Lansare de carte – „Homo Moldovanus Sovietic.Teorii și practici de construcție identitară în R(A)SSM (1924-1989)”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 23 ianuarie 2020, începând cu ora 11:00, în sala „Acad Dinu C. Giurescu, lansarea volumului „Homo Moldovanus Sovietic. Teorii și practici de construcție identitară în R(A)SSM (1924-1989)”, autor Octavian Țîcu.

Evenimentul va fi moderat de jurnalista Marga Bulugean și se va bucura de participarea analistului politic Vlad Țurcanu, respectiv specialistului în comunicare Viorel Iordăchescu.

„Homo Moldovanus Sovietic a fost conceput ideologic pe coridoarele Kominternului, realizat în practică de cabinetele puterii de la Harkov (capitala Ucrainei sovietice până în 1933) şi Moscova, iar „etnogeneza” sa a fost asistată nemijlocit de Iosif Stalin, care în anul 1924 a dispus formarea RASS Moldoveneşti împotriva României. Homo Moldovanus trebuia să fie de preferinţă un anti-român sau cel puţin refractar la tot ce e românesc, convins de faptul că este altceva decât român și apărut înaintea românului, puţin educat, vorbitor de limbă „moldovenească” amestecată cu rusisme, anti-european și prin extindere anti-occidental, predispus spre îndoctrinare, deznaţionalizare, rusificare şi sovietizare, preferând cu uşurinţă limba rusă ca mijloc de comunicare în alte circumstanţe decât cele legate de baştina sa, pătruns de un complex de inferioritate faţă de ruşi sau cei vorbitori de limba rusă, complex compensat prin adularea şi acceptarea formelor imperiale şi culturale de sorginte sovietică, mândru de ideea apartenenţei la marea „supraputere” sovietică. Homo Moldovanus a fost unul din mulți alți Homo Sovieticus construiți în contrast cu etniile de dincolo de „perimetrul” rus/sovietic de influență, pentru a justifica anexările teritoriale imperiale, dar astfel de proiecte de fabricare a identităților sunt cunoscute în mai multe părți ale globului. În prezentarea de față vom urmări procesul de modelare a lui Homo Moldovanus Sovietic în Basarabia, când în urma tranzacţiei sovieto-naziste din 23 august 1939, trupele sovietice au anexat la 28 iunie 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa de la România, iar la 2 august 1940, la Moscova, s-a decis formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești”, Octavian Țîcu.

Octavian Țîcu este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Doctor în Științe Istorice și Cercetător-coordonator în cadrul Institutului de Istorie, Academia de Ştiinţe a Moldovei. De asemenea, Octavian Țîcu este conferenţiar universitar în cadrul Facultății de Istorie şi Filosofie, Universitatea de Stat din Moldova.Este autor și coautor a 10 cărți, a peste  100 articole ştiinţifice şi peste 200 articole în presă axate pe probleme de istorie, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale. Organizator și coordonator al Proiectului Național pentru tineret „Expedițiile Memoriei. Siberia”. Pentru meritele și performanțele sale, Octavian Țîcu a fost distins, în 2004, cu Premiul Naţional al Tineretului în domeniul Ştiinţei şi Literaturii pentru monografia „Problema Basarabiei şi relaţiile sovieto-române în perioada interbelică (1919-1939)”. În 2010 a fost distins cu Medalia „Meritul Civic”, acordată de Preşedintele Republicii Moldova, iar în 2015 i-a fost conferită Medalia „Meritul Olimpic”, acordată de Comitetul Național Olmpic și Sportiv al Republicii Moldova.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”