Lansare de carte „Muzica și culorile, gramatică și matematică”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 14 aprilie, ora 17.00, la Casa Dianu, un eveniment cultural în cadrul căruia va fi lansat volumul „Muzica și culorile, gramatică și matematică”, scris de compozitorul Dumitru Milcoveanu și îngrijit de Octav Calleya. Lansarea de carte va fi urmată de o audiție muzicală, ce va cuprinde piese din repertoriul lui Dumitru Milcoveanu.

Compozitorul Dumitru Milcoveanu s-a născut la 3 ianuarie 1914, în comuna Buzoești, Argeș, și a fost o personalitate muzicală marcantă a României – compozitor, pianist, profesor. După absolvirea Liceului „Brătianu”, în anul 1932, a urmat Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj. Pasiunea sa de bază a fost, însă, muzica, pe care a studiat-o în paralel, absolvind în anul 1939 Conservatorul din Cluj și Conservatorul din Bucureşti, în anul 1949.

Volumul „Muzica şi culorile, gramatică şi matematică”, a apărut în 2021 la Editura Muzicală, Bucureşti, sub îngrijirea lui Octav Calleya, dirijor de renume, stabilit în Malaga, Spania.

Evenimentul va fi moderat de Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, care îl va avea ca invitat special pe Octav Calleya, dirijor spaniol, de origine română.

Octav Calleya s-a născut în anul 1943, la Chișinău. Un an mai târziu, familia dirijorului s-a refugiat în România, la Craiova. În anul 1973 a părăsit România, stabilindu-se în Spania, unde a predat la Conservatorul Superior de Muzică din Malaga. Octav Calleya a dirijat pe scenele din toată lumea, dar de orașul Craiova a rămas puternic atașat. De altfel, domnia sa a donat recent Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” o colecție de o deosebită valoare culturală, constând în cărți și partituri, colecție ce va face parte din fondurile Muzeului Cărții și Exilului Românesc.

„Port nostalgia copilăriei craiovene şi consider că Bănia este locul în care am desluşit farmecul muzicii şi totodată locul din care am plecat pe aripile muzicii către desăvârşirea şi consacrarea internaţională. Am învăţat că valorile cele mai importante ale omului provin din cultură.” – Octav Calleya

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”