Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează miercuri, 15 noiembrie, Conferința Științifică Internațională “Martin Luther: 500 Years after the Reformation” (Martin Luther: 500 de ani de la Reformă).
Organizată pentru a marca 500 de ani de la evenimentul epocal reprezentat de apariția „Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum“, text cunoscut sub denumirea de „Cele 95 de Teze“, manifestarea planificată la bibliotecă va reuni profesori și cercetători din România, dar și din țări precum Spania și Franța.
Afișate pe ușa bisericii din Wittenberg în data de 31 octombrie 1517, cele 95 de Teze redactate de Martin Luther, în esență o listă de întrebări de supus dezbaterii, au declanșat o adevărată revoluție în interiorul Bisericii Catolice. Deși autorul și-a propus redactarea tezelor într-o notă echilibrată, cele 95 de principii enunțate de Martin Luther au antrenat o serie de evoluții care, într-un timp relativ scurt, au determinat o schimbare radicală de paradigmă nu doar în sfera religioasă, ci și în domeniile politic, juridic, social și etic.
Prelegerile înscrise în cadrul conferinței vor trata problematici precum sursele spaniole referitoare la impactul Reformei Protestante în Transilvania, consecințele Reformei Luterane în Monarhia Spaniolă în secolele XVI și XVII, dar și procesul de desecularizare antrenat de Reformă, cu toate mutațiile politice, economice și sociale antrenate. De asemenea, vor fi prezentate și dezbătute diferite poezi și cărți religioase apărute în spațiul autohton și Europa Occidentală și se vor enunța paralele între Ortodoxie și Protestantism în plan teologic. Pentru a închide cercul deschis de Reforma din 1517, se vor dezbate și inițiativele și rezultatele efective obținute de Contrareformă.
“O manifestare științifică consacrată lui Martin Luther și celor 95 de teze expuse în 1517 reprezintă atât un gest istoric, responsabil, în raport cu unul dintre evenimentele timpurii ale istoriei moderne de care se leagă o serie de mutații și evoluții la nivel european și nu numai, dar și o bună ocazie de a dezbate și discuta cu specialiști de formație și religie diferite. La conferința organizată la bibliotecă vor participa cu prelegeri profesori, teologi și cercetători, rezultatul pe care ni-l propunem constând în împărtășirea unui evantai cât mai generos de opțiuni și viziuni. 500 de ani de la episodul Wittenberg mai înseamnă și o nouă pagină în istoria creștinismului, un capitol fără de care specificitățile, evoluția și diferențele dintre noi ar fi cu neputință de pătruns. Diversitate de profesiuni de credință într-o singură credință, aceea creștină”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.
Evenimentul se va desfășura în sala “Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu” începând cu ora 9.30.
Programul conferinței poate fi consultat aici!
Biroul de presă
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”