Cenaclul Epigramiștilor Olteni la Aman

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 9 martie, începând cu ora 15.00, în sala “Acad. Dinu C. Giurescu” întâlnirea lunară a “Cenaclului Epigramiștilor Olteni”.

În cadrul acțiunii va fi lansată cartea “Întâlniri prietenești cu Ștefan Manea în împărăția plantelor”, autor Petre Gigea Gorun. În programul evenimentului figurează și acordarea unor distincții de către conducerea cenaclului, respectiv recitaluri de epigrame dn creațiile proprii și din clasicii literaturii națională și universală.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Biblioteca Aman participă la cea de-a III-a ediție a Târgului de Turism al Olteniei

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” participă în perioada  9-11 martie 2018 la cea de-a treia ediție a Târgului de Turism al Olteniei, activitate desfășurată în incinta Centrului Multifuncțional.

Pentru ediția curentă, biblioteca organizează o serie de manifestări și acțiuni culturale menite să le capteze interesul craiovenilor și să le stimuleze preocuparea pentru lectură și cultură.

Astfel, pe parcursul celor trei zile, celor care vor participa la Târgul de Turism al Olteniei  le-au fost pregătite o epoziție de ghiduri turistice, albume, menite să le fie utile tuturor celor care sunt în cautarea unor destinații exotice.

Prichindeii vor fi privilegiați și de această dată. Pictura pe față, o expoziție de carte și atelierele de hand-made sunt doar câteva dintre acțiunile pe care le propunem. Copiii vor fi asistați în confecționarea de brățări magice, împletituri de hârtie sau semne de carte. Și, pentru ca totul să se desfășoare într-o atmosferă ludică, cei mici sunt invitați să coloreze și să ia cu asalt jocurile interactive care vor fi disponibile la standul bibliotecii: Cluedo, Dixit, Ticket to USA sau Puzzle.

Biblioteca își are locul ei bine definit în ecuația turismului. Ne aflăm pentru al treilea an consecutiv între participanții la Târgul de Turism al Olteniei. Alături de cărțile și ghidurile cu profil turistic pe care le vom prezenta la Centrul Multifuncțional, le propunem tuturor celor care vor zăbovi la standul bibliotecii activități dintre cele mai atractive. Copiilor, la fel ca în ani precedenți, le-am rezervat cele mai multe proiecte. Pictură pe față sau jocuri practice, colegii mai sunt gata să aducă veselia în rândul celor mici”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

Toți craiovenii prezenți la Târgul de Turism al Olteniei își vor putea face permis electronic de bibliotecă pentru a deveni utilizatori activi și a putea beneficia de cele mai noi apariții de pe piața editorială precum și de toate serviciile Bibliotecii „ Alexandru și Aristia Aman”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”