru o abordare eficientă.

Sesiunile de educație ecologică găzduite de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” se înscriu în seria de acțiuni de educație permanentă, de formare și de informare generală a publicului.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”