Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin compartimentul Mediatecă și American Corner, organizează în perioada 1-31 martie 2022, expoziția de cărți și materiale multimedia intitulată „Women’s History Month”.

 

Expoziția prezintă biografia și realizările unor femei care s-au remarcat prin contribuția importantă pe care au adus-o în diferite domenii de activitate, precum Maya Angelou, Rachel Carson, Ella Fitzgerald, Rosa Parks, Toni Morrison, Oprah Winfrey sau Amelia Earhart.

 

Printre volumele expuse se află și cartea „Nesupusele”, vol. I, scrisă de Adina Rosetti, Cristina Andone, Iulia Iordan, Laura Grunberg și Victoria Pătrașcu, ce prezintă portretele a 100 de modele feminine din România, printre care: Maria Tănase, Herta Müler, Sofia Nădejde, Elena Farago, Lizica Codreanu, Sabina Cantacuzino, Smaranda Brăescu sau Ana Aslan.

Dintre celelalte titluri prezente în expoziție, menționam:

  • Colecția de biografii coordonată de Wil Mara: Amelia Earhart, Rosa Parks sau Clara Barton
  • The Complete Collected Poems of Maya Angelou
  • Toni Morrison: Great American Writer, de Lisa R. Rhodes
  • Inspiring Figures: Ella Fitzgerald (video), de Andrea Davis Pinkney
  • The Maya Angelou Poetry Collection (audio). 100 de poeme recitate de autoare
  • We Should All Be Feminists, de Chimamanda Ngozi Adichie

Biroul de presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *