Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” continuă organizarea proiectului „Reprezentanți ai Culturii Române” prin desfășurarea mai multor activități dedicate lui Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Luni, 15 aprilie 2019, începând cu ora 12:00, vor lua parte la activitățile de proiect mai mulți elevi de clasa a XI-a de la Colegiul Național „Frații Buzești”, însoțiți de profesoara Tina Tinca Călin. De altfel, pentru că cele mai multe unități de învățământ din municipiul Craiova organizează „Școala altfel” în intervalul 15-19 aprilie, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” le lansează invitația de a participa la proiectul „Reprezentanți ai Culturii Române”.
Cea de-a treia temă a proiectului „Reprezentanți ai Culturii Române” se desfășoară de-a lungul lunii aprilie 2019, în sala „Marin Sorescu”, și presupune organizarea unei expoziții de cărți semnate de Barbu Ștefănescu Delavrancea, dar și vizionarea spectacolului de teatru realizat pentru televiziune „Apus de soare”, cu actorul George Calboreanu în rolul lui Ștefan cel Mare. Obiectivul acțiunii constă în semnalarea și sublinierea personalității, operei și activității lui Baru Ștefănescu Delavrancea.
Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al Henrietei Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România. S-a născut în 11 aprilie 1858 la București și a murit în 29 aprilie 1918 la Iași .
Profesorii și toți cei care doresc să participe la acest proiect sunt invitați să apeleze numărul de telefon 0251532267, interior 110. De asemenea, în funcție de materialele disponibile în colecțiile bibliotecii, cei interesați sunt invitați să facă recomandări în privința temelor și activităților viitoare.
Biroul de Presă
al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”