Ensemble pour une Europe Solidaire

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 16 aprilie, începând cu ora 09:30, în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”, acțiunea “Ensemble pour une Europe Solidaire”. 

Activitatea cuprinde atelierul “Teatru Forum”, o formă de interacțiune între elevii de la Colegiul Național “Carol I” din Craiova, Liceul “Academician Lyudmil Stoyanov” din Blagoevgrad, Bulgaria și Liceul “Vyauto Didziojo” din Klaipeda, Lituania. Menirea acțiunii constă antrenarea tuturor elevilor participanți într-o dezbatere pe marginea unor teme actuale precum discriminarea, dependența, opresiunea, comportamentul civic, respectiv interculturalitatea. Cea de-a doua activitate constă în dezbaterea și completarea chestionarului sociologic cu titlul “Europa între solidaritate și discriminare”. Chestionarul acoperă teme și subiecte precum implicarea tinerilor în problemele sociale legate de comportamentul civic, respectul pentru diferență, toleranța și cetățenie activă.

Implicarea directă a tinerilor în proiecte și acțiuni care vizează schimbul de idei, dezbaterea și discutarea unor teme de interes imediat reprezintă una dintre cele mai bune strategii pentru educarea cetățenilor de mâine. Faptul că acțiunea pe care o găzduim se desfășoară cu participarea unor grupuri de liceeni proveniți din trei state membre ale Uniunii Europene – România, Bulgaria și Lituania – vine să confirme vocația europeană și modernă pe care și-o asumă instituția noastră. Responsabilizarea tinerilor, evidențierea principalelor capcane sociale și prezentarea liberă, transparentă a principalelor provocări  și avantaje ale diversității reprezintă subiecte actuale pe care, prin asemenea proiecte informale, le putem implementa cu succes”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

Programul “Ensemble pour une Europe Solidaire” este derulat de Colegiul Național “Carol I” sub egida proiectului Erasmus + Parteneriate Strategice Ka 2 și este organizat de prof. dr. Alina Ioanicescu, coordonator de proiect, respectiv prof. dr. Maria Michiduță, prof. Sorina Dumitrescu și prof. Loredana Hărăbor, membri ai echipei de implementare.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în perioada 16 – 19 aprilie 2018, în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”, manifestarea cu tema “Contele de Monte Cristo”.

La activitățile manifestării vor participa copiii de la următoarele grădiniţe şi şcoli programate astfel:

Luni,  16 Aprilie  
Orele
9-10 Școala Gimnazială „Alexandru Macedonski”;
10-11 Grădinița „Curcubeul Copilăriei”;
11-12 Grădinița „Sfânta Ana”;

 Marți, 17 Aprilie   
Orele
09-10 Școala Gimnazială Bobicești-Olt;
10-11 Grădinița „Ion Creangă”;
11-12 Școala Gimnazială „Gheorghe Bibescu”;
12-13 Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”;
15-16 Grădinița „Floarea Soarelui”;

Miercuri, 18 Aprilie
Orele
9-10 Școala Gimnazială Bobicești-Olt;
10-11 Grădinița „Tudor Vladimirescu”;
11-12 Colegiul Național „Ștefan Velovan”;
12-13 Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”;

 Joi, 19 Aprilie
Orele
10-11 Grădinița „Tudor Vladimirescu”;
11-12 Grădinița „Sfânta Lucia”;
12-13 Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Clubul Melomanilor

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 16 aprilie, începând cu ora 17:00, o nouă întâlnire în cadrul Clubul Melomanilor cu tema „În lumea operei”.


Va fi difuzată înregistrarea concertului susținut în 1986 de Orchestra della Svizzera italiana, dirijată de Martin Katz, cu participarea mezzosopranei americane Marilyn Horne, în Palatul Congreselor, în Lugano – Elveția.

Concertul a cuprins pagini muzicale și arii celebre din operele compozitorilor Luigi Cherubini, Christoph Willibald Gluck, Ambroise Thomas, Giacomo Meyerbeer, Camille Saint-Saens, Gioacchino Rossini și Georges Bizet.
Prezentarea este asigurată de prof. Maria Barbărasă.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Conferință științifică

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 16 aprilie 2018, cu începere de la ora 12:00, în Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu, conferința susținută de prof. univ. dr. Jesús María Usunáriz (Universitatea din Pamplona), intitulată „España, los Habsburgo y la guerra de los Treinta Años: política, religión y estrategias / Spain, the House of Habsburg and the Thirty Years War: Politics, Religion and Strategies”.  

Conferința face parte dintr-un ciclu mai amplu dedicat celui de-al patrulea centenar al Războiului de Treizeci de Ani, eveniment istorico-politico-religios desfășurat în perioada 1618-1648. Jesús María Usunáriz este specialist în istoria Secolului de Aur spaniol (secolele XVI-XVII), dedicând în ultimii ani o atenție specială studiilor de istorie socială.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Biblioteca Aman susține echipa de handbal fete SCM Craiova

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” va fi prezentă sâmbătă, 14 aprilie 2018, pe esplanada Sălii Polivalente din Craiova.

În vederea susținerii echipei de handbal fete SCM Craiova în
în meciul pe care îl va disputa în compania echipei Kastamonu Belediyesi din Turcia, partidă decisivă contând pentru calificarea în faza finală a Cupei EHF, bibliotecarii de la Aman vor fi prezenți în mijlocul suporterilor cu activități de face painting. De asemenea, toți cei care se vor opri la standul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” vor primi în dar baloane alb-albastre, dar și brățări și stegulețe în culorile clubului.

“Performanța sportivelor de la SCM Craiova este una istorică. Parcursul fetelor în Cupa EHF este demn de laudă și, sperăm noi, bibliotecarii vor contribui la crearea unei atmosfere incendiare în ziua meciului. Vom fi prezenți pe esplanada Sălii Polivalente din Craiova unde îi vom colora în alb-albastru pe suporterii echipei noastre. Calificarea în finala Cupei EHF, după prestația excelentă din Turcia, este un obiectiv viabil și prezintă un interes enorm pentru Craiova și sportul românesc. Tocmai de aceea, biblioteca se implică activ în susținerea echipei locale de handbal”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Biblioteca Aman participă la Festivalul Primăverii

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” participă, în perioada 14-15 aprilie 2018, la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Primăverii.
La evenimentul găzduit de Centrul Multifuncțional Craiova, biblioteca va participa cu o serie de activități culturale și educative precum jocuri interactive, sesiuni de lectură și ateliere face painting și desen. Copiilor le sunt rezervate și atelierele hand made, activități în cadrul cărora au posibilitatea să-și demonstreze iscusința și priceperea. De asemenea, la standul bibliotecii va fi organizată o expoziție de carte.

“Festivalul Primăverii, asemeni celorlalte evenimente majore pe care le organizează Centrul Multifuncțional Craiova, produce o stare de emulație la nivelul comunității noastre. Reunirea tuturor instituțiilor de cultură din localitate într-un spațiu generos nu poate să prezinte decât avantaje pentru craioveni care, la sfârșit de săptămână, intenționează să marcheze primăvara într-un mod plăcut și relaxant. La fel ca în anii anteriori, biblioteca ia parte la această desfășurare de forțe cu activitățile pe care le derulăm neîntrerupt. Cei care vor ajunge la Centrul Multifuncțional trebuie să știe că îi așteptăm la standul nostru în vederea eliberării unui permis de bibliotecă”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Primăverii se desfășoară la Centrul Multifuncțional Craiova în intervalul 14-15 aprilie 2018.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Ședința lunară a Cenaclului Epigramiștilor Olteni

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 13 aprilie, începând cu ora 15.00,  în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”, ședința lunară a Cenaclului Epigramiștilor Olteni.

Întâlnirea are caracter festiv întrucât membrii cenaclului sărbătoresc 10 ani de la înființare. Alături de intervențiile membrilor cenaclului, în cadrul evenimentului va fi lansată cartea “O experienta de neuitat”, autor Rodica Nicoleta Ion.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Lansare de carte

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 13 aprilie 2018, în sala “Acad. Dinu. C. Giurescu”, începând cu ora 12.00, lansarea volumului ”Proba de foc”, autor Ion Dobrescu, ediție princeps postumă la 20 de ani de la trecerea în eternitate a autorului. Moderatorul evenimentului este Dan Lupescu, director fondator al revistei “Lamura” Craiova.

Invitați:
Emil Boroghină, microrecital,
Romulus Turbatu, portret în Săptămâna Luminată,
Marian Barbu, Constantin Barbu, Mircea Canțăr, Ion Diaconu, Marin Dumitru, Viorica Ioviță, Ion Jianu, Emil Lăzărescu, Simona Lica, Marin Lungu, Ariana Lupescu, Zoia Micu, Tudorică Mihalache, Ion Munteanu, George Popescu, arh. Pavel Popescu, Mircea Pospai, Constantin Preda, Bianca Predescu, Ștefan Tunsoiu, Marilena Stroe.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Fondul „Șerban-Viorel Stănoiu”

O nouă și importantă colecție de carte se alătură fondurilor constituite la Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” în baza donațiilor făcute de personalități consacrate ale culturii românești contemporane.
Alcătuită din cărți și reviste cu specific juridic, colecția soților Rodica și Șerban-Viorel Stănoiu reunește aproximativ 400 de titluri, cel mai vechi datând din 1895, iar cel mai nou fiind tipărit în 2016. Importantă datorită bogăției de tratate, cursuri, principii și culegeri de drept, Fondul „Stănoiu” se alătură bibliotecilor personale constituite deja la nivelul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.
Între titlurile colecției se regăsesc:
* Baudry-Lacantinerie, G., “Traitè thèoretique et pratique de droit civil”. Tome 1, Editeur L. Larose, Paris, 1895.
* Chebapci, Dimitrie, “Tratat teoretic și practic de procedură civilă”. Vol. 1, Tipografia Nouă Grigore Panaitescu, București, 1895.
* Garraud, R., “Traite theorique et pratique de droit pénal français”. Tome. 1, 2, 3, Librairie du Recueil Sirey, Paris, 1913, 1914, 1916.
* Constantinescu, D., “Codul Muncii”, Tipografia ”Tiparul universitar”, București, 1940.
* Rosetti, Bălănescu, I., “Principiile dreptului civil român”, Editura de Stat, București, 1947.
* Mihailovici, Cosmin, “Notarul public. Destinul unei profesii”, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, București, 2015.
* ***, „Rolul magistraților-asistenți în jurisdicția Curților Constituționale”, Universul Juridic, București, 2016.

“Soții Stănoiu au marcat, într-o manieră semnificativă, evoluția dreptului în țara noastră. Prin înseși funcțiile și calitățile îndeplinite de-a lungul carierei, Rodica Stănoiu și Șerban-Viorel Stănoiu s-au identificat cu universul dreptului românesc în lungile-i reformări și modernizări. Ne bucurăm că am reușit să obținem o nouă și importantă colecție de carte. Este prima de acest fel, cu materiale din domeniul juridic. Dacă până în prezent am obținut documente din domenii precum Istorie, Relații Internaționale, Diplomație sau, în ultima perioadă, Exilul Românesc, ne bucurăm să înregistrăm un succes și la capitolul carte juridică. Cele aproximativ 400 de titluri acoperă o gamă variată de subdomenii ale Dreptului. Pentru noi, găzduirea și punerea în circulație a acestui fond este o onoare și o datorie pe care ne-am asumat-o față de utilizatorii și cercetătorii noștri. Pentru viitorii cititori, suntem convinși, va fi o adevărată provocare și asta pentru că unele dintre titluri se află la biblioteca noastră în exemplar unic. Între diferitele vocații ale orașului nostru se regăsește și aceea de centru universitar. Mulțumită doamnei ministru Stănoiu, cei care deprind dreptul și cei care funcționează în domeniul juridic au, începând de acum, o importantă colecție de carte la dispoziție. Îi mulțumesc mult doamnei Stănoiu pentru colaborare, promptitudine și, cel mai important, pentru decizia de a dărui Craiovei biblioteca personală a soțului, Șerban-Viorel, Stănoiu, născut în aici, în 1940. Decizia domniei sale ne onorează și obligă, în același timp”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

Fondul documentar se adresează, cu precădere, celor care se instruiesc în domeniul dreptului – studenți, masteranzi, doctoranzi -, dar și cercetătorilor, respectiv practicienilor în drept. În ecuația alegerii Craiovei și a Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” ca gazde pentru fondul care va purta numele „Șerban-Viorel Stănoiu”, un rol important a fost jucat de memoria locului: Șerban-Viorel Stănoiu s-a născut în  Craiova, în 20 septembrie 1940.
“Am hotărât să donez colecția de cărți și reviste de drept aparținând  soțului meu Șerban – Viorel Stănoiu, plecat dintre noi la 25 februarie 2017, fost cercetator științific, cadru didactic universitar, avocat și judecător la Curtea Constituțională a României, Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, din Craiova, locul unde s-a născut la 20 septembrie 1940. Printre cărțile donate se află exemplare unice în România, din literatura juridică străină, aparținând unor autori celebri în dreptul civil. Cărțile au reprezentat viața lui. Era nedespărțit de ele , oriunde s-ar fi aflat. Până în ultima perioadă a vieții sale, colinda librăriile și anticariatele din țară și din străinătate, în căutarea „a ceva ce încă nu citise”.  Sper ca tinerii care se pregătesc pentru cariera juridică ( licență, masterat, doctorat) , dar și profesioniștii consacrați  să beneficieze de acest fond documentar. Multumesc Domnului Lucian Costin Dindirică, directorul Bibliotecii, pentru cooperarea impecabilă în realizarea acestei Donații”, a declarat Rodica Stănoiu.

Fondul „Șerban-Viorel Stănoiu” se alătură fondurilor și colecțiilor constituite ca biblioteci de sine stătătoare la nivelul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”: Acad. Dan Berindei, Acad. Dinu C. Giurescu, Ileana Vulpescu, V. Veliman, Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu, Vintilă Horia, Paul Barbăneagră, Cicerone Poghirc ș.a.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Clubul de dezbateri

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 13 aprilie, începând cu ora 16.00, în sala “Marin Sorescu”, cea de-a treia întâlnire a Clubului de Dezbateri coordonat de Adrian Jurge, voluntar american.
Cu acest prilej, va fi difuzat filmul “Darwin’s Dilema”, o producție Illustra Media, 2009, prin care se încearcă sublinierea contradicției dintre teoria lui Darwin și descoperirile geologice care relevă apariția bruscă a organismelor complexe, fara faze intermediare.

Activitățile Clubului de Dezbateri se adresează tuturor celor interesați de știință și perfecționarea limbii engleze. În cadrul primelor două întâlniri au fost difuzate filmele  „The Privileged Planet” și “Unlocking The Mystery of Life”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”