Lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 21.06.2018, în sala „Marin Sorescu”, începând cu ora 18,00, lansarea volumului „Cu o săptămână înainte de niciodată. Poeme verzui”, autor Dumitru Sârghie-Mitif.

Invitați:

– prof. Nicolae Marinescu, directorul editurii Aius;

– prof. Eleanor Mircea, poet și critic literar;

– Ion Crețeanu, rapsod popular;

– Cristian Alexandrescu, actor;

– oameni de cultură, scriitori și artiști din județele Olt, Dolj și Vâlcea.

Poemele lui Dumitru Sârghie sunt un fel de carte poștală acoperită cu timbre de colecție (versuri pe care orice poet ar fi vrut să le reinventeze), să le trimită spre adrese necunoscute, în misterul fără granițe al timpului. Între ironie și gravitate, între păcat și dumnezeire, el vrea să pipăie și să atingă sublimul, să înalțe ODĂ FEMEII, așa cum rar se mai întâmplă în aceste vremuri indecente. Întâlnim, oare, în acest volum dominat de Eros, un misoginism camuflat? Sau autorul este un erou medieval, un politician al cuvântului, care spulberă natura vulgară din jurul nostru cu lava clocotitoare a iubirii?! Înclin să cred, confratern, în cea de-a doua variantă!”.

Ioana Crăciunescu

Dumitru Sîrghie-Mitif s-a născut la 30 August 1960, în localitatea Popeni, judeţul Vaslui. Din 1993 până în prezent, a publicat peste 2000 de editoriale, la care se adaugă câteva mii de interviuri, note, comentarii, reportaje, poezie, proză, epigramă. Pentru întreaga activitate a fost distins cu mai multe premii și diplome. Autorul are în pregătire lucrările „Comunitatea basarabeană din judeţul Olt” şi „Anotimpurile lui Traian Zorzoliu”.


Biroul de Presă 

al Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *