Ziua Mondială a Animalelor marcată la Aman

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, secția Mediatecă și American Corner Craiova, a organizat, miercuri, 04.10.2017, începând cu ora 11:15, două evenimente cu prilejul Zilei Mondiale a Animalelor.

     La cele două acțiuni au participat elevii clasei a I de la Școala Gimnazială „Mircea Eliade”, însoțiți de învățător Elena Gavrilă, respectiv clasei a II-a de la Școala Gimnazială „Traian”, însoțiți de învățător Diaconu Dinu Raluca

     Elevii au participat la o prezentare realizată în Power Point și denumită: “Animale pe cale de dispariție”, la un atelier creativ și la odiscuție liberă. Prin această activitate ne-am propus să-i conștientizăm, informăm și implicăm pe cei mici în activitățile de protecție a animalelor și mediului înconjurător.

     Ziua de 4 octombrie nu a fost aleasă la întâmplare ca Ziua Mondială a Animalelor, deoarece în această zi se sărbătorește și Sfântul Francisc de Assisi, patronul spiritual al animalelor. Scopul acestei zile este acela de a crește gradul de conștientizare al populației față de riscurile reprezentate de dispariția a numeroase animale, din cauza acțiunilor invazive ale omului. Cu ocazia acestei zile se dorește comemorarea dragostei și respectului față de animale, dar și sublinierea importanței lor în lume, deoarece conștientizarea asupra acestui aspect poate duce la îmbunătățirea standardelor de bunăstare a animalelor din întreaga lume.

Evenimentul s-a desfășurat în sala „Marin Sorescu”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *