Arhive categorie: Fără categorie

Mihai Eminescu – 170 de ani de la naștere

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” marchează împlinirea a 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu prin organizarea unei expoziții de carte intitulată „Mihai Eminescu – 170 de ani de la naștere”. Expoziția va putea fi vizitată începând de miercuri, 15 ianuarie 2020, în Salonul expozițional al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Dintre titlurile expuse în cadrul expoziției dedicate marelui poet amintim:  Mihai Eminescu, Opere, Vol. I – Poezii tipărite în timpul vieții, ediție critică îngrijită de Perpessicus, Fundație pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1939, Mircea Eliade, Despre Eminescu și Hașdeu, Iași, Editura Junimea, 1987, Mihai Eminescu, Gedichte, București, Editura Universal Dalsi, 1999, George Călinescu – Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Madrid, Editura Nagard, 1980, Saluc Horvat – Mihai Eminescu: repere biobibliografice: dicționar cronologic, Iași, Editura Tipo Moldova, 2013, Ediții – Mihai Eminescu – 170 de ani de la naștere 1850-2020, Iași, Editura Tipo Moldova, 2019.

ALBUMUL CU FOTOGRAFII MIȘCATE

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează marți, 14 ianuarie 2020, la ora 13.00, în Sala „Academician Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Albumul cu fotografii mișcate”, autor Mitel Girleanu.

La lansarea volumului vor participa invitații: Constantin Câşlaru, Mihai Marcu, Ion Dascălu, Valentin Staicu, Irinel Cănureci, Marcel Voinea, Nincu Mircea Lucian.

„Ajungi la o vârstă la care constați că ai amintiri. Maldăre, maldăre! Te tragi atunci ușor la gura Karmei, unde e cald și unde se spun povești frumoase…mai iei câteva și le scoți în Lumină, le bagi în carte să ardă, să încălzească inimile celor ce se strâng pe lângă tine. Atunci vezi dacă ai prieteni și nu ți-ai petrecut viața în van…căci, de multe ori, amintirile sunt comune, ați împărțit de multe ori în viață un colț de …poveste împreună. Acum simțiți că a sosit vremea ca ele să fie spuse, să fie făcut cunoscute și de către alții.” – Mitel Girleanu, prefața volumului „Albumul cu fotografii mișcate”.

 

ZIUA CULTURII NAȚIONALE

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” marchează  „Ziua Culturii Naționale” și împlinirea a 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu prin organizarea unei serii de evenimente dedicate marelui poet național.

O primă activitate ce marchează această sărbătoare națională va avea loc marți, 14 ianuarie 2020, începând cu ora 11.00, în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”. În cadrul acestei activități, ce va fi coordonată de prof. Ecaterina Bogdan, elevii clasei a III-a C de la Colegiul Național „Carol I” vor susține scurte momente artistice și vor participa la dezbateri privind rolul culturii și al instituțiilor de cultură din orașul Craiova. Alături de elevi, la discuții vor participa reprezentanți ai mai multor instituții ale orașului nostru, care vor răspunde curiozităților micuților participanți. Invitații care vor lua parte la acest eveniment sunt: prof. univ. dr. Radu Constantinescu, prorector la Universitatea din Craiova, prof. dr. Petra Șurlin, director departament Facultatea de Medicină Dentară, Mihai Ciurea, cercetător teolog – Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Ramona Bădescu, purtător de cuvânt – Filarmonica Oltenia, Claudia-Mihaela Suru, muzeograf – Muzeul Olteniei, Secția de Istorie-Arheologie, dr. Lila Gima, muzeograf – Muzeul Olteniei, Secția Științele Naturii, Lupu Constantin Bogdan, referent de specialitate – Muzeul Olteniei, Secția Etnografie, Stănculeasa Ivona Nicoleta, consultant artistic la Opera Română Craiova și Burcheș Pan, pictor.

 

Spărgătorul de nuci

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în intervalul 13-16 ianuarie 2020, o nouă activitate dedicată celor mici. Participanții înscriși în proiectul „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” vor viziona filmul de animație „Spărgătorul de nuci”, o producție Videobox apărută în Classics Collection.

Dublat în limba română și inspirat din nuvela omonimă scris de E.T.A. Hoffmann, filmul de animație are rolul de a sublinia valoarea prieteniei, dar și universul fantastic al copilăriei.

Vor participa preșcolari și școlari de la următoarele grădinițe și școli, programate după cum urmează:

 

Luni, 13 Ianuarie

10-11 Grădinița „Căsuța Fermecată”;

11-12 Grădinița „Elena Farago”;

 

Marți, 14 Ianuarie

9-10 Grădinița „Phoenix”;

10-11 Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”;

12-13 Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu”;

15-16 Grădinița „Floarea Soarelui”;

 

Miercuri, 15 Ianuarie

9-10 Școala Gimnazială „Traian”;

10-11 Grădinița „Elena Farago”;

11-12 Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”;

 

Joi, 16 Ianuarie

9-10 Grădinița „Phoenix”;

10-11 Grădinița „RayKids”;

11-12  Grădinița „Sfânta Ana”;

12-13 Școala Gimnazială „Gheorghe Bibescu”.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Salonul de iarnă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman˝ găzduiește, în Galeria de artă, „Salonul de iarnă” al Cenaclului Artiștilor Plastici Constantin Brâncuși din Craiova.

Expoziția este alcătuită din 15 picturi în ulei realizate de artiștii locali Bebică Ghiță, Teodora Ciolan, Georgeta Șerban, Antoneta Oltei, Antoneta Cocoș – Andreescu și Cristina Chirea. Tablourile invită la meditație și reverie și aduc în actualitate peisajele urbane sau rustice specifice iernilor de odinioară , cu multă zăpadă și veselie.

Expoziția poate fi vizitată până la finalul lunii ianuarie 2020.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Lansare de carte și revistă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” în colaborare cu Muzeul de Artă Craiova organizează miercuri, 18 decembrie 2019,la ora 17:30, în Holul de Onoareal Muzeului de Artă, lansarea volumuluiSimona”, autori Alice Năstase Buciuta și Dara Codescu, precum și ediția festivă a revistei „Tango-Marea Dragoste”.

Evenimentul editorial va fi moderat de Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Și-au anunțat participarea Alice Năstase Buciuta, Dara Codescu, Lavinia Pintea Tatomir și Constantin Preda.

Dara Codescu și Alice Năstase Buciuta au scris împreună cartea „Simona”, dedicată jurnalistei și scriitoarei Simona Catrina, recent dispărută dintre noi. Volumul este o îmbinare de confesiuni și dezvăluiri din care nu lipsesc nici plânsul, dar nici râsul, atât de definitoriu pentru felul Simonei de a vedea lumea, o urzeală de doruri și amintiri în care sunt prinse, ca niște giuvaeruri, texte inedite, splendide, spumoase, valoroase, pline de umor, scrise de Simona Catrina”.

Alice Năstase Buciuta

 Alice Năstase Buciuta este scriitoare și jurnalistă, filolog și psiholog, doctor în științe politice, autoare a numeroase cărți și redactor șef al revistei Tango-Marea Dragoste, pe care a creat-o împreună cu Simona Catrina, în urmă cu 15 ani.

Dara Codescu este scriitoare și jurnalistă, filolog și profesor, cronicar Tv și radio – și mama Simonei Catrina.

Noua ediție a revistei Tango-Marea Dragosteeste o ediție festivă, dedicată marilor personalități ale prezentului, iar în paginile sale își dau întâlnire cei mai frumoși și mai iubiți reprezentanți ai lumii culturale și artistice din țara noastră, într-un șir de interviuri de colecție cu: Marina Constantinescu, Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Horia-Roman Patalpievici, Ioana Nicolaie, Cristian Bădiliță, Viorel Ilișoi, Nadine Voindrouh, Ramona Popescu sau dirijorul Alessandro Cedrone. Nu lipsesc din revistă întâlnirile cu personalități ale Craiovei, precum soții Cornelia și Mihai Anghel – creatorii vinurilor de la Domeniul Coroanei Segarcea, Ramona Berceanu și povestea restaurantului Epocasau doctorii Simona și Gabriel Ianoși.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

SĂ FIM MAI BUNI

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a încheiat vineri, 13 decembrie 2019, a zecea ediție a campaniei „Să fim mai buni”. De-a lungul celor trei săptămâni de campanie, la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” au venit numeroși copii care au vrut să doneze o jucărie, bilanțul campaniei fiind, ca de fiecare dată, pe măsura așteptărilor. Nu mai puțin de 20 de cutii pline cu jucării așteaptă acum să ajungă la copiii defavorizați.

Joi, 19 decembrie 2019, la ora 8.30, bibliotecarii vor duce jucăriile colectate la Școala Gimnazială Teslui, Grădinița Teslui, Școala Gimnazială Gângiova, Grădinița Gângiova, Școala Tărțăl, precum și Grădinița Țărțăl.

La această campanie de strângere de jucării au participat copiii de la unitățile de învățământ înscrise în proiectul „Grădinița pentru prichindei și copii mai măricei”, coordonați de cadrele didactice, dar și alți micuți cititori ai Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, care au aflat despre această acțiune și au dorit sa facă o surpriză în prag de sărbători altor copii.

Campania „Să fim mai buni” a avut un dublu rol. Copiii înscriși în proiect au învățat să dăruiască, să aducă zâmbetul pe buze copiilor mai puțin norocoși decât ei, iar copiii la care vor ajunge jucăriile se vor bucura și își vor petrece sărbătorile de iarnă în compania darurilor primite.

 

Un cititor, o carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” înființează marți, 17 decembrie 2019, în cadrul proiectului „Un cititor, o carte”, primul „colț de bibliotecă”, la Școala Primară din Țârțăl. Proiectul s-a derulat în perioada aprilie – decembrie 2019 și a avut ca scop colectarea de cărți din bibliografia școlară pentru clasele I-VIII, pentru a asigura elevilor accesul la lectură. Rafturile de bibliotecă vor fi amplasate în cadrul școlilor din mediul rural, acolo unde nu există o bibliotecă publică.

Prima școală care va beneficia de raftul de bibliotecă va fi Școala Primară Țârțăl, din județul Dolj, urmând ca pe viitor să colaborăm și cu alte școli interesate de a fi beneficiarii acestui proiect.

Marți, 17 decembrie, la ora 09.30, bibliotecarii de la secția „American Corner” vor merge la Școala din localitatea Țârțăl pentru a duce aproximativ 100 de cărți, dar și rechizite și jucării, donate de voluntari, elevi de la școlile gimnaziale din Crușeț, județul Gorj, respectiv „Sfântul Gheorghe” și  „Gheorghe Țițeica”, din Craiova, dar și de la Colegiul Național „Elena Cuza”,  precum și de studenții înscriși în anul I la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din Craiova.

„Biblioteca, prin proiectele sale, vine și de această dată în sprijinul comunității, depășind granițele orașului nostru. Ideea înființării unui raft de bibliotecă în școlile din mediul rural este salutară, în special acolo unde distanța mare dintre sate împiedică micii elevi să aibă acces la biblioteca publică locală. În acest fel asigurăm o parte din materialul necesar desfășurării orelor de curs, dar și materiale suplimentare pentru cei mai avizi cititori. Am ales școala primară Țârțăl ca primă beneficiară a acestui proiect datorită colaborării noastre anterioare, dar și pentru că am simțit dorința de a ajuta micuțul colectiv de elevi. Vom continua acest proiect și în anii următori, încercând să atragem cât mai mulți voluntari din rândul profesorilor, elevilor, dar și din rândul studenților. Așteptăm cu interes ca și alte școli și licee craiovene să ni se alăture și să contribuim împreună la bunăstarea comunității din care facem cu toții parte.”, a declarat Mădălina Băileșteanu, bibliotecar la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.

„Proiectul inițiat de biblioteca județeană este menit să ajute comunitatea din care facem parte cu toții, într-un mod simplu, dar necesar, prin îndepărtarea unor impedimente în ceea ce privește dezvoltarea culturală armonioasă a elevilor din mediile rurale. Noi, bibliotecarii, am colaborat de ani de zile, sub diferite forme și denumiri ale proiectelor, cu unicul scop al creării unei egalități de șanse pentru toate mediile din care provin copiii, de data aceasta unindu-ne forțele în acest proiect.”- Sofia Cercel, bibliotecar.

„Acest proiect ne dă prilejul noua, tuturor, să fim mai buni. Așa cum spune și colindul străvechi: Române, când ajungi Crăciun frumos, nu uita să fii mai bun! „- Carmen Tică- bibliotecar.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

LANSARE DE CARTE

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 16 decembrie 2019, la ora 12.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Locul și importanța operei lui Ion D. Sîrbu în literatura română postbelică (1945-1989)”, volum coordonat de Ioan Lascu.

Întâlnirea va fi moderată de Ioan Lascu, iar Emil Boroghină, Nicolae Coande, Nicolae Marinescu, Tudor Nedelcea și Ionel Bușe vor participa în calitate de invitați.

„Ganditor și scriitor, Ion D. Sârbu, recuperat la adevărata lui valoare în postumitate, rămâne un martor lucid al istorie și un critic irepresibil al totalitarismului comunist. În opera lui, mijloacele ficțiunii literare se împletesc cu reflecția, cu ideile morale și filosofice. Comentariile politice, diatribele îndreptate împotriva unui regim inuman și a ideologiei lui, sunt apreciabile prin incisivitate, sinceritate și curaj.”

Ioan Lascu

 

CELULA „0”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 14 decembrie 2019, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, la ora 11.00, lansarea volumului „Celula 0”, autor Ion Dascălu.

La lansarea de carte vor participa invitații Dan Lupescu, Mihai Marcu, Mișu Fotache și Sevastian Cercel.

„Aveți în mână o carte document, o carte privind istoria națională a României – cu segmentul specializat în loviturile de stat! Carte scrisă cu aplomb și în cunoștință de cauză. Se pare că este prima carte, apărută în ultimii ani, care tratează soarta lui Nicolae Ceaușescu în timpul și după evenimentele din sângerosul decembrie 1989!

Autorul, trăitor al acelor zile de foc pentru România – 22-25 decembrie 1989 – și chiar implicat în desfășurarea evenimentelor fierbinți, are meritul de a ne prezenta – sub diverse forme – fața nevăzută a acțiunilor organelor abilitate cu securitatea statului și a conducerii lui.” – Mihai Marcu, prefața volumului „Celula 0”