Lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 9 iulie, începând cu ora 19:00, lansarea volumului „Biserica ortodoxă și mișcările religioase”, autor Pr. Dr. Gabriel Sorescu. Evenimentul va fi moderat de prof. conf. univ. dr. Ioniță Apostolache și se va desfășura în curtea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Participă ÎPS acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, respectiv pr. Grigore Vulcănescu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Craiovei.

Părintele Gabriel Sorescu este doctor în Teologie (2019) și absolvent al Facultății de Teologie, Universitatea din Craiova (1999). Este autor al cărții „Apologetica iubirii” (1999), coautor al lucrării „Misiunea Bisericii în rândul tinerilor” (2007), și autor a peste 50 de studii și articole publicate în reviste de specialitate, volume ale unor conferințe științifice și periodice. Din 2003, este preot paroh la biserica „Sfântul Nicolae-Brândușa” din Craiova. Preocupat permanent de aspectele misionare ale slujirii clericale, părintele Gabriel Sorescu este implicat de peste 18 ani în activități de pastorație a tinerilor, în prezent fiind și consilier eparhial al Sectorului Învățământ, Activități cu Tineretul și de Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei.

„Societatea trece astăzi prin mari transformări: oamenii călătoresc mult mai repede ca acum 100 de ani, informația ajunge instant de la transmițător la receptor, distanțele se micșorează și dispar prin internet.

Lucrarea părintelui Gabriel Sorescu Biserica Ortodoxă și mișcările religioase vine ca un răspuns la aceste schimbări apărute și pe plan religios. Faptul că autorul a expus succint istoria fenomenului heterodox ajută cititorul să înțeleagă fenomenul produs, introducându-l în cursul logic al evenimentelor.

Subiectul nu este unul nou, el fiind abordat din diferite perspective de teologi de seamă: Petre Deheleanu, Petre David, Nicolae Achimescu, Gheorghe Petraru, Constantin Cucoș și alții. Ceea ce autorul reușește să aducă nou rezidă, pe de o parte, într-o abordare clară a relației dintre Biserica Ortodoxă și mișcările religioase, și anume din perspectiva misiunii și a prozelitismului. Pe de altă parte, autorul arată că, reprezentanții unora dintre noile mișcări religioase, plecând de la modul greșit de a vedea țara noastră ca terra deserta, se raportează la credincioșii ortodocși români printr-o misiune contrafăcută – în realitate fiind un prozelitism abuziv și lipsit de respect – și întrebuințează diverse tehnici de manipulare în scopul convertirii românilor ortodocși la noi culte și grupări religioase”, conf. univ. dr. dr. Gelu Călina, Prefața volumului „Biserica ortodoxă și mișcările religioase”.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *