Arhive categorie: Fără categorie

Dinu C. Giurescu – 95 de ani de naștere

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”     marchează împlinirea a  95 de ani de la nașterea marelui istoric Dinu C. Giurescu, prin organizarea, în perioada 15-18 februarie 2022, a unei expoziții omagiale.

 

Intitulată „Dinu C. Giurescu – 95 de ani de naștere”, expoziția reunește diplome, distincții, medalii, manuscrise, fotografii personale, proiecte editoriale și cărți aparținând fondului Dinu C. Giurescu al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, care vor putea fi văzute în sala ce îi poartă numele.

 

Născut la data de 15 februarie 1927 într-o familie de istorici, Dinu C. Giurescu a preluat opera înaintașilor săi și, cu pasiune pentru dreptate și adevăr, a îmbogățit-o constant până la finalul vieții. Pentru întreaga sa activitate științifică și didactică, Dinu C. Giurescu a primit numeroase premii și distincții. A fost membru titular al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova, respectiv din Constanța.

 

Dinu C. Giurescu este una dintre personalitățile marcate ale căror opere vor fi expuse în viitorul Muzeu al Cărții și Exilului Românesc, ce va fi inaugurat curând. În toamna anului 2013, academicianul Dinu C. Giurescu a donat Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” biblioteca personală, constând în cărți, manuscrise, obiecte de mobilier, documente de o valoare culturală deosebită. Gestul domniei sale a fost urmat de numeroase alte donații și a reprezentat un adevărat punct de plecare al unui proiect cultural inedit, Muzeul Cărții și Exilului Românesc.

American Presidents: History in Books and Images

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin  compartimentul Mediatecă și American Corner, organizează în perioada 1-28 februarie, expoziția de cărți și materiale multimedia intitulată „American Presidents: History in Books and Images”.

Expoziția prezintă cărți și filme care au ca subiect viața privată și politică a președinților americani, evidențiind momente importante din istoria Statelor Unite ale Americii.

Din expoziție fac parte titluri precum:

-The president’s Position: Debating the Issues, o serie de 7 volume care acoperă perioada cuprinsă între anii 1789-2001

-Presidential Power and the Modern Presidents, de Richard E. Neustadt

-Young People’s Letters to the President, de Judith E. Greenberg

-The American President, o serie de 5 filme ecranizate după cartea „The American President”: A Matter of Destiny, Politics and the Presidency, Executive Vision, The Candidate, An Office and its Powers.

 

World Read Aloud Day

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin  secția Mediatecă și American Corner Craiova, organizează în data de 2 februarie 2022, ora 10:00, o sesiune de lectură dedicată Zilei Cititului cu Voce Tare (World Read Aloud Day).

Întâlnirea va avea loc pe platforma online Zoom. La eveniment participă preșcolarii de la Grădinița Crușeț, județul Gorj, coordonați de profesorii: Camelia Vlăduțu și Vasilica Porfire.

Începând cu anul 2014, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a sărbătorit World Read Aloud Day în fiecare an. Prin această activitate, bibliotecarii secției American Corner atrag atenția asupra importanței lecturii în procesul de dezvoltare intelectuală și emoțională a copiilor.

 

Cursuri de limba engleză

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin  secția Mediatecă și American Corner Craiova, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Pelendava” Craiova,  organizează, în perioada 02.02.2022 – 30.03.2022, cursuri gratuite de limba engleză.

Cursurile, care se adresează persoanelor private de libertate, au ca obiectiv deprinderea cunoștințelor de limba engleză și facilitarea incluziunii sociale. Întâlnirile vor avea loc în fiecare zi de miercuri, începând cu ora 14.00, pe platforma online Zoom.

Coordonatorii proiectului vor fi: director prof. Tașcu Stavre Minodora, prof. Popa Ionuț Virgil și un bibliotecar coordonator American Corner Craiova.

La finalul programului, cursanții vor putea înțelege informații de bază, îndrumări simple, cuvinte și expresii uzuale din vocabularul limbii engleze.

Expoziție „Solidaritatea”

                 Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia  Aman”, în colaborare cu Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză din cadrul Universităţii din Craiova și cu sprijinul Institutului Polonez din București, organizează în perioada 21.01.2022 – 14.02. 2022 expoziția „A 40-a aniversare a revoluţiei Solidaritatea” .

Expoziția prezintă în imagini istoria sindicatului „Solidaritatea”, care a avut un rol decisiv în căderea regimului comunist din Europa Centrală și de Est. Înregistrat oficial pe 17 septembrie 1980, în contextul unui val de greve muncitoreşti, acesta a adunat, în momentul său de vârf, 10 milioane de polonezi.

Expoziția, realizată cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea sindicatului „Solidaritatea” din Polonia, cuprinde 40 de planșe ce vor fi expuse pe gardul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” (str. Mihail Kogălniceanu nr. 9) în perioada 21.01-14.02.2022.

 Biroul de presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Martin Luther King’s Legacy

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia  Aman”, prin compartimentul Mediatecă și American Corner, organizează expoziția intitulată „Martin Luther King’s Legacy”.

Expoziția de carte, disponibilă în perioada 17-31 ianuarie, este realizată pentru a marca Ziua Martin Luther King Jr., sărbătorită luni, 17 ianuarie, atât în Statele Unite cât și la nivel internațional. Evenimentele culturale organizate cu acest prilej onorează realizările lui Martin Luther King, Jr., un pastor baptist care, în lupta pentru încetarea segregării rasiale, a susținut marșuri lipsite de violență. Cel mai cunoscut marș este cel din anul 1963, desfășurat la Washington, atunci când Martin Luther King, Jr. a rostit celebrul discurs „I have a dream” în fața a 200.000 de susținători ai drepturilor civile ale afro-americanilor.

Considerat cel mai influent dintre liderii activiști afro-americani pentru drepturile civile din anii 1960, acesta a jucat un rol esențial în adoptarea Actului privind drepturile civile din 1964 (care a interzis discriminarea în spațiile publice, accesarea facilităților și locurilor de muncă) și a Legii privind drepturile de vot din 1965. King a fost premiat cu Premiul Nobel pentru Pace în anul 1964, devenind cel mai tânăr laureat la această categorie. A fost asasinat pe 4 aprilie 1968.

Din expoziție fac parte titluri precum:

– Civil Rights Marches, de Linda și Charles George

– The Day Martin Luther King, Jr., Was Shot. A Photo History of the Civil Rights Movement, de Jim Haskins

– The Assassination of Martin Luther King Jr., de R. Conrad Stein

– I Have a Dream, ediție ilustrată, cuvânt înainte de Coretta Scott King

– Historic Speeches of African Americans, de Warren J. Halliburton

– Words that Shook the World. 100 Years of Unforgettable Speeches and Events, Richard Greene

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”

Universalul Eminescu

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”  marchează Ziua Culturii Naționale, precum și împlinirea a 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, prin organizarea unei expoziții de carte, conținând traduceri din opera marelul poet.

Expoziția de carte, intitulată „Universalul Eminescu”, poate fi vizitată începând de vineri, 14 ianuarie, până la data de 31 ianuarie 2022, în salonul expozițional al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Dintre titlurile pregătite de bibliotecarii serviciului Depozit General și Săli de lectură, amintim:

  • Eminescu, Mihai, Poezii = Puizii : Ediţie româno-aromână, ediţie de Chirata Iorgoveanu .- Bucureşti : Editura Minerva, 1981
  • Eminescu, Mihai, Von den vielen hundert schiffen : Gedichte, traducere de Carmen Sylva, Mite Kremnitz, Konrad Richter… .- Bukarest : Editura Universal Dalsi, 1998 (ediție în limba germană)
  • Eminescu, Mihai , Luceafărul = Evening Star , Traducere nouă în limba engleză de Josef Johann Soltesz .- Oradea : Editura Mihai Eminescu, 2004
  • Eminescu, Mihai, Din valurile vremii = Dall’onde degli evi, ediţie bilingvă (româno-italiană), traducere, antologie critică şi biobibliografie de Geo Vasile .- Iaşi : Institutul European, 2008
  • Eminescu, Mihai, Poezii=Poiemata, Traducere : Rita Boumi Papa .- Bucureşti : Uniunea Elenă din România, 1999 ( ediție în limba greacă)
  • Eminescu, Mihai, Krídla z vosku, prelozila Viera Prokesová .- Brezova : Editura Milanium, 2007, ( ediție în limba sârbă)
  • Eminescu, Mihai, Poesii alese = Poesias escogidas, prefață, selecție și traducere: Mario Castro Navarrete .- Iași : Editura Vasiliana ’98, 2016 ( ediție în limba spaniolă)

Ziua Culturii Naționale, ajunsă la cea de XII-a ediție și celebrată la aniversarea poetului Mihai Eminescu, este o sărbătoare cu statut național, inițiată de Academia Română în anul 2010.

 

Biroul de presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția American Corner, organizează în perioada 01.02.2022 – 26.04.2022 cursuri gratuite de limba engleză, nivel începător și B1.

Cursurile se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 – 55 de ani. Trainerul cursului va fi doamna dr. Ana Maria Demetrian, lector univ. dr. la Facultatea de Litere din cadrul Universității din Craiova și trainer în cadrul centrului de limbă engleză „Professor A’s International Academy”, pe care îl conduce. Întâlnirile vor avea loc în fiecare marți, la ora 17.30, pe platforma online Zoom.

Înscrierile pentru cursul de limba engleză vor avea loc în perioada 12.01.2022 – 27.01.2022, în limita a 30 de locuri. Înscrierile se pot face telefonic, la Secretariatul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, la numărul de telefon 0251/ 532 267, la secția American Corner Craiova, interior 110, la sediul bibliotecii, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 9, sau la adresa de mail: americancornercraiova@gmail.com. În momentul înscrierii, doritorii trebuie să ofere următoarele informații: nume și prenume, număr de telefon, adresa de mail, precum și opțiunea nivelului.

Cursul de limba engleză pentru adulți este susținut financiar din grantul oferit de Ambasada Statelor Unite la București, în baza parteneriatului încheiat cu Consiliul Județean Dolj și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.

Prin organizarea programelor de educație continuă, ne dorim să venim în ajutorul persoanelor adulte dornice să deprindă cunoștințe de limba engleză, să își dezvolte abilitățile de comunicare, să cunoască bazele gramaticii limbii engleze.

La finalul programului, cursanții vor putea înțelege informații de bază, îndrumări simple, cuvinte și expresii uzuale, vor stăpâni trei timpuri verbale: prezent, trecut și viitor, conceptul de articole, substantivul, numeralul și pronumele, vor avea capacitatea de a construi propoziții simple sau un text scurt și de a răspunde la întrebări simple.

 

Caiete macedonskiene, volumul al III-lea

Biblioteca Județeană „Alexandru şi Aristia Aman”, în colaborare cu Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România şi Casa de cultură „Traian Demetrescu”, organizează miercuri, 24 noiembrie 2021, la ora 14:00, la statuia lui Alexandru Macedonski din Grădina Botanică, lansarea celui de-al treilea volum al Caietelor macedonskiene (coordonator: Ion Munteanu), cu ocazia împlinirii a 101 ani de la moartea poetului.

Pe lângă alți invitați, vor participa şi vor vorbi despre personalitatea marelui scriitor cu adânci rădăcini oltenești și despre valoarea operei macedonskiene următorii scriitori, înscriși cu studii, eseuri şi poeme în cuprinsul volumului: Denisa Crăciun, Maria Dinu, Ilona Duţă, Maria Tronea, Ana Ocoleanu, Gela Enea, Ana Paraschivescu, Niculina Oprea, Anca Șerban, Elena Bălăşanu, Mihaela Albu, Tudor Nedelcea, Nicolae Marinescu, Nicolae Oprea, Ioan Lascu, Ionel Buşe, Toma Grigorie, Picu Ocoleanu, Dumitru Velea, Mihai Barbu, Ion Munteanu, Jean Dumitraşcu, Florin Logreşteanu, Marian Buşe, George Popescu, Florea Miu și Nicolae Firuleasa.

Moderator evenimentului este Valentin Ajder, director al editurii Eikon din Bucureşti.

***

Volumul al III-lea al Caietelor macedonskiene a fost alcătuit, în urma organizării la Craiova şi în satul Pometeşti, comuna Goieşti, judeţul Dolj, în zilele de 28 şi 29 mai 2021, a celei de-a treia ediţii a Festivalului Naţional,,Alexandru Macedonski”, din alocuţiunile participanţilor la evenimente şi din eseurile, studiile, articolele, interviurile, poeziile trimise ulterior de colaboratori.

Ca şi celelalte două volume, publicate în anii 2019 şi 2020 la aceeaşi prestigioasă editură Eikon, lucrarea de faţă se evidenţiază prin informaţii inedite despre viaţa şi opera marelui scriitor, dar şi prin interpretări diverse, îndrăzneţe şi originale ale exegeţilor care semnează aici, privind creaţiile macedonskiene şi evenimentele în care poetul a fost implicat de-a lungul existenţei sale.

În baza unor aprofundate cercetări, punerea într-o altă lumină a împrejurărilor în care Macedonski a publicat epigrama adresată  lui Eminescu (deşi nu este nici o dovadă că respectiva epigramă l-ar fi vizat pe Poetul naţional, presa vremii luând de bună afirmaţia unui personaj de o moralitate îndoielnică, aflat în slujba unor interese obscure, pe nume Grigore Ventura, considerat de unii cercetători a fi şi ,,turnătorul lui Eminescu”); descoperirea unor noi şi importante dovezi din presa franceză a vremii, a legăturilor poetului cu mari ocultişti, numiţi ,,mistici şi magi ai poeziei europene”, care i-au influenţat profund opera, şi fără cunoaşterea cărora unele lucrări macedonskiene (cum ar fi Thalassa) nu au fost şi nu sunt înţelese corect; prezentarea lui ca devotat apărător al drepturilor evreilor, într-o perioadă în care aceştia erau prigoniţi în România etc. sunt doar câteva subiecte incitante ale volumului, aduse în atenţia cititorilor de către oneşti comentatori macedonskieni din ţară şi din Franţa.

Din motive obiective, am ales să organizăm acest eveniment cultural la frumoasa statuie a scriitorului Alexandru Macedonski (recuperată din braţele întunericului, ea fiind pierdută timp de şapte ani şi regăsită recent, spre a fi reamplasată, prin implicarea exemplară a conducerii Primăriei municipiului Craiova, în Grădina Botanică, în luna mai a acestui an), încercând să-i ieşim în întâmpinare poetului, spre a-i împlini profeţia din Epigraf:

 

,,Dar când patru generații peste moartea mea vor trece,
Când voi fi de-un veac aproape oase și cenușă rece,
Va suna și pentru mine al dreptății ceas deplin,
Ș-al meu nume, printre veacuri, înălțându-se senin,
Va-nfiera ca o stigmată neghiobia dușmănească,
Cât vor fi în lume inimi și o limbă românească
”.

 

Participarea este liberă, cu obligaţia respectării regulilor impuse de pandemie.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Story Time

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia  Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner Craiova, organizează luni, 8 noiembrie 2021, la ora 09.30, în cadrul proiectului „Story Time”, o nouă sesiune de lectură.

La această întâlnire, care va avea loc pe platforma online Zoom, participă elevi de la Școala Generală Particulară „Ethos”, coordonați de prof. Monica Mărunțelu. În cadrul sesiunii de lectură, se va citi din cartea „Don’t eat the teacher”, de Nick Ward.

Prin proiectul „Story Time”, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” vine în sprijinul profesorilor și al elevilor, prin organizarea de programe extra-curriculare. Totodată, ne propunem să încurajăm lectura prin alegerea de titluri atractive pentru cei mai mici dintre școlari, dar și cunoașterea limbii engleze, una dintre limbile de circulație internațională.