„Cu dor de Basarabia”

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează marți, 27 martie 2018, începând cu ora 13.00, în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”, acțiunea cu titlul “Cu dor de Basarabia”.

Manifestarea este organizată de profesorii Traudia Chiripuș, Melania Iacob, de la Școala Gimnazială “Nicolae Romanescu”, respectiv Claudia Balaci, Steliana Gecălă, Tina Călin și Aurelia Cioc, de la Colegiul Național “Frații Buzești”.

Scopul acțiunii constă în cunoașterea semnificației și valorii istorice a Unirii Basarabiei cu România. Fiind prima provincie care s-a unit în 1918 cu România, Basarabia a avut de înfruntat o serie de factori perturbatori și condiții nesigure. Apariția primului stat comunist și perpetuarea războiului au fost doar câteva dintre problemele cărora oamenii politici basarabeni le-au găsit o splendidă soluționare în 1918.

La activate vor participa elevi de la Colegiul Național “Frații Buzești”, Liceul de Arte “Marin Sorescu”, respectiv școlile gimnaziale “Nicolae Romanescu”, “Mihai Viteazul” și nr. 5 din Băilești, coordonați de  profesorii Roxana Ion, Liana Totu și Raluca Gabroveanu.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Conferința “Realizări şi pierderi în 100 de ani de la Marea Unire”

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează marți, 27 martie, începând cu ora 11.00, conferința “Realizări şi pierderi în 100 de ani de la Marea Unire”.

Deschizător de drumuri și idealuri, actul politic de la 27 martie/9 aprilie 1918 a reprezentat prima mare realizare românească în direcția îndeplinirii obiectivului asumat la intrarea în Marele Război. Miraculoasă și nesperată pentru acel moment, unirea Basarabiei cu Vechiul Regat s-a constituit încă de la începuturi într-un proiect atractiv pentru românii care locuiau în provinciile aflate sub dominația austro-ungară, Transilvania și Bucovina. Fără să fie parte integrantă a convenției politice încheiate de România cu Aliații în vara anului 1916, printr-un concurs favorabil de împrejurări, avataruri politice și realități militare, Basarabia este prima dintre cele trei provincii românești care, prin voință pupulară, a ales să se unească cu  țara.

Prin Unirea de la 1918 se închidea paranteza deschisă în 1812 atunci când, în mod abuziv și arbitrar, Moldova de dincolo de Prut a fost anexată de Imperiul Rus. Unirea de la 27 martie/9 aprilie 1918 generează ecouri până în prezent, reamintindu-ne rolul primordial pe care și l-au asumat oamenii politici basarabeni în cadrul Sfatului Țării.

Acțiunea este organizată de Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Craiova și se va desfășura în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Expoziție de carte „Unirea Basarabiei cu România”

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” a deschis luni, 26 martie 2018, expoziția de carte cu titlul “Unirea Basarabiei cu România”. Expoziția este organizată în sala “Acad. Dinu C. Giurescu” și reunește cărți de istorie și diplomație.

Menirea expoziției constă în prezentarea documentelor Unirii Basarabiei cu România, a contextului politic și militar existent în anii Primului Război Mondial, dar și a semnificației istorice a primului act de Unire dintre cele trei consumate în anul 1918.

Dintre titlurile expuse menționăm:

  1. ***, “România – Documentele Unirii – 1918”, București, Editura Fundației Culturale Române, 1993;

2. *** “Istoria românilor”, vol.VII, tom II, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003;

3. Cernovodeanu, P., “Basarabia : drama unei provincii istorice româneşti în context politic internaţional: (1806-1920)”, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2017;

4. Ciobanu, Ștefan, “Unirea Basarabiei. Studii și documente”, Iași, Tipo Moldova, 2017 (reproducere după ediția din 1929);

5. Colesnic, Iurie, “Sfatul ţării: enciclopedie”, Iaşi: Editura Tipo Moldova, 2017;

6. Dobrinescu, V. F., “Bătălia diplomatică pentru Basarabia: 1918 – 1940”, Iaşi: Editura Junimea, 1991.

7. Sturza, Vasile, “Basarabia și destinul ei secret”, București: Editura Litera, 2016;

8. Țurcanu, Ion, “Istoria ilustrată a românilor de la origini până la Marea Unire”, Bucureşti-Chişinău: Editura Litera Internațional, 2007.

Expoziția poate fi vizitată până la finalul lunii aprilie 2018.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”