Arhive categorie: Fără categorie

Dublă lansare de carte

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează sâmbătă, 19 noiembrie 2022, lansarea volumelor „Omenirea – încotro?” și „Cât de armată e… armata!”, autor Ion Dascălu.

Lansarea celor două volume va avea loc în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 11.00, în prezența invitaților: Dan Lupescu, Nicolae Bălașa, Gheorghe Funar, Silvia Sorescu, Adriana Răducan.

Ne aflăm în faţa unui scriitor prolific care ne-a învăţat cu scrieri de mare profunzime. Scrierile sale sunt adevărate lecţii în ceea ce priveşte literatura română! Evenimentele la care ne face părtaş – fie în „Celula 0” fie în „Cât de armată e armata” – sunt zile, clipe şi emoţii trăite de el însuşi. Omenirea – încotro?” este o altfel de literatură: răsare aici o iniţiere în filosofie un „suspans” care ne frământă pe toţi. Spre unde ne îndreptăm? Totul pare mister! Deocamdată plutim în derivă, nu avem soluţii cu toate că ştim precis de sfârşitul care se apropie! Ion Dascălu – alias „Ionel al lui Nunu” – frământat de această enigmă, ne poartă de-a lungul a peste 150 de pagini ale acestui volum, într-o filosofie-suspans situată literar între scrierile lui Alvin Toffler şi Alexandru Mironov! El vine şi ne explică – prin citare unor oameni de ştiinţă sau personaje istorice şi biblice (peste 25) – drumul parcurs de omenire după epoca glaciaţiunii! El însuşi îşi încheie frământările din paginile acestui volum cu „decizia” :„…mai sunt multe de făcut, în drumul cunoaşterii până departe…” – Mihai Marcu-Ulmeanu, Preşedinte al Uniunii Scriitorilor Europeni

„Cât de armată este armata”… este o imagine, în oglindă, a activităţii unui ostaş „în termen”. Autorul foloseşte persoana întâia singular, referindu-se la propriile întâmplări din perioada cătăniei. Şi ne descrie, cu aplomb, cu umor – acolo unde este cazul, şi cu amărăciune – tot acolo unde este cazul, întâmplări proprii din perioada de un an şi patru luni, atât cât dura ciclul militar pentru un sodat în termen! Pe parcursul celor aproape 150 de pagini, Ion Dascălu ne dezvăluie, într-un stil alert, drumul parcurs de el în perioada de cătănie, începând cu data recrutării până în ziua eliberării! Nu uită să ne prezinte – într-un preambul scurt, dar lămuritor – rolul armatei în viaţa unui popor, rolul ei în apărarea naţiei! Îmbină fericit – pot spune: profesionist! – întâmplări pline de haz cu întâmplări tensionate, cu întâmplări inedinte pentru un grănicer aflat pe fâşia ce separă două ţări! Fiindcă acţiunea cărţii scrise de Ion Dascălu se petrece într-un „pichet” de grăniceri de la  mijlocul anilor 70! Şi pot garanta, ca fost „ostaş în termen” al României acelor ani, că relatările lui sunt reale! Aşa era situaţia armatei, la bază, a acelor ani! – Mihai Marcu-Ulmeanu, Preşedinte al Uniunii Scriitorilor Europeni

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

În zigzag cu viața mea

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”  organizează vineri, 18 noiembrie 2022, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 10.00, lansarea volumului „În zigzag cu viața mea”, autor Marian Barbu.

La eveniment vor participa invitații: Tudor Nedelcea, Mircea Pospai, Dan Lupescu, Nicolae Bălașa.

Sunt sigur că, în înțelegerea intimă a lui Marian Barbu, conștientizată sau nu, tot ce există pe lume, există pentru a fi scris. Nu, bineînțeles, în sensul dat scrisului de Mallarmé, pentru care tout au monde existe pour aboutir au Livre (la Cartea unică, expresia Absolutului), ci în înțelesul comun. Riscând o paralelă forțată, aș spune că Marian Barbu transformă tot ce știe, tot ce trăiește – în litere, așa cum regele Midas preschimba în aur tot ce atingea. Productiv, în aceeași măsură, pe tărâmul cercetării literare (și extraliterare) și a literaturii de ficțiune, colaborator la zeci de reviste și ziare din țară, precum și la periodice din străinătate (Germania, Danemarca, Serbia, Israel, Canada…). Scrisul este pentru el mod de existență. Nu numai pentru el, evident, dar se numără și el printre cei care, parafrazând sentința autodefinitorie a lui Descartes, am putea spune: Scribo, ergo sum. Scriu, deci exist.” – Dumitru Micu, Universitatea București

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

 

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, în  parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, organizează joi, 17 noiembrie 2022, ora 10.00, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, conferința „Profilul chipului și înstrăinarea. O interpretare teologică și iconologică”, ce va fi susținută de Prof. Dr. Mariyan Stoyadinov, de la Facultatea de Teologie din Veliko Tarnovo, Universitatea „Sf. Chiril și Metodie”.

Conferința „Profilul chipului și înstrăinarea. O interpretare teologică și iconologică” marchează deschiderea Atelierului de lectură Synaxis, dedicat Paternității și Uceniciei și este organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Acad. dr. Irineu Ion Popa, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Sub ochiul lunii

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 17 noiembrie 2022, lansarea volumului „Sub ochiul lunii”, autor Ștefan Tunsoiu.

Evenimentul va avea loc în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 17.00, în prezența invitaților: Ionut Adrian Patularu, Liviu Epureanu, Mircea Pospai.

Prefața volumului este semnată de Marian Barbu, care ne introduce în universul poetic plin de semnificații al operei autorului: „Ștefan Tunsoiu este un virtuoz al metaforei, în toate înțelesurile sale lingvistice, gramaticale și stilistice („malul uitării”, „altar de lumină”, „clopote de rouă”, „dimineața semințelor”, o comparație – „struguri ard ca felinare”), dar și al etajării subtilităților din simboluri și sintagme („ușa e o poartă, e drum, e plecare”, „tu ai venit înaintea culorilor”, „camera geme de umbre dansând”, „arde mai tare pădurea din rame”, „îngeri de granit”). / Graficianul, pictorul, ziaristul, au colaborat vizibil la apariția acestui volum de versuri. Polimorfismul asumat de același înzestrat autor – Ștefan Tunsoiu – ne bucură pentru înălțarea limbii române, în mod gradual, pe meterezele neiertătoare ale timpului.”

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

National American Indian Heritage Month

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin  compartimentul Mediatecă și American Corner, propune în perioada 14-30 noiembrie, expoziția de cărți și materiale audio-video intitulată „National American Indian Heritage Month”.

Expoziția este realizată în cadrul „Lunii Patrimoniului Cultural Nativ-American”, luna noiembrie fiind dedicată, în Statele Unite ale Americii, moștenirii culturale nativ-americane.

În colecțiile puse la dispoziția utilizatorilor în mod gratuit la Mediatecă și American Corner Craiova se întâlnesc numeroase cărți și materiale audio-video care prezintă istoria, cultura, arta, obiceiurile și tradițiile indo-americanilor.

Din expoziție fac parte titluri precum:

  • Sacred Legacy. Edward S. Curtis and the North American Indian – album de fotografii, gravuri și imprimări.
  • Native Americans. A History in Pictures, de Arlene Hirschfelder.
  • Native American Art in the Twentieth Century, editor: W. Jackson Rushing III.
  • North American Indian Art, de David W. Penney.
  • The Art of Native American Flute, de R. Carlos Nakai și James Demars.
  • Beauty, Honor and Tradition. The Legacy of Plais Indian Shirts, de Joseph D. Horse Capture și George P. Horse Capture.
  • Dances with Wolves (Cel care dansează cu lupii), ecranizare din anul 1990, cu actorul Kevin Kostner în rolul principal, filmul a câștigat 7 premii Oscar.
  • The Last of the Mohicans (Ultimul mohican), ecranizare din anul 1992, cu actorul Daniel Day-Lewis în rolul principal, filmul a câștigat 1 premiu Oscar.
  • Brother Bear (Fratele Urs), film animat în două părți, produs de Walt Disney.

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

(In)fracțiuni de fericire

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 11 noiembrie 2022, lansarea volumului „(In)fracțiuni de fericire”, autor Florina Ungureanu, volum apărut în Colecția Poesii a Editurii Aius. 

Evenimentul va avea loc începând cu ora 17.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” și va fi moderat de Nicolae Marinescu. La lansare vor participa invitații: Ana Paraschivescu, Anca Șerban și Petrișor Militaru.

Florina Ungureanu (n. 29 martie 1975, Slatina) este profesor de limba engleză la Liceul Tehnologic „C.D.Nenițescu” din Craiova. A absolvit Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, Facultatea de Litere și Istorie și master-ul „Unitate și Diversitate în predarea limbii engleze” la Universitatea din Craiova. Este editor la revista de literatură „Bel-esprit” și colaborator la câteva reviste de cultură precum Mozaicul, Bucovina Literară, etc.

Volume de versuri publicate:

  • „Interior de femeie”( Aius, 2016)
  • „Lumea nu are nimic împotrivă” (împreună cu poetul Daniel Dumitru, Aius, 2016)
  • „Amor cascador”( Aius, 2018)
  • „Black box”(Aius, 2019)
  • „Cuvinte pe umerii mei goi” (Aius, 2020).
  • Alte cărți publicate: „Narrative Space in Virginia Wolf’s To the Lighthouse” (Arges, 2008), „Using Literary Texts in Teaching Functional Styles” (Arves, 2012).

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează miercuri, 9 noiembrie 2022, începând cu ora 17.30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Ultima zi pe întuneric”, autor Alexandra Elena Tiță.

La lansarea volumului de debut al autoarei vor participa invitații: prof. Argentina Popa, prof. Adelina Dumitru, prof. Claudia Balaci și prof. Maria Lavinia Popa

Alexandra Elena Tiță s-a născut în Craiova, în anul 2008 și este elevă la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova.

Romanul de debut al Alexandrei îmbină în mod armonios și surprinzător inocența copilăriei cu înțelepciunea și complexitatea trăirilor vârstei adulte, într-o poveste în care prezentul, trecutul, viitorul se contopesc pentru a evidenția trăsăturile perene ale naturii umane. Stilul meu are ritm, naturalețe și spontaneitate. Cu o voce literară inteligentă și originală, tânăra scriitoare mânuiește cu măiestrie firele narative care se întrepătrund, oferindu-ne o lectură care captivează și intrigă de la prima până la ultima pagină.” – Adelina Dumitru, profesor de limba și literatura engleză.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Exilul se întoarce acasă. Colocvii de literatură și jurnalism. Ediția I – Monica Lovinescu

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, alături de  Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Craiova), Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (Filiala „Tudor Arghezi”, Craiova), Asociația Culturală „Carmina Balcanica”, Editura „Aius” și revista „Mozaicul”, organizează în perioada 3 – 4 noiembrie 2022 evenimentul cultural intitulat „Exilul se întoarce acasă. Colocvii de literatură și jurnalism. Ediția I – Monica Lovinescu”.

Programul evenimentului:

Joi, 3 noiembrie, orele 16.30 – Casa Dianu Craiova

  • Deschidere:

-Cuvânt de salut din partea conducerii Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” (Lucian Dindirică, manager Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”)

-Cuvânt de salut din partea conducerii USR (Ioan Lascu, președintele Filialei Craiova a USR);

-Cuvânt de salut din partea conducerii UZPR (Mircea Pospai, președintele Filialei „Tudor Arghezi”, Craiova)

  • Desfășurarea colocviului (moderator: Mihaela Albu):

-Dinu Zamfirescu (istoric, fost corespondent al Secției Române a postului BBC de la Paris, colaborator al presei românești din exil, membru al Colegiului CNSAS) – Colaborare la radio cu Monica Lovinescu;

-Daniela Zeca Buzura (profesor universitar, prozatoare, eseistă, realizator TV) – Monica Lovinescu: o voce la microfon;

-Marina Dumitrescu (realizator radio și TV, publicist) – Radiocultura – un scop atins. Despre corespondența oralitate/scriere în viața și cariera Monicăi Lovinescu;

-Ioan Lascu (prof. univ., scriitor) – Monica Lovinescu pe unde scurte;

-Dan Anghelescu (scriitor) – Monica Lovinescu: Est/ Etica neuitării;

-Mihaela Albu (prof. univ., scriitor) – Monica Lovinescu și datoria de memorie (Jurnale și memorii);

-Mircea Pospai (jurnalist, scriitor) – O dragoste până la capăt: ultimele prezențe pe undele radio;

-Lucian Dindirică (manager Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”) – Monica Lovinescu și alți mari exilați, reîntorși „acasă”.

  • Lansare de carte: Această dragoste care ne leagă (ediția a III-a, editura Corint) de Doina Jela
  • Expoziție de carte și reviste: Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Editura Aius Craiova

 

Vineri, 4 noiembrie, orele 10 (comuna Crușeț, județul Gorj)

  • Primirea participanților la Primăria comunei. Salutul dlui primar Teodor Godeanu;
  • Vizitarea Școlii gimnaziale și întâlnirea scriitorilor cu elevii și cadrele didactice. Scurt istoric al școlii;
  • Prezentarea personalității Monicăi Lovinescu și legătura sa cu comuna Crușeț;
  • O fiică a comunei Crușeț: prof. Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu. Evocarea destinului său în amintirea unor localnici și în volumul Această dragoste care ne leagă – autor: Doina Jela.
  • Moment artistic: piese folclorice tradiționale, reprezentative pentru zona Crușeț, în interpretarea unor elevi ai Școlii din Crușeț;
  • Vizitarea locurilor ce amintesc de familia Bălăcioiu.

La evenimentul cultural „Exilul se întoarce acasă. Colocvii de literatură și jurnalism. Ediția I – Monica Lovinescu” participă scriitori și jurnaliști, membri ai Fililalelor Craiova ale Uniunii Scriitorilor din România și Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

 

Biroul de presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Triplă lansare de carte

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 4 noiembrie 2022, începând cu ora 16.30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu, o triplă lansare de carte, eveniment moderat de Petrișor Militaru.

În cadrul evenimentului, vor fi lansate:

  • volumul de versuri „Estera”, scris în limba română
  • volumul „La Fleur de Figuier”, scris în limba franceză
  • o antologie bilingvă semnată de poeta franceza de origine libaneză Vénus Khoury-Ghata, tradusă din limba franceză de Denisa Crăciun

La acest eveniment cultural, vor participa invitații: Teodor Sinezis, Maria Dinu, Mihai Ene și Ana Paraschivescu.

Denisa Crăciun (n. 8 octombrie 1977, Craiova), este cercetător asociat la Universitatea Clermont-Auvergne (Franța) și doctor în literatură comparată, poetă și traducătoare de poezie.

Volume de poezie publicate: Cennare è foccu di ogni vita (Cenușa și focul oricărei vieți, Universitatea din Corté, Corsica, 2006), Incipit vita nova (Editura Timpul, Iași, 2018), Între sistolă și epistolă (Editura Eikon, București, 2021).

Denisa Crăciun a tradus din limba franceză în limba română poezie, proză și critică literară, semnate de Jacques Baron, Philippe Delaveau, Gherasim Luca, André Breton, Tristan Tzara, René Daumal, Robert Desnos, Guillaume Apollinaire, Louis Aragon, Paul Eluard, René Char, Victor Brauner, Patrick Waldberg, Colette Thevenet, Evelyne Sinnassamy, Thomas Vercruysse, Renaud Camus, Petre Răileanu, Salah Stétié, Vénus Khoury-Ghata, Issa Makhlouf, Emad Fouad, Adam Fethi, Jean Poncet, Lili Frikh.

Traduceri din română în franceză: volumul Drumețul incendiar de Gellu Naum și volumul Sora mea de dincolo de Ileana Mălăncioiu, precum și poeme de George Vulturescu și de Mircea Ciobanu.

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 31 octombrie 2022, în secția Mediatecă și American Corner, evenimentul „ Halloween Spooky Party”.

Îndrumați de bibliotecarii Mădălina Băileșteanu și Sofia Cercel, preșcolarii de la Grădinița „Paradisul Copiilor”, Grupa Mare C, și elevii de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, clasa a V-a, vor petrece împreună sărbătoarea de Halloween.

Preșcolarii, care vor fi însoțiți de educatoarele Niță Adina Diana și Vrejea Mădălina, vor participa la un atelier handmade și la parada costumelor de Halloween.

Elevii de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, însoțiți la activitate de profesor Tatiana Băloi, vor prezenta parada costumelor, vor viziona o expoziție de carte și materiale multimedia, vor participa la o prezentare despre originile sărbătorii de Halloween și despre modul în care este redată ea în cultura Pop. În cadrul întâlnirii, elevii vor participa și la un mic atelier de limbă engleză cu tema „Halloween”.

Pentru ateliere se vor folosi ca resurse materiale ale secției Mediatecă și American Corner Craiova, prezentări Power Point în limbile română și engleză realizate de bibliotecari, dar și resurse externe.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”