Cursuri gratuite de limba engleză

Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, prin secția American Corner Craiova, are plăcerea de a anunța organizarea unor cursuri gratuite de limba engleză la nivelul B1/B2.

Cursurile, adresate persoanelor adulte cu vârsta cuprinsă între 25 și 55 de ani, vor fi desfășurate în perioada 20 martie 2024 – 20 mai 2024. Trainerul cursului va fi lector univ. dr. Ana Maria Demetrian. Doamna dr. Ana Maria Demetrian este lector universitar la Facultatea de Litere, din cadrul Universității din Craiova și trainer în cadrul centrului de limbă engleză Professor A’s International Academy pe care îl conduce.

Întâlnirile vor avea loc de două ori pe săptămână pe platforma online Zoom.

Acest proiect educațional este susținut financiar din grantul acordat de Ambasada Statelor Unite la București, în urma parteneriatului cu Consiliul Județean Dolj și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.

Pentru înscrieri, persoanele interesate sunt invitate să contacteze:

  • Secretariatul bibliotecii la numărul de telefon: 0251 532 267, Secția American Corner Craiova, la interiorul 110
  • Sediul bibliotecii, situat pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 9
  • Adresa de email: americancornercraiova@gmail.com

Înscrierile sunt deschise în perioada 6 martie 2024 – 18 martie 2024 și vor fi limitate la un număr de 25 de locuri.

Persoanele interesate trebuie să furnizeze următoarele informații la momentul înscrierii:

Nume și prenume

Număr de telefon

Adresă de email

„Scopul acestui curs este acela de a îmbunătăți abilitățile de comunicare în limba engleză și de a consolida cunoștințele de gramatică la un nivel adecvat pentru o comunicare eficientă într-un mediu profesional și social. La finalul programului cursanții vor deprinde abilități de comunicare, cursul va oferi participanților oportunități ample de a își dezvolta abilitățile de comunicare în limba engleză, inclusiv înțelegerea și exprimarea orală și scrisă. Participanții vor avea ocazia să își consolideze cunoștințele de gramatică, astfel încât să poată folosi limba engleză corect și adecvat în diverse situații de comunicare. Cursul va spori șansele participanților de a obține sau avansa în locuri de muncă care necesită cunoașterea limbii engleze, întrucât aceasta este o competență valoroasă și adesea necesară în multe domenii profesionale.

Oferind acces gratuit la cursurile de limba engleză, se promovează egalitatea de șanse în ceea ce privește accesul la educație și dezvoltarea personală și profesională, indiferent de resursele financiare ale participanților.”, a declarat Lucian Dindirică, Manager al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman.

Scriitorii lunii martie

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește în perioada 1 martie –  31 martie 2024 expoziția de carte intitulată „Scriitorii lunii martie”.

Iubitorii de carte vor putea admira în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” expoziția de carte dedicată de această dată scriitorilor români și străini născuți în luna martie.

Amintim câteva dintre titlurile expuse:

  • Ion Creangă, Povești, Amintiri, Povestiri, Editura Minerva, București, 1983, ediție ingrijită și repere istorico-literare alcătuite de Iorgu Iordan și Elisabeta Brâncuș, coperta seriei: Constantin Guluță,
  • Ion Creangă, Povești, Ilustrații: Ioan Corneliu Bălănean, Editura Exigent, București, 2008,
  • Mircea Eliade, Alchimia asiatică, Editura Humanitas, București, 2003,
  • Mircea Eliade, Domnișoara Christina, Editura Humanitas, București, 2004,
  • Mircea Eliade, 19 Trandafiri, Editura Humanitas, București, 2004,
  • George Topârceanu, Cocostârcul Albastru, Editura Litera, Chișinău, 1997,
  • George Topârceanu, Poezii, ediție îngrijită, prefață și bibliografie de Al. Săndulescu, Editură de Stat pentru Literatură și Artă,
  • Ana Blandiana, Cine sunt eu? (un sfert de secol de întrebări), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001,
  • Ana Blandiana, Cele Patru Anotimpuri, Postfață de Dan Cristea, Cartea Românească, 2000,
  • Elena Farago, Poezii, Ediție îngrijită și postfață de Liviu Călin, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957,
  • Elena Farago, Din traista lui Moș Crăciun, Versuri și Povestiri, Editura Ametist 92, București 1994,
  • Elena Farago, Versuri, Ediție alcătuită și prefață de Florea Firan, Fundația – Editura Scrisul Românesc, 2019,
  • Mircea Bârsilă, Dimensiunea Ludică a Poeziei lui Nichita Stănescu, Editura Paralela 45, Colecția Deschideri seria Universitas, 2001,
  • Sam Abrams, Între Beckley și București: Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu citiți la Barcelona de un critic american, Cuvânt – înainte: Marius Chivu, Traducere din limba catalană: Jana Balacciu Matei, Lilica Voicu – Brey, Editura Meronia, București, 2018,
  • Nichita Stănescu, Cu viii și cu morții laolaltă, Editură Arta Grafică,
  • Amelia Olteanu, Nichita Stănescu, Mitul Modern al Poeziei, Editura Universitaria, Craiova, 2009.

Story Time

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner Craiova, organizează în data de 5 martie 2024, orele 10:00 o sesiune de lectură în cadrul proiectului „Story Time”.

Sesiunea de lectură va fi urmată de un atelier de felicitări dedicat Zilei Internaționale a Femeii.

La eveniment participă elevii claselor a II-a de la Școala Gimnazială Particulară „Ethos”, coordonați de profesor Monica Mărunțelu.

Se va lectura în limba engleză povestea: „Tell Me a Story, Mama”, de Angela Johnson și ilustrată de David Soman.

„Biblioteca Județeană Aman dorește să vină în sprijinul profesorilor și al elevilor, prin organizarea de programe extracurriculare, așa cum este atelierul de felicitări dedicat Zilei Internaționale a Femeii. Încurajăm, totodată, lectura prin alegerea de titluri atractive pentru cei mai mici dintre școlari.”, a declarat Lucian Dindirică, manager al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”