Sărbătorile de iarnă la români. Festivalul Promăvăm Talentul

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” alături de Școala Gimnazială “Ion Țuculescu” din Craiova organizează luni, 11 decembrie 2017, începând cu ora 10.00,  acțiunea cu titlul “Sărbătorile de iarnă la români. Festivalul Promovăm Talentul”, ediția a VII-a.

Scopul activității constă în promovarea tradițiilor și obiceiurilor românești specifice sărbătorilor de iarnă. Elevii participanți vor avea ocazia de a consulta cataloagele și lucrările despre tradițiile românești aflate în colecțiile bibliotecii.

Evenimentul se va desfășura în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Copii și Tineret/Ludotecă, organizează o nouă activitate în cadrul proiectului “Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”. 
Reunite sub titlul “Colinde, colinde, e vremea colindelor”, activitățile planificate pentru intervalul 11-14 decembrie gravitează în jurul colindelor românești, cântece tradiționale legate de perioada sărbătorilor de iarnă.
Vor participa la activități preșcolarii și școlarii de la următoarele grădinițe și școli:

Luni, 11 Decembrie           

Orele  1000-1100    Grădinița “Nicolae Romanescu”;

               1100-1200    Grădinița “Sfânta Lucia”;

                                                        

Marţi, 12 Decembrie                     

Orele   1000-1100    Grădinița “Elena Farago”;

                1100-1200    Școala Gimnazială “Mihai Viteazul”;

Miercuri, 13 Decembrie              

Orele   1000-1100     Grădinița “Petrache Poenaru”;

                1100-1200    Școala Gimnazială “Gheorghe Bibescu”;

                                                          

Joi, 14 Decembrie                           

Orele    1000-1100    Grădinița “Dumbrava Minunată”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”