Halloween Party

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner Craiova, organizează vineri, 31 octombrie, începând cu ora 11:00, evenimentul „Halloween Party”, eveniment dedicat celebrării unei sărbători de toamnă îndrăgită de tineri.

La activitate vor participa elevii clasei a V-a E de la Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica”, însoțiți de profesorul coordonator Mădălina Răsniceanu.

În cadrul evenimentului, participanții vor lua parte la o prezentare despre tradițiile și semnificațiile sărbătorii de Halloween, vor asculta povești de groază adaptate vârstei lor și se vor bucura de o paradă a costumelor tematice.

Evenimentul îmbină componenta educativă cu cea recreativă, oferind elevilor o experiență interactivă prin care pot descoperi cultura și obiceiurile anglo-saxone, dezvoltându-și totodată creativitatea și spiritul de echipă.

Vii iaR la bibliotecă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Secția Mediatecă și American Corner Craiova, desfășoară miercuri, 22 octombrie, de la ora 10.30, un atelier interactiv în cadrul proiectului „Vii iaR la bibliotecă”.

Elevii clasei a XI-a de la Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu”, coordonați de doamna profesor Dorina Mănescu, vor experimenta realitatea virtuală (VR), folosind ochelarii pentru a viziona scurte documentare care evidențiază impactul schimbărilor climatice asupra planetei și soluțiile de gestionare sustenabilă a resurselor. În cadrul atelierului, tehnologia va fi integrată într-o serie de dezbateri și prezentări interactive, facilitând înțelegerea subiectelor legate de protecția mediului.

Proiectul „Vii iaR la bibliotecă” se desfășoară în sala Marin Sorescu și este coordonat de colegele noastre, Sofia Ică și Mădălina Băileșteanu.

Trick or Treat at the Library

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Secția Mediatecă și American Corner Craiova organizează expoziția de cărți și materiale multimedia intitulată „Trick or Treat at the Library”. Expoziția marchează sărbătoarea de Halloween și poate fi consultată în perioada 20 octombrie – 7 noiembrie. În cadrul acesteia propunem cărți și filme, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari.

Dintre titlurile expuse menționăm:

  • Complete Tales and Poems of Edgar Allan Poe
  • Nightmare Movies. Horror on Screen Since the 1960s – Kim Newman
  • Studies in Terror. Landmarks of Horror Cinema – Jonathan Rigby
  • Stephen King. Critical Insights – Gary Hoppenstand
  • Help! I’m a Prisoner at the Library! – Eth Clifford.

De asemenea, cei care ne trec pragul pot viziona și unul dintre filmele care fac parte din colecția mediatecii:

  • Bram Stoker’s Dracula
  • Goosebumps
  • Trick’r Treat. Povești de Halloween
  • Happy Halloween, Scooby-Doo!
  • cele trei părți ale animației Hotel Transylvania.

Învățăm la bibliotecă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” dă startul înscrierilor pentru proiectul educațional „Învățăm la bibliotecă”. Astfel, în intervalul 6 noiembrie 2025 – 28 mai 2026, la secția Mediatecă și American Corner Craiova se vor desfășura săptămânal cursuri și ateliere interactive pe marginea noțiunilor de limbă, cultură și civilizație engleză, dedicate elevilor din clasele a III-a și a IV-a. 

Cursurile se vor desfășura gratuit, joia, în intervalul orar 15.00 – 16.00 și sunt dedicate începătorilor. Prima întâlnire va avea loc în data de 6 noiembrie.

Înscrierile se fac la sediul bibliotecii sau la numărul de telefon 0251522393, în intervalul 20 – 31 octombrie, între orele 09.00 – 15.00.

Cursurile de limba engleză se desfășoară pe tot parcursul anului școlar (cu excepția vacanțelor), sunt interactive și utile nu numai pentru dezvoltarea noțiunilor de limbă, cultură și civilizație engleză cât și pentru familiarizarea elevilor cu lectura, biblioteca și importanța învățării și gândirii creative.

Aflat la cea de-a IX-a ediție, proiectul „Învățăm la Bibliotecă” reprezintă un reper în ceea ce privește implicarea activă și continuă a bibliotecii și bibliotecarilor în viața cultural-educațională a comunității.

Proiectul este sponsorizat de PPC, partener principal al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

CineBook

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă, organizează marți, 21 octombrie 2025, începând cu ora 12:00, o nouă activitate dedicată elevilor – programul CineBook.

Programul CineBook este conceput pentru elevii din clasele V–XII și are ca scop familiarizarea acestora cu marile opere literare aflate în programa de Evaluare Națională și Bacalaureat prin intermediul ecranizărilor. Activitatea îmbină lectura cu imaginea cinematografică, oferind tinerilor o perspectivă modernă și atractivă asupra textelor studiate.

La întâlnirea din această ediție participă elevii clasei a XI-a de la Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu”, coordonați de profesor Dorina Mănescu. Tinerii vor viziona ecranizarea operei „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de Camil Petrescu, una dintre cele mai reprezentative creații ale literaturii interbelice românești.

Programul CineBook este parte din seria de programe prin care Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” își reafirmă rolul esențial în sprijinirea educației și formării culturale a tinerilor. Prin activitățile desfășurate, secția Mediatecă a Bibliotecii Județene sprijină cultivarea interesului pentru lectură, aprofundează înțelegerea textelor literare și facilitează conexiuni între literatura clasică și instrumentele moderne de învățare.

ateliere Stem

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner Craiova, organizează, în perioada 20 – 23 octombrie,  „Aventura codurilor colorate” – o serie de 8 ateliere educaționale STEM, dedicate elevilor.

Cu ajutorul simpaticilor roboți EVO, bibliotecarii coordonatori îi ghidează pe participanți în descoperirea bazelor codării, folosind un sistem intuitiv de coduri de culoare.

Atelierele stimulează creativitatea, gândirea logică și colaborarea, oferind o introducere prietenoasă și interactivă în lumea tehnologiei și programării.

Activitatea face parte din inițiativa bibliotecii de a promova educația digitală și de a oferi tinerilor acces la instrumente moderne de învățare.

Entuziasmul cu care elevii interacționează cu Ozoboții confirmă impactul pozitiv al învățării prin joc și tehnologie.

Participă la ateliere:

  • luni, 20 octombrie, ora 09.00, Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu”, clasa a IV-a, profesor coordonator Durlea Cătălina
  • luni, 20 octombrie, ora 10.30, Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu”, clasa a IX-a, profesor coordonator Lozan Cristina
  • marți, 21 octombrie, ora 09.00, Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu”, clasa a IV-a, profesor coordonator Bratu Daniela
  • marți, 21 octombrie, ora 10.30, Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu”, clasa a IX-a, profesor coordonator Lozan Cristina
  • miercuri, 22 octombrie, ora 09.00, Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu”, clasa a IV-a, profesor coordonator Florescu Viana
  • miercuri, 22 octombrie, ora 12.30, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, clasa a VI-a, profesor coordonator Vancica Alina
  • joi, 23 octombrie, ora 09.00, Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu”, clasa a IV-a, profesor coordonator Constantinescu Olga
  • joi, 23 octombrie, ora 12.30, Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu”, clasa a XI-a, profesor coordonator Burcă Laurențiu.

Biblioteca – hub activ de învățare digitală pentru comunitatea județului Dolj

Formarea bibliotecarilor în cadrul proiectului „Biblioteca – hub activ de învățare digitală pentru comunitatea județului Dolj”

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” demarează activitățile de formare a 57 de bibliotecari din instituția noastră dar și din cele publice aflate în Dolj, în cadrul proiectului  derulat de Consiliul Județean Dolj –  „Biblioteca – hub activ de învățare digitală pentru comunitatea județului Dolj”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 7 – Transformarea digitală, Operațiunea D. Competențe digitale, capital uman și utilizarea Internetului, Investiția I17 – Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale, Contract de finanțare nr. 760227/08.12.2023, Cod proiect – 11.

Cursurile de formare se vor derula în perioada în perioada 13 – 30 octombrie, la sediul Bibliotecii Județene Aman, în format mixt (față în față și online). Cursurile sunt susținute de experți acreditați și includ module teoretice și practice privind:

  • utilizarea instrumentelor digitale moderne;
  • gestionarea platformelor educaționale online;
  • comunicare digitală și interacțiune cu publicul prin mijloace electronice;
  • metode inovative de învățare asistată de tehnologie.

La finalul sesiunilor de formare, participanții vor obține certificări de formatori în domeniul competențelor digitale, urmând să contribuie la derularea programelor de alfabetizare digitală dedicate publicului larg din comunitățile doljene.

Proiectul are ca scop principal dezvoltarea competențelor digitale ale bibliotecarilor din rețeaua de biblioteci publice a județului Dolj și transformarea bibliotecilor locale în hub-uri comunitare de învățare digitală. Prin implementarea acestui program, acestea vor deveni spații deschise pentru formare, informare și sprijin digital, accesibile tuturor categoriilor de cetățeni, contribuind astfel la creșterea gradului de incluziune digitală în județ.

Prin implementarea proiectului „Biblioteca – hub activ de învățare digitală pentru comunitatea județului Dolj”, Consiliul Județean Dolj și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” consolidează rolul rețelei de biblioteci publice ca centre de resurse educaționale și de inovare digitală, deschise tuturor cetățenilor. Inițiativa contribuie direct la obiectivele naționale de transformare digitală și la dezvoltarea competențelor necesare unei societăți moderne, conectate și incluzive.

Luna Siguranței pe internet

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner Craiova, organizează joi, 16 octombrie 2025, ora: 11.10, un eveniment de promovare a securității în mediul online.

La eveniment vor participa elevii clasei a VI-a de la Școala Gimnazială Particulară „Ethos”, alături de profesor coordonator Consuela Bărbulescu. Întâlnirea va avea loc pe platforma online Zoom.

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner Craiova, organizează în fiecare an, în luna octombrie, lună dedicată securității pe internet, evenimente care se atragă atenția asupra măsurilor de securitate pe care trebuie să le cunoaștem atunci când accesăm mediul online.

Dezvoltarea Internetului şi a noilor tehnologii au schimbat iremediabil viaţa de zi cu zi a oamenilor, comunicarea, capacitatea de înţelegere a lucrurilor, posibilităţile de dezvoltare şi exprimare. Datorită faptului că tehnologia se dezvoltă, noi, oamenii, trebuie să ne adaptăm, să încercăm să o înţelegem şi să o folosim inteligent pentru a putea profita de această resursă extraordinară.

Story Time

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă, organizează în data de 15 octombrie 2025, ora 10:00, o nouă sesiune de lectură în cadrul proiectului: „Story Time”.

Întâlnirea va avea loc pe platforma online Zoom. La eveniment participă preșcolarii de la Grădinița „Floare Albastră”, coordonați de profesorii: Ioniță Nicoleta, Ungureanu Mihaela, Băloi Cristina, Firă Cristina, Sibișanu Adela, Alboiu Hermina și Oglice Atena.

Se va lectura povestea: „Ursulețul Benny și călătoria în jurul lumii”, scrisă de Katja Reider și ilustrată de Tim Warnes.

Proiectul „Story Time” unul dintre proiectele prin care Biblioteca Județeană „ Alexandru și Aristia Aman Aman” își propune să sprijine profesorii și elevii, organizând activități extracurriculare menite să stimuleze dragostea pentru lectură, curiozitatea și dorința de a descoperi noi cunoștințe prin intermediul cărților.

lansare de carte 16 octombrie

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”  găzduiește joi, 16 octombrie, ședința lunară a Cenaclului Literar „Literatura la noi acasă”. În cadrul întâlnirii, va avea loc lansarea volumului „Onoarea. Bijuteria tuturor virtuțiilor”, autor Novak Bonculescu.

Evenimentul va fi moderat de doamna Cristina Bălășoiu, critic literar, poet și epigramist, Președinte Fondator al Cenaclului Literar „Literatura la noi acasă”.

Invitați la eveniment sunt: Rodica Nicoleta Ion, critic literar, poet, prozator, epigramist, Președinte Fondator al Cenaclului Literar „Unirea Artelor”, Craiova, Sorin Iordache, economist, Nelu Groza, economist, Dragoș Cotarea, om de afaceri.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 17:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene.