Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează “Code Kids” în intervalul 19-22 octombrie 2017. Acțiunea se înscrie în seria de activități derulate în cadrul proiectului “Europe Code Week”, care are ca scop promovarea codingului la nivel european. 
La această acțiune sunt invitați să participe elevii de gimnaziu din Municipiul Craiova. Cu ajutorul bibliotecarilor, elevii vor deprinde elementele de bază ale programării, respectiv cunoștințe practice în vederea utilizării aplicațiilor de calculator.
“Code Kids” face parte din cele peste 90 de evenimente desfășurate în România în direcția familiarizării copiilor cu activitățile de programare.
Acțiunea se desfășoară în sala „Marin Sorescu”.
Biroul de presă
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”













Luni, 9 octombrie 2017, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” vă invită la deschiderea expoziției de carte „Personalitățile lunii octombrie”. Vor fi expuse scrieri despre, sau ale următorilor autori: Dimitrie Cantemir, Simion Mehedinți, Ștefan Petică, Mihail Sadoveanu, Agatha Grigorescu-Bacovia, Zaharia Stancu, Mircea Vulcănescu, Cella Serghi.