Atelier Synaxis

 

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, și cu Muzeul Cărții și Exilului Românesc, organizează joi, 19 octombrie a.c., începând cu ora 17, la Sala Studio „Remus Mărgineanu” a Departamentului Arte și Media a Facultății de Litere din Craiova, conferința inaugurală a Atelierul SynaxisHaideți să nu mai asistăm la teatru!”.

Prelegerea va fi susținută de prof. univ. dr. Alexandru Boureanu, Directorul Departamentului Arte și Media a Facultății menționate și Managerul general al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. Conferința consideră întrebări cu valențe transdisciplinare multiple, pentru a propunere o perspectivă inedită a felului în care cunoaștem și suntem cunoscuți. Semnificația teatrului poate fi abordată în diferite feluri, dar ea descoperă ceva din spiritualitatea omenească și din imaginarul colectiv. Astăzi, spațiul public este dominat de întrebări care par să privească destinul artelor spectacolului, mai precis, supraviețuirea lor în contextul modern. În spatele acestor interogații se resimt însă preocupări care privesc antropologia.

Atelierul Synaxis, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte dr. Irineu Ion Popa, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei, se află la cea de a doua ediție. Acesta a fost conceput din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare atât de necesare în contextul actual. Fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale din acest an universitar: „Ce este omul? Perspective transdisciplinare asupra antropologiei și identității”. Lectura constituie punctul de plecare al unei călătorii mai ample, întreprinse sub îndrumarea unor invitați de marcă.

Întâlnirile furnizează cadrul propice nașterii unor discuții vii, a reflecțiilor și a reacțiilor menite să suscite interogații și căutare personală. Prelegerile susținute de-a lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și sugestiile participanților la dezbatere.

Coordonatorii proiectului sunt pr. lect. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot.

Mai multe informații și înscrierea la adresa electronică bot_lucian@yahoo.com.

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  „Alexandru și Aristia Aman”

Lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 12 octombrie 2023, lansare volumului „Joc adolescentin” autor Andrei Ilie Bălășoiu.

Evenimentul va avea loc in sala „Dinu C. Giurescu”, începându cu ora 16.00, în prezența invitaților Constantina Dumitrescu, președinte fondator al Fundației ,,Liana Dumitrescu”, Rodica Nicoleta Ion președinte fondator al Cenaclului „Unirea Artelor”, poetă, scriitoare și comentator literar, Lorin Cimponeriu, promotor de imagine al Cenaclului „Literatura la noi acasă”, poet, scriitor și comentator literar, Nana Ileana Necșuțu poetă, scriitoare doljeană, comentator literar și Cornelia Georgescu, scriitoare, redactor al revistei „Unirea Artelor”.

Moderator al evenimentului este Cristina Bălășoiu, poetă și presedinte fondator al cenaclului „Literatura la noi acasă”, iar lansarea de carte se desfășoară în cadrul lucrărilor cenaclului.

Masă rotundă Ștefan Odobleja

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 13 octombrie 2023, masa rotundă intitulată „Ștefan Odobleja – pionier al ciberneticii și părinte al inteligenței artificale”.

Evenimentul este organizat de către membrii corpului profesoral al Colegiului „Ștefan Odobleja” și face parte dintr-o serie de evenimente desfășurate în zilele de 12 și 13 octombrie, reunite sub titulatura „Ștefan Odobleja – un nume pentru posteritate”.

Participanții sunt așteptați începând cu ora 12.30 în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează cea de-a XIV-a ediție a proiectului ”, proiect care se adresează preșcolarilor și elevilor din ciclul primar.

Ediția de față este structurată în șaptesprezece teme, programate astfel:

  • 16-19 Octombrie – Bogățiile toamnei (pictură/desen/colaj)
  • 13-16 Noiembrie – În lumea basmelor (pictură/desen/colaj)
  • 20-23 Noiembrie – Să descoperim lumea animalelor (fișe de lucru)
  • 4-7 Decembrie – Scrisoare către Moș Nicolae
  • 11-14 Decembrie – Colinde, colinde…e vremea colindelor!
  • 8-11 Ianuarie – Peisaj de iarnă (pictură/desen/colaj)
  • 15-18 Ianuarie – Fragmente din opera marelui poet Mihai Eminescu (recitări poezii)
  • 12-15 Februarie – Educație financiară pe înțelesul copiilor (fișe de lucru)
  • 19-22 Februarie – Mărțișor, simbol al primăverii (confecționare mărțișoare)
  • 4-7 Martie – La mulți ani, mămico! (realizarea unei felicitări pentru ziua de 8 Martie)
  • 25-28 Martie – Elena Farago, prietena copiilor (recitări poezii)
  • 8-11 Aprilie – Recunoaște personajul din poveste (fișe de lucru)
  • 15-18 Aprilie – Să cunoaștem inventatorii și invențiile lor
  • 20-23 Mai – Ziua unui gest frumos (la latitudinea cadrelor didactice)
  • 29-31 Mai – Pe aripile poeziei (concurs)
  • 10-13 Iunie – Mănânc sănătos, cresc frumos! (fișe de lucru)
  • 17-20 Iunie – A venit vacanța! (diverse activități).

Proiectul „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”, desfășurat de secția „Împrumut carte pentru copii și tineret”, este unul dintre cele mai longevive și apreciate programe cultural-educative ale Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, dedicat celor mici.

Activitățile desfășurate în cadrul temelor din proiect se desfășoară în afara spațiilor bibliotecii, respectiv la școală, grădiniță, sau la domiciliile participanților. Ulterior realizării acestor teme, cadrele didactice trimit fișierele digitale, fie sub formă de clip audio-video (mp4), cu o durată de maxim cinci minute, fie sub formă de imagini (jpeg), pe adresa de e-mail sectiacopii@aman.ro. Toate fișierele primite, care respectă tematica activității, vor fi apoi promovate pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Trimiterea către bibliotecă a fișierelor digitale realizate de participanți presupune existența anterioară a acordului părinților pentru difuzarea acestora în scop cultural și educațional pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

 

Ateliere Creare și Editare Video

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner Craiova, organizează în parteneriat cu Logiscool Craiova 4 ateliere GRATUITE de 3D Printing și Creare și Editare Video. Atelierele sunt finanțate din grantul anual oferit de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, prin Ambasada S.U.A. la București.

Atelierele se vor desfășura în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2023, de luni până vineri după cum urmează: grupa I între orele 9:00-13:00 și grupa a II-a între orele 13:30-16:30.

Atelierele se adresează elevilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. În cadrul atelierelor participanții vor învăța elementele de bază ale editării imaginii foto și video, creării de conținut și baza designului 3D.

Înscrierile se vor face telefonic la Secretariatul bibliotecii, 0251 532 267, la secția American Corner Craiova, interior 110 sau la sediul bibliotecii, strada Mihail Kogălniceanu, nr. 9, de luni până vineri, în intervalul orar 8:30-15:30. Persoanele care doresc să participe la curs trebuie să ofere următoarele informații:

  • Nume si prenume
  • Vârstă
  • Numărul de telefon al unuia dintre părinți

Înscrierile vor avea loc în perioada 10.10.2023 – 27.10.2023.

Limita este de 10 locuri/ curs.

Lansare de carte

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește miercuri, 11 octombrie 2023, lansare volumului „Trenul vieții, trenul morții”, autor Dragomir Costineanu.

Dragomir Costineanu este doctor în studii extrem – orientale, profesor de teatru, kabuki (Institut Naţional des Langues et Civilisations Orientales din Paris), literatură comparată (Universitatea din Arras), limba şi literatura română (Universitatea din Montpellier) şi cercetător (Centre Interuniversitaire de Recherches et d’Etudes Roumaines & Centre Interuniversitaire de Recherches sur
la Renaissance Italienne, Universitatea Sorbonne Nouvelle – Paris III).

Evenimentul va avea loc in sala „Dinu C. Giurescu”, începându cu ora 11.00, în prezența invitaților Ilona Duță, Vasile Tașcău, Petrișor Militaru, Ștefan Melancu. Moderatorul evenimentului este Ionel Bușe.

 

Conferință

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova „C. S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române, și Consiliul Județean Dolj, organizează sâmbătă, 7 octombrie 2023,  conferința „Intersecții culturale: de la Dimitrie Cantemir la Alexandru Duțu, conferință susținută de Ștefan Lemny.

Ştefan Lemny, este istoric român naturalizat francez. Doctor în istorie, specialist în istoria culturală a secolului al XVIII-lea. Este responsabil de colecțiile de istorie ale Bibliothèque Nationale de France.

Dintre volumele publicate: Originea și cristalizarea ideii de patrie îin cultura română (1986), Sensibilitate și istorie în secolul XVIII românesc (1990), Jean-Louis Carra, parcours d’un révolutionnaire (1743-1793) (2000), Întâlniri cu istoria în secolul XVIII românesc. Teme și figuri din spațiul românesc (2003), Pagini de istorie culturală. Idei, mentalități, interferențe (2012).

Conferința „Intersecții culturale: de la Dimitrie Cantemir la Alexandru Duțu, face parte din Conferința anuală a  Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova „C. S. Nicolăescu – Plopșor, desfășurată la Craiova, în perioada 5 – 7 octombrie 2023.

Ce este omul? Perspective transdisciplinare asupra antropologiei și identității

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, și cu Muzeul Cărții și Exilului Românesc, organizează în anul universitar 2023-2024 o serie de conferințe sub genericul „Ce este omul? Perspective transdisciplinare asupra antropologiei și identității”.

Cele nouă prelegeri vor fi susținute de profesori și specialiști în domenii diferite și aparținând unor centre universitare din țară și din străinătate. Pe lângă conferințele propriu-zise, programul general al Atelierului Synaxis va fi îmbogățit cu expoziții, cercuri de reflecție și workshopuri, în funcție de specificul invitaților și al participanților.

Atelierul Synaxis, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte dr. Irineu Ion Popa, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei, a fost conceput din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare atât de necesare în contextul actual. Fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale. Lectura constituie punctul de plecare al unei călătorii mai ample, întreprinse sub îndrumarea unor invitați de marcă.

Întâlnirile furnizează cadrul propice nașterii unor discuții vii, a reflecțiilor și a reacțiilor menite să suscite interogații și căutare personală. Prelegerile susținute de-a lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și sugestiile participanților la dezbatere.

Coordonatorii proiectului sunt pr. lect. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot.

Mai multe informații și înscrierea la adresa electronică bot_lucian@yahoo.com.

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  „Alexandru și Aristia Aman”

Conferința anuală a Institutului „C. S. Nicolăescu-Plopșor”

Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova „C. S. Nicolăescu-Plopșor” al Academiei Române, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, și Consiliul Județean Dolj, organizează în perioada 5 – 7 octombrie 2023 Conferința anuală a  Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova „C. S. Nicolăescu – Plopșor.

Deschiderea conferinței, ce se va desfășura în format hibrid, va avea loc joi, 5 octombrie 2023, la ora 10.00, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, din Craiova, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”.

După sesiunea în plen, la ora 11.30, va avea loc lansarea volumului „Comunități umane, modernizare și identitate românească”, coordonatori Anca Ceaușescu, Ileana Cioarec, Georgeta Ghionea, urmată de lucrări pe secțiuni.

Vineri, începând cu ora 9.00 și sâmbătă, începând cu ora 10.00, comunicările științifice vor fi prezentate pe platforma on-line, pe secțiunile stabilite cu următoarele arii tematice:

–    Interferențe culturale și lingvistice,

–  Viață cotidiană și evoluție socio-economică,

–  Perspective juridice și realități (inter)naționale,

–  De la arme la condei: Cantemir 300.

La această ediție a simpozionului participă cercetători de profil variat, reprezentanți ai instituțiilor, societăților și revistelor academice care vor aborda subiecte diverse, dar și de actualitate.