Biblioteca „Mitropolit Nestor Vornicescu” – Filiala Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” la Chișinău

Miercuri, 19 iunie 2019, s-au pus bazele unei noi filiale a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. În numele Bibliotecii Aman și a Fundației Culturale pentru Literatură și Artă din Chișinău, Lucian Dindirică și academicianul Nicolae Dabija au semnat un contract de colaborare culturală. Obiectul contractului îl constituie înființarea unei filiale a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” la Chișinău, Republica Moldova, cu denumirea Biblioteca „Mitropolit Nestor Vornicescu”. Inaugurarea bibliotecii va avea loc în 1 octombrie 2019 la Chișinău, la sediul Fundației Culturale pentru Literatură și Artă.

Pentru buna desfășurare a activității în noua filială, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” se angajează să doteze sediul Bibliotecii „Mitropolit Nestor Vornicescu” cu aparatură modernă, să comunice noutățile din domeniul biblioteconomiei și strategiile de dezvoltare ale bibliotecilor publice și, de asemenea, să completeze în mod regulat colecțiile filialei prin donații de cărți și documente. În aceeași ordine de idei, Fundația Culturală pentru Literatură și Artă se obligă să coordoneze activitatea de bibliotecă din cadrul Bibliotecii „Mitropolit Nestor Vornicescu” și să dezvolte colecții enciclopedice prin transfer, donații, sponsorizări și schimb interbibliotecar național și internațional. Pentru popularizarea bibliotecii și a colecțiilor sale, Fundația Culturală pentru Literatură și Artă se angajează să participe la activitățile naționale și internaționale de cercetare și aprofundare a performanțelor domeniului, respectiv de promovare a valorilor culturale.

Născut în Basarabia României Mari, Nestor Vornicescu a devenit, la scurtă vreme după instalarea la Craiova din 1970, unul dintre cei mai emblematici ierarhi ai Olteniei. Episcop-vicar în intervalul 1970-1978, Nestor Vornicescu a fost alesArhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei în aprilie 1978. De numele său se leagă o epocă de dezvoltare fără precedent în istoria eparhiei Olteniei. Cărturar neîntrecut, Nestor Vornicescu s-a distins printr-o activitate intelectuală extrem de densă. Pentru meritele sale, Nestor Vornicescu a fost ales membru al Academiei Române și a fost distins cu numeroase ordine și medalii religioase și laice. A rămas în amintirea Olteniei și a României în egală măsură prin căldura predicilor sale povățuitoare și prin umanitatea care i-a definit întreaga activitate pastorală. A fost un ierarh model, un exemplu al implicării active a Bisericii în viața Cetății. Călăuziți de această moștenire care responsabilizează, ne-am dorit înființarea unei filiale a Bibliotecii Aman la Chișinău, reședința istorică a vechiului județ Lăpușna. Ne-am bucurat de implicarea academicianului Nicolae Dabija, bastionul românismului în Republica Moldova,care și-a asumat găzduirea și dezvoltarea Bibliotecii „Mitropolit Nestor Vornicescu” în sediul Fundației Culturale pentru Literatură și Artă. Îi mulțumim pe această cale și ne dorim ca împreună să cinstim în mod corespunzător memoria mareluinostruierarh Nestor”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Recunoscător față de implicarea transfrontalieră a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, academicianul Nicolae Dabija a salutat faptul că „Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova creează o filială a ei la Chișinău, care se va numi „Mitropolit Nestor Vornicescu”. Încrezător în forța motrice a culturii și a raporturilor pe care aceasta le consolidează și perpetuează, Nicolae Dabija a subliniat faptul că „o țară devine prin bibliotecile ei, prin cărțile ei puternică. Îi mulțumesc domnului Lucian Dindirică și fraților craioveni că fac Basarabia puternică”!

Biblioteca „Mitropolit Nestor Vornicescu va fi inaugurată în 1 octombrie 2019, la 92 de ani de la nașterea ierarhului român, la Chișinău, la sediul Fundației Culturale pentru Literatură și Artă.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”