În dialog cu Constantin Lupeanu

Cel mai mare sinolog român, Constantin Lupeanu, fost ambasador al țării noastre în Republica Populară Chineză, va fi prezent, vineri, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, pentru a participa la un eveniment în cadrul căruia fostul diplomat va face o donație de carte. 

Manifestarea – „În dialog cu Constantin Lupeanu – scriitor, traducător și fost ambasador al României în China” – reprezintă și o reîntâlnire cu personalități culturale din Craiova, precum și prezentarea volumelor „Corabia piraților” și „Iubire fără frontieră”, semnate de autor. Cărțile vor fi prezentate de prof. Mihaela Rădulescu.

Evenimentul va fi moderat de Rodica Păvălan, șef Serviciu Relații cu Publicul în cadrul Bibliotecii Județene Aman.

Constantin Lupeanu – considerat de specialiști drept cel mai important sinolog român – are o activitate remarcabilă ca traducător, cu peste 30 de volume traduse din limba chineză în limba română.

Absolvent al Colegiului Național „Carol I” din Craiova, autorul revine în orașul natal însoțit de membrii apropiați ai familiei și poposește la Biblioteca Județeană Aman, instituție care se bucură deja de sprijinul său prin donații de carte.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 11:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene.

Biblioteca din Vacanță

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Secția de Împrumut pentru Copii și Tineret -Ludotecă, continuă seria activităților gratuite desfășurate în cadrul programului Biblioteca din Vacanță, program aflat la cea de-a 12-a ediție.

Programul activităților propuse pentru intervalul 1 – 31 august  este următorul:

  1. Atelier – Puterea din mintea mea workshop psihologic pentru elevii claselor V-VIII, susținut de lector: Dr. Viorel Stănescu, psiholog clinician.

Atelierul se defășoară în luna august în fiecare zi de luni în intervalul orar 9.00 – 10.00.

Înscrierile se fac la Secția pentru Copii și Tineret, în perioada 14.07.2025– 25.07.2025, la numărul de telefon 0372.992.209, în limita celor 15 locuri disponibile/atelier, ce vor fi ocupate în ordinea înscrierilor.

  1. Atelier – Teatru pe roluri – se adresează elevilor din clasele 0-IV.

Atelierul se defășoară în luna august în fiecare zi de joi în intervalul orar 9.30 -10.30.

  1. Atelier – Public Speakingse adresează elevilor din clasele V-VIII.

Atelierul se defășoară în luna august în fiecare zi de joi în intervalul orar 10.30-11.30.

Atelierele: Teatru pe roluri și Public Speaking se desfășoară sub coordonarea voluntarilor de la Interact Club – Craiova.

Înscrierile pentru atelierele Teatru pe roluri și Public Speaking se fac la Secția pentru Copii și Tineret, în perioada 14.07.2025– 25.07.2025, la numărul de telefon 0372.992.209, în limita celor 20 de locuri disponibile/atelier, ce vor fi ocupate în ordinea înscrierilor.

 

 

 

cursuri gratuite de limba germană

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Secția Depozit General și Săli de Lectură, organizează cursuri gratuite de limba germană pentru începători desfășurate de voluntar Roxana Glugă, studentă a Facultății de Litere, secția Engleză – Germană.

Cursurile se desfășoară în fiecare zi de luni și miercuri în intervalul orar 11.00 – 12.00, în perioada 21 iulie – 21 august, la sediul bibliotecii județene (în sala „Acad. Basarab Nicolescu”) și se adresează elevilor cu vârstele între 6 și 12 ani.

Înscrierile se realizează în perioada 9 -16 iulie, în intervalul orar 08.15-15.30, în limita locurilor disponibile:

  1. personal, la sediul central al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, secția Secția Depozit General și Săli de Lectură.
  2. telefonic, la numărul: 0251 522 393.

Sunt disponibile 20 locuri per atelier.

Atelierele Gabrielei

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, continuă seria de activități gratuite prin organizarea întâlnirilor din cadrul „Atelierelor Gabrielei – educație financiară și spirit antreprenorial prin joc!”, desfășurate de voluntar Voinea Elena Gabriela.

Atelierele de educație financiară și spirit antreprenorial se desfășoară în perioada 8 – 10 iulie, precum și în zilele de 15, 22 și 29 iulie, în intervalul orar 10.00 – 11.00 și se adresează copiilor cu vârste între 6 și 10 ani care sunt invitați să descopere lumea banilor, a deciziilor și a ideilor ingenioase împreună cu Istețilă, și prietenul lui, Roboțel.

Prin povești, jocuri și activități interactive, cei mici vor învăța:

🔸 Ce înseamnă banii și cum îi gestionăm

🔸 Cum luăm decizii înțelepte

🔸 Ce înseamnă să fii antreprenor chiar de mic

Înscrierile se fac la Secția Depozit General și Săli de Lectură, în perioada la numărul de telefon 0764.800.842, în limita locurilor disponibile, care vor fi ocupate în ordinea înscrierilor.

lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”  organizează, în colaborare cu Editura TipoMoldova, o multiplă lansare de carte, luni, 7 iulie.

Cu acest prilej,vor fi  lansate cărțile: „Constantin Brâncuși. Oameni din viața lui – dicționar monografic” autor Zenovia Cârlugea, „Ion Andreescu. 174 de ani de la naștere” autor Radu Bogdan, „Lacrima destinului. O mărturisire”, autor Aurel Ștefanachi și „Scriitori români contemporani și cărțile lor esențiale”, autor Ion Popescu – Brădiceni.

Vor prezenta scriitorii Nicolae Marinescu și Aurel Ștefanachi.

Evenimentul se va desfășura începând cu ora 14.00 în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene.