Expoziție de carte dedicată scriitorului Kazuo Ishiguro

Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman” organizează astăzi, 6 octombrie 2017, în compartimentele Depozit General, Împrumut Carte pentru Copii și Împrumut Carte pentru Adulți, o expoziție de carte dedicată scriitorului britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro. 

Kazuo Ishiguro, laureatul Premiului Nobel pentru literatură pe anul 2017, este unul dintre cei mai renumiți autori de ficțiune contemporani din lumea anglofonă, fiind nominalizat de patru ori la Premiul Booker Man, pe care l-a și câștigat în 1989, cu romanul ”The Remains of the Day”.

       În 2008, The Times l-a clasat pe Ishiguro pe locul al 32-lea în lista „celor mai mari 50 de scriitori britanici din 1945 până azi”. Unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale este „Never Let Me Go”, care a fost ecranizat în 2010.

      Expoziția cuprinde unele dintre cele mai cunoscute volume ale scriitorului traduse în limba română : 

 Amintirea palidă a munţilor, Iaşi, Editura Polirom, 2007; 
Nemângâiaţii, Bucureşti, Editura Rao International Publishing Company, 2005; 
Pe cînd eram orfani, Iaşi, Editura Polirom, 2003; 
Să nu mă părăseşti, Iaşi, Editura Polirom, 2006 ;
Un artist al lumii trecătoare, Iaşi, Editura Polirom, 2005;
Uriașul îngropat, Iaşi, Editura Polirom, 2015.

Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *