CONGRESUL ACADEMIEI ROMÂNO-AMERICANE DE ȘTIINȚE ȘI ARTE

        Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” participă, în perioada 10 –13 iunie 2019, la cea de-a 43-a ediție a Congresului Academiei Româno-Americane de Științe și Arte (ARA), care se va defășura la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia. Președintele acestei ediții a Congresului Internațional ARA este Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” Dolj.

Ediția din acest an a Congresului Academiei Româno-Americane de Științe și Arte va reuni experți din diferite domenii ale artei și științei, constituindu-se într-o platformă de înaltă ținută academică, în cadrul căreia vor fi prezentate contribuții remarcabile din domeniile: antropologie, matematică aplicată, arte, biologie, chimie, inginerie, protecția mediului, istorie, drept, lingvistică, literatură, medicină, muzică, fizică, politică, filosofie și teologie.

Cu o zi înainte de startul lucrărilor, pe data de 9 iunie, va avea loc în cadrul Congresului recitalul de pian „Frederic Chopin – The Science of Music and the Music of Science”, susținut de artistul de prestigiu Botond Szöcs. Evenimentul muzical este organizat de Academia Româno-Americană de Științe și Arte, în colaborare cu Consulatul General al României la Salonic, cu sprijinul Conservatorului din Ano Poli – Salonic.

În ceremonia de deschidere a celei de-a 43-a ediții a Congresului Academiei Româno-Americane de Științe și Arte vor lua cuvântul: Sabina-Mădălina Șomăcescu – Consul General al României la Salonic, Grecia, Gregory W. Pfleger, Jr. – Consul General al Statelor Unite ale Americii la Salonic, Grecia, Emil Constantinescu – Președinte al României (1996 – 2000), Președinte al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului – Centru de excelență al Academiei Mondiale de Artă și Știință, Pericles A. Mitkas – Rector al Universității Aristotel din Salonic, Grecia, Lucian Dindirică – Manager al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, România, Apostolos Patelakis –  Institutul de Studii Balcanice, Salonic, Grecia, Ruxandra Vidu – Universitatea din California, Davis, SUA, Președinte ARA.

În cea de-a doua zi a conferinței, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj organizează o masă rotundă cu tema „Cazul Vintilă Horia: o istorie în (re)scriere ”. În cadrul acestei mese rotunde, bibliotecarii vor susține comunicări despre viața și opera lui Horia Vintilă, singurul scriitor român distins cu Premiul Academiei Goncourt. Lucrările abordează aspecte cu caracter biografic (referiri la subiectul Premiul Goncourt, sau la procesele din anii 2016 – 2018) și cercetează diverse dimensiuni ale operei sale de exil. Programul mesei rotunde cuprinde opt comunicări, prin care aducem un omagiu memoriei lui Vintilă Horia, unul dintre autorii paradigmatici ai exilului : Lucian Dindirică – „Cazul „Vintilă Horia: finis coronat opus”, Constantin Crăițoiu – „Formele culturale de supraviețuire și exprimare ale exilului românesc”, Cristian Isvoranu – „Epistolarul Vintilă Horia: o frescă a exilului românesc”, Mihai Ciurea – „Vintilă Horia și ethosul creștin”, Silviu Gongonea – „Vintilă Horia și Premiul Goncourt: în capcanele ideologiei”, Gabriel Nedelea – „Configurări ale centrului și cartografieri ale universalului în opera lui Vintilă Horia, Ramona Popescu – „Vintilă Horia: homo viator și homo peregrinus”, Adela Calotă – „Vintilă Horia: exilul ca scriitură și exilul ca dat ontologic”.

„Congresul Academiei Româno-Americane de Arte și Științe (ARA) oferă tinerilor cercetători oportunitate de a interacționa cu personalități academice românești din întreaga lume. În cadrul acestor întâlniri anuale, oamenii de știință împărtășesc ultimele noutăți din cercetarea internațională, iar dezbaterile au menirea să aducă o contribuție la recunoașterea și promovarea excelenței românești din domeniile științei și artei.”

Ruxandra Vidu (Președinte al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe)

 

„Sunt onorată că anul acesta, Academia Americană de Arte și Științe din România (ARA) a ales să desfășoare la Salonic cel de-al 43-lea Congres ARA, care va avea loc la Universitatea Aristotel din Salonic, în perioada 10 – 13 iunie 2019. Preocuparea constantă, înscrisă în agenda permanentă a întreprinderii de demersuri care să continue și să dezvolte bunele relații de colaborare ale misiunii diplomatice cu mediul universitar local a făcut posibilă organizarea acestui important congres la Salonic. De-a lungul anilor, congresele ARA au beneficiat de prezența a numeroși academicieni și profesori care au pus în lumină cultura și limba română în întreaga lume, promovând operele cu caracter remarcabil ale elitei intelectualității românești. Continuând această serie strălucită de evenimente, ediția din acest an, de la Salonic, își propune, pe durata celor trei zile de desfășurare, să prezinte diferite lucrări ale unor experți din diferite domenii ale artei și științei”.

Sabina-Mădălina Șomăcescu (Consul General, Consulatul General al României la Salonic)

 

„Academia Româno-Americană are o tradiție îndelungată în organizarea de evenimente științifice ce reunesc specialiști internaționali din domenii variate. Ediția de anul acesta a Congresului, organizată în cosmopolita metropolă Salonic, continuă șirul evenimentelor de înaltă ținută academică. Alături de lucrări inedite ce abordează subiecte de actualitate din domeniile ingineriei, medicinei, muzicii, tehnologiei informației, economiei, ediția cu numărul 43 include și o serie de comunicări științifice originale pe teme literare și lingvistice. Congresul este organizat în cadrul Universității de prestigiu Aristotel, un centru academic vibrant, recunoscut la nivel internațional, în cooperare cu Consulatul General al României la Salonic, o instituție ce sprijină necondiționat promovarea culturii românești în spațiul cultural elen, precum și consolidarea legăturilor dintre comunitățile academice și științifice româno-elene”.

Lucian Dindirică (Manager al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, Craiova, România).

Academia Româno-Americană a fost înființată în California, în anul 1975, la iniațiativa unui grup de intelectuali români stabiliți în Statele Unite ale Americii. În fiecare an, ARA organizează un congres, un forum academic de înaltă clasă, în cadrul căruia se întâlnesc experți din diferite domenii ale artei și științei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *