Lansări de carte

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează marți, 19 decembrie 2017, începând cu ora 17.00, lansarea volumelor Zestrea mea e iubirea și M-anevrism, autor Leliana Rădulescu.
Invitați:
-Viorica Ioviță, profesor;
– Angi Melania Cristea, profesor;
– Marius Robu, profesor universitar doctor;
-Petre Gigea Gorun, ambasador;
– Carmen Ștefănescu, profesor;
– Rodica Ion, poet;
– Mircea Suchici, violoncel;
– Cornel Popescu, caval;
– Delia Popescu, chitară și voce;
– Eduard Turcu, pian.
Evenimentul se va desfășura în sala “Marin Sorescu”.

Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Expoziție „In memoriam Vintilă Horia”

Luni, 18 decembrie 2017, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” a deschis expoziția intitulată “In memoriam Vintilă Horia”. Organizată cu ocazia marcării unui număr de 102 ani de la nașterea singurului scriitor român distins cu Premiul Goncourt, expoziția este alcătuită din cărți și documente în manuscris, dar și din piese de mobilier provenite din locuința personală a lui Vintilă Horia de la Collado Villalba, de lângă Madrid. Expoziția va putea fi vizitată până la sfârșitul anului, în cadrul Salonului Expozițional.

Între materialele expuse, amintim:

  • corespondență Mircea Eliade – Vintilă Horia;
  • corespondență Vintilă Horia – Basarab Nicolescu, Horia Stamatu, Nichifor Crainic, Ion Rațiu și Ștefan Lupașcu;
  • fotografii de familie;
  • fotografii de la evenimente și întruniri oficiale;
  • diplome și certificate;
  • pagini din Jurnalul lui Vintilă Horia;
  • documente în manuscris (nepublicate);
  • periodice (cuprind articole din presa vremii cu privire la prestigiosul premiu Goncourt, acordat scriitorului Vintilă Horia pentru romanul “Dieu este né en exil”, în anul 1960);
  • obiecte personale și piese de mobilier.

În urmă cu exact doi ani, în data de 18 decembrie, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organiza Simpozionul “Vintilă Horia: 100 de ani de la naștere”. Momentul în sine, dincolo de semnificația și implicațiile dezbaterilor angajate, s-a bucurat de participarea unor cercetători și literați preocupați de destinele și opera lui Vintilă Horia în exil, după cum întegul demers a avut parte și de o largă promovare în presa locală și națională.

Demn de menționat, organizarea unei manifestări în sensul marcării a 100 de ani de la nașterea marelui scriitor român a avut, pentru Biblioteca Aman, profunde valențe fondatoare. Înființarea Bibliotecii Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu este consecința imediată a discuțiilor și dezbaterilor purtate în decembrie 2015. Proiectul înființării Muzeului Cărții și Exilului Românesc, pe de altă parte, instituție care va grupa cea mai mare colecție alcătuită din operele reprezentanților români în Exil, poate fi extras din urmările aceluiași simpozion științific și cultural desfășurat în urmă cu doi ani la Craiova.

În cursul anului curent, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” s-a îmbogățit constant cu lucrările și materialele realizate de românii care au creat în afara granițelor țării. Prin bunăvoința și implicarea directă a academicianului Basarab Nicolescu, fonduri precum Cicerone Poghirc, Leonid Mămăligă, Paul Barbăneagră sau, așa cum este cazul de față, biblioteca personală, au fost aduse la Craiova, la bibliotecă, cu scopul de a completa fondurile consacrate marilor creatori din Exil.

Între aceste colecții, ocupând un loc important – atât ca volum de file cât și ca valoare intrinsecă -, se regăsește și cea dedicată lui Vintilă Horia. Constituit în cursul anului 2017, prin aducerea bibliotecii personale a scriitorului de la Villalba, de lângă Madrid, fondul Vintilă Horia reunește multiple cărți, documente, înscrisuri, dar și obiecte personale de mobilier.

Organizarea unei expoziții dedicate lui Vintilă Horia este nu doar un gest oportun, este o acțiune reparatorie față de unul dintre cei mai valoroși scriitori români ai ultimului secol. Născut la Segarcea, Vintilă Horia a trăit și creat în cea mai mare parte a vieții în Exil, departe de locul de baștină. Dacă în urmă cu doi ani inițiam un nou front, acela al cunoașterii lui Vintilă Horia, în aceste zile, la 102 ani de la nașterea sa, ne propunem să-i conservăm și promovăm memoria și opera”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Clubul Melomanilor – „Eternul Tango”

Luni, 18 decembrie 2017, începând cu ora 18.00, Biblioteca Județeană ˝Alexandru și Aristia Aman˝ invită publicul interesat la ultima întâlnire organizată în cadrul Clubului Melomanilor în 2017.
Denumit generic “Fascinantul Tango”, spectacolul propus luni de Maria Barbărasă, profesor și coordonator al activității, este înregistrat la Berlin, în faimosul Admiralspalast, în data de 4 iunie 2013.
Acompaniat de şase muzicieni, bas-baritonul uruguayan Erwin Schrott ne invită să patrundem în universul tangoului şi să ascultăm melodii din creaţia compozitorilor sud-americani: Astor Piazzolla, Pablo Ziegler, Juan Carlos Cobian, Antonio Carlos Jobim și Carlos Gardel.
Albumul, intitulat „Rojotango” („Tango roşu”), a primit în 2012 premiul Echo Klassik, cel mai important premiu ale industriei discografice germane şi europene, în general.
Erwin Schrott este un cântăreţ de operă născut în 1972, la Montevideo, care a devenit cunoscut după ce a obţinut premiul I şi premiul publicului, în 1998, la concursul “Operalia”, creat de faimosul Placido Domingo.
Erwin Schrott interpretează diferite roluri, cu precădere din creaţiile lui Mozart şi ale lui Verdi, pe toate marile scene de operă din lumea întreagă.
Acțiunea se va desfășura în sala “Marin Sorescu”/American Corner.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Am reușit și în 2017 „Să fim mai buni de sărbători!”

 Marți, 19 decembrie, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” va dona, către Școala Gimnazială Specială ,,Sf. Vasile” din Craiova, jucăriile colectate în cadrul campaniei „Să fim mai buni de sărbători”.

Bilanțul celei de-a VIII-a ediții a campaniei de strângere de jucării desfășurată în intervalul 15 noiembrie – 8 decembrie 2017, în cadrul proiectului  ,,Cărticica pentru prichindei  şi copii mai măricei”, este spectaculos. Sute de jucării au fost colectate la bibliotecă, urmând să ajungă la școlarii și preșcolarii de la Școala Gimnazială Specială ,,Sf. Vasile” din localitate.
Campania a avut un dublu rol. Pe de o parte, copiii înscrişi în proiect, sub îndrumarea cadrelor didactice, și-au dezvoltat abilitatea de a fi generoși, de a dărui și de a aduce zâmbetul pe faţa micuţilor care vor primi jucăriile, iar pe de altă parte, copiii la care vor ajunge jucăriile, la fel ca în anii trecuți, se vor bucura și-și vor petrece sărbătorile de iarnă în compania darurilor.
Într-un timp relativ scurt, practic, doar trei săptămâni, am reușit să colectăm sute de jucării la bibliotecă. Am păstrat între activitățile noastre pentru anul în curs campaniile de strângere de jucării pentru că suntem profud conștienți de zâmbetele și bucuria pe care darurile, în special cele de Crăciun, le aduc în sufletele celor mici. A VIII-a ediție a campaniei “Să fim mai buni de sărbători” este despre interesul pe care bibliotecarii îl manifestă față de copii. În proiectul nostru ne-au fost alături profesorii, învățătorii și educatorii de la școlile participante la proiectul “Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”. Le mulțumesc tuturor în numele colegilor mei și le urez sărbători cu pace și iubire în suflet”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Comunicarea virtuală: efecte pozitive și negative

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 15 decembrie, începând cu ora 17.30, acțiunea “Comunicarea virtuală: efecte pozitive și negative”, parte a proiectului “Adolescența nu bate la ușă, adolescența dă buzna!”.

Obiectivul acțiunii constă în prezentarea riscurilor la care se expun copiii și tinerii atunci când, accesând mediul on-line, își prezintă date de natură personală, fără a cunoaște identitatea interlocutorului.

La activitatea desfășurată de psihologul Mihail Jianu în sala “Adrian Păunescu” participă elevi de la Colegiul Național “Elena Cuza”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Lansare de carte

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 15 decembrie 2017, începând cu ora 17.00, lansarea volumului ”Liviu Emil Pop. Un om, o viață, un destin”, editor Nicolae Marinescu.
Invitați:
– Băducă Cîmpeanu Constantin, profesor universitar;
– Gheorghe Manolea, profesor universitar;
– Stancu Iancu, profesor universitar;
– Valeria Marghitu, conferențiar universitar.
Moderator: 
– Mircea Canțăr, jurnalist.
Lansare de carte se va desfășura în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”.

Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Lansare de carte

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 14 decembrie, începând cu ora 17.00, lansarea volumului volumului „Și-am spart gheața…”, autor Cornelia Georgescu.

Invitați: 
– ambasador Petre Gigea-Gorun – președinte al Cenaclului Epigramiștilor Olteni;
– prof. Petre Ion Florin Vasilescu – scriitor, epigramist;
– prof. Leliana Rădulescu – poet, epigramist;
– prof. Carmen Ștefănescu – poet, epigramist.

Moderator:
– Rodica Nicoleta Ion, scriitor, poet, epigramist.

Evenimentul se va desfășura în sala “Marin Sorescu”.

Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

“Clasicul Literar Bulgar – cunoaștere pentru toți. Arhive necunoscute în context cultural”

Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, prin Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj-Vratsa, alături de Lectoraratul Bulgar din cadrul Facultății de Litere, Universitatea din Craiova, organizează miercuri, 13 decembrie, începând cu ora 12,  manifestarea “Clasicul Literar Bulgar – cunoaștere pentru toți. Arhive necunoscute în context cultural”. 

Datând de la sfârșitul secolului al XIV-lea, migrația intelectualității bulgare creștine către nordul Dunării a reprezentat o constantă a perioadei premoderne. Tendința s-a amplificat în permanență până târziu în secolul al XIX-lea, atunci când Principatul Bulgariei își câștiga statutul de autonomie. Intelectuali de marcă ai culturii bulgare au găsit în România un teren prielnic atât pentru consolidarea tradițiilor și  obiceiurilor populare, dar și pentru organizarea luptei de emancipare.

Scopul manifestării constă atât în promovarea accesibilității și a tradițiilor de de comunicare literară între popoarele român și bulgar dar și în propunerea de noi criterii și obiective în măsură să întărească legăturile culturale și științifice pe ambele maluri ale Dunării.

Invitați:

– Dr. doc. Elka Traikova, Directoru al Institutului de Literatură din cadrul Academiei de Ștințe din Bulgaria;

– Prof. dr. Rumiana Damianova, Președinte al Senatului Universității și Institutului de Literatură din Sofia, Bulgaria;

– Dr. doc. Alexander Iordanov, Președinte al Consiliului General al Institutului de Literatură din Sofia, Bulgaria;

– Prof.dr. Dimitrinka Dimitrova, Lector în cadrul Lectoratului de limbă bulgară al Universității din Craiova;

– prof.dr. Daniela Andrei.

Participă:

  • studenți ai Universității din Craiova;
  • elevii clasei a IX-a de la Colegiul Național “Elena Cuza”, coordonați de profesorii Ileana Trincă și Monica Bunta.

 

Evenimentul se va desfășura la Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj Vratsa, situat în Municipiul Craiova, str. Jiețului, nr. 21.

*

Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj-Vratsa a fost inaugurat în 3 august 2016 și funcționează în cadrul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman. Rezultat în urma implementării unui proiect european finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj-Vratsa are ca obiective principale: crearea unei baze de date prin digitizarea tuturor documentelor, hărţilor, cărţilor şi materialelor rare aflate în patrimoniul bibliotecii şi al muzeelor din Craiova, la care se adaugă fondurile partenerilor din Vratsa, dar și crearea premiselor propice dezvoltării oportunităţilor de afaceri comune, a parteneriatelor publice la toate nivelurile, dar şi a schimburilor sociale şi culturale între comunităţile din Dolj şi Vratsa. Valoarea totală a proiectului a fost 3.280.442,27 euro.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Lansarea revistei „Oltenia Eroică”

Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman” în parteneriat cu Asociația Națională Cultul Eroilor “Regina Maria”, Filiala Dolj “Frații Buzești”, organizează miercuri, 13 decembrie, începând cu ora 17.00,  lansarea celui de-al șaptelea număr al Revistei ”Oltenia Eroică”. 

Cu acest prilej biblioteca organizează o expoziție de carte intitulată “Portrete de eroi ai istoriei naționale”.  Între titlurile expuse menționăm:  ***, “Epopeea Cavaleriei Române – Robănești”, 1916, Craiova, Autograf MJM, 2016; Gheorghe Buzatu, “Mareșalul Antonescu, vol. 1 – Documente, mărturii și comentarii”, Iași, Tipo Moldova, 2010; Emil Stoian, “Branul în anii Primului Război Mondial și ai Marii Uniri”, București, EIKON, 2015; Nicolae Popescu, “Generalul Ion Dragalina”, București, Editura Militară, 1967; I.P. Țuculescu, “Regina Maria”, București, Editura Atheneu, s.a.; I.P. Țuculescu, “Mareșalul Alex. Averescu”, București, Editura Atheneu s.a.

De asemenea, în curtea bibliotecii va fi vernisată expoziția de postere cu titlul “Craiova în Primul Război Mondial (1916-1918).

Invitați:

  • Dumitru Băluță, Gl. Bg. (r);
  • Nicolae Marinescu, profesor;
  • Marinel Florescu, Col. (r);
  • Mihai Firică, scriitor.

Moderatorul evenimentului va fi Titi-Titu Vasile, profesor.

Lansarea revistei se va desfășura în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Lansări de carte

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează marți, 12 decembrie 2017, începând cu ora 13.00, lansarea volumelor de versuri „Aripa timpului” și „Confesiuni”, autor Doina Bonescu.
Doina Bonescu este membru titular al Societății Scriitorilor Olteni. Activitate literară – poezie. Volume publicate: „Va veni o zi”, „Clepsidra”, „Buchet de gânduri”, „Apus” (2015), „Petale și gheizere din pasărea de fum a vieții”, „Liniște” (2016),  respectiv „Nostalgie”, „Zăpezi topite” (2017).
La eveniment vor participa scriitorii Emilian Mirea și Mihai Firică, poetul Marian Bărăscu, actrița Natașa Raab, Traian Chiricuță și Cornel Popescu, rapsod popular. De asemenea, vor fi prezenți și membri ai „Caravanei Culturii”, “Cafenelei Literare Cetatea Băniei”, respectiv Asociația Veteranmont.
Lansările de carte se vor desfășura în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”.

Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”