Cursul de Limba Engleză pentru adulți (online)

De-a lungul perioadei speciale pe care societatea noastră o traversează, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” implementează proiectul „Citim împreună. Rămânem împreună. Stăm acasă!”.

Alături de celelalte activități demarate până în prezent, înregistrări diverse, difuzate pe pagina de Facebook a bibliotecii, expoziții online de carte ș.a.m.d., începând de astăzi, 27 martie 2020, biblioteca difuzează scurte materiale digitale pentru învățarea limbii engleze. Acțiunea face parte din seria cursurilor de învățare a unei limbi străine și reprezintă modalitatea exclusiv online pe care bibliotecarii o propun cursanților, în majoritate adulți, cu vârsta cuprinsă între 35 și 55 de ani.

Activitatea va avea frecvență săptămânală. În fiecare zi de vineri, până la finalul situației delicate pe care o traversăm, la ora 14:00, un nou material educațional va fi încărcat pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” (https://www.facebook.com/biblioteca.aman/). Alături de noțiunile gramaticale, materialele digitale vor aborda și elemente de vocabular, precum și diferite acțiuni și experiențe uzuale.

Programul de învățare a limbii engleze se înscrie în seria de proiecte de învățare și dezvoltare continuă pe care Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” le organizează în mod regulat pentru persoanele adulte.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Să îl (re)descoperim și să îl (re)vedem pe Andrei Șerban

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia  Aman” continuă activitatea „Să îl (re)descoperim și să îl (re)vedem pe Andrei Șerban”, în cadrul căreia oferim utilizatorilor noștri posibilitatea de a vedea, în premieră pentru România, spectacole de teatru și operă jucate pe marile scene din străinătate și care poartă amprenta marelui regizor Andrei Șerban. Înregistrările acestor spectacole fac parte din colecția donată de Andrei Șerban și se vor regăsi în fondul „Andrei Șerban” din Muzeul Cărții și Exilului Românesc.

Astfel, în zilele de luni și marți vom difuza spectacolul de opera „L’italienne à Alger” (Italianca în Alger), drama scrisă de Gioacchino Rossini în anul 1831 și pusă în scena la Paris, în regia lui Andrei Șerban.

Spectacolul va putea fi vizionat în premieră luni, 30 martie 2020, la ora 20.00, pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru si Aristia Aman” și pe canalul de youtube- Biblioteca Aman, la aceeasi oră, precum și marți, 31 martie 2020, începând cu ora 11.00, pe pagina de facebook a Muzeului Cărții și Exilului Românesc.