ULTIMUL TREN SPRE INFINIT

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia   Aman” găzduiește luni, 10 iunie 2019, ora 14.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Ultimul tren spre infinit”, autor Tiana Badea.

La lansarea de carte au fost invitați Angi Melania Cristea, Dan Ionescu, Eleanor Mircea, Florina Ungureanu. Moderatorul întâlnirii va fi Petrișor Militaru.

La finalul întâlnirii, invitații vor asista la un moment artistic, oferit de Mircea Suchici (violoncel), Cornel Popescu (caval) și Daria Cojocaru, Răzvan Zamfir, Andreea Axinte, elevi ai Liceului de Arte „Marin Sorescu”.

Tiana Madea este pseudonimul literar al Cristianei Ioana Badea, elevă a Liceului de Arte „Marin Sorescu” Craiova, secția arte plastice. Autoarea a participat la mai multe concursuri naționale de poezie. A publicat volumele „Omul, fabrica de vise” (2017) și „Cartea cu Vlad”. Din volumul de versuri al Tianei Badea răzbate elanul şi prospeţimea tinereţii, fiindcă adolescenţa este, după cum sublinia Platon, vârsta iubirii şi a poeziei. Atmosfera din poeme este nostalgică şi predispune la reverie, dar, cu toate acestea, nu lipsesc nici umbrele cuibărite în inconştient şi nici supereroii ce concurează cu personajele literare în imaginarul contemporan. Pentru poetă, ca şi pentru noi toţi, poezia ar putea fi, în zilele noastre, chiar „ultimul tren către infinit”…”- Petrișor Militaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *