Makerspace

Makerspace este unul dintre cele trei ateliere pe care Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” le propune elevilor de gimnaziu în cadrul proiectului „Fun in Summer”.

Inițial, atelierul fusese proiectat să se desfășoare în mediul fizic, prin interacțiuni directe între coordonatori și participanți. Însă în condițiile actuale, din motive obiective, legate de pandemia de COVID-19, atelierul se desfășoară în mediul online.

Săptămânal, în intervalul 6 iulie-24 august, de fiecare dată marțea, bibliotecara Carmen Tică stimulează și cultivă disponibilitatea copiilor pentru creație și inovație. La fiecare întâlnire, promovează avantajele flexibilității cognitive, încurajându-i pe participanți să manifeste deschidere către dialog și colaborare.

Makerspace reunește activități practice creative în care elevii învață prin descoperire și realizează că inovația este un proces dinamic ce poate fi optimizat prin colaborarea și creativitatea tuturor celor implicați. Atelierul este fundamentat pe pilonii educației STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică).

Nu e de mirare că obiective precum înțelegerea arhitecturii creierului uman, familiarizarea cu instrumentele internetului, în vederea utilizării acestora în procesul de învățare, și împărtășirea cu generozitate a cunoștințelor dobândite reprezintă ținte realizabile ale atelierului.

După doar două cursuri desfășurate până în prezent, copiii par să recepteze favorabil informațiile primite și exercițiile realizate. Câtă vreme conștientizează că achizițiile mentale dobândite îi ajută să fie mai sociabili, mai atenți la nevoile celorlalți, respectiv mai eficienți în procesul de învățare, elevii se implică în diferite activități și dau frâu liber creativității și inovării.

În pregătirea fiecărei întâlniri, Carmen Tică este ajutată de Clara-Iulia Negrilă, Ștefan Nicolae, Amalia Bărbulescu, Denisa-Lenuța Triculescu și Teodora Cristina Penoiu – studenți ai Facultății de Matematică-Informatică din Craiova.

Acest proiect este o provocare, spune Carmen Tică, prin faptul ca este o premieră, dar și pentru că multe  dintre informațiile transmise copiilor cu ajutorul studenților voluntari,  sunt noutăți chiar și pentru mine”. Procesul de dezvoltare se face în ambele sensuri. De la coordonatori spre copii și invers. „Pe toți trebuie să ne preocupe generația de mâine. Cu toții putem să contribuim cu responsabilitate la formarea ei”, mai spune Carmen Tică.

 

*

În SUA, există încă din a doua jumătate a secolului XX o adevărată mișcare numită Maker (făuritor), care pornește de la ideea că omul, prin puterea sa imaginativă și de creație, își făurește lumea în care trăiește.

Mișcarea Maker a condus la dezvoltarea spațiilor makers în școli, universități, muzee și în biblioteci. Un spațiu Maker este un centru de activități practice de inovare și de creație în care utilizatorii învață prin descoperire și realizează că inovația este un proces dinamic ce poate fi optimizat prin colaborarea și creativitatea tuturor participanților. Începând din 2005, au fost organizate acest gen de spații în bibliotecile publice. În acest fel, în cel mai potrivit mod, au fost puse în relație cărțile și celelalte resurse informative ale bibliotecii cu puterea de creație, de inovare și cu entuziasmul „făuritorilor”.

Aceste spații promovează educația STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică). În măsura în care sunt alocate fonduri pentru tehnologie, sunt provocate idei noi și tinerii se bucură de platforme de învățare a abilităților secolului XXI în fabricarea și folosirea noilor tehnologii. Principalele obiective ale unui spațiu Maker sunt: susținerea inovației și a antreprenoriatului, educația STEAM,  promovarea gândirii critice și abilitarea publicului defavorizat în folosirea noilor tehnologii, în rezolvarea de probleme și identificarea/aplicarea de soluții optime.


Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *