Lansare de carte

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 03.03.2018, începând cu ora 11.00, în sala “Acad. Dinu C. Giurescu” lansarea cărții, “Colaps”, volumul al IV-lea din seria ”Iubire periculoasă”, autor Georgiana Sandu.
Georgiana Sandu si-a inceput cariera literara la 16 ani, pe o platforma online, unde a ajuns cel mai citit autor al Romaniei. După publicare, se bucură de acelasi succes, volumul ei de debut primind titlul de bestseller al anului 2016 la editura Tritonic. Cu această ocazie, editura va prezenta și alte volume ale colecți “Cașmir LIT”, ale autorilor Anamaria Ionescu, Teodora Matei, Lucian Dragoș Bogdan și Bogdan Hrib.

Prezentare volumului “Colaps”:

Pentru o vreme, Katherine şi Harris se bucură de o viaţă perfectă, plină de iubire, putere şi bani. Au lumea la picioare, dar uită că fericirea nu e infinită atunci când o construieşti călcând pe cadavre. O misiune ce le-ar putea asigura paradisul pe tot restul vieţii, se transformă în propriul lor iad. Harris e prins şi închis într-un penitenciar de maximă securitate, iar durerea şi disperarea îl împing la decizii neaşteptate. Rămasă în urmă, Kath se prăbuşeşte pe zi ce trece. Obsesia de a-şi recupera iubitul se manifestă în cele mai periculoase moduri: îşi dă seama că pentru a simţi un demon… trebuie să devină ea însăși unul. Fratele geamăn al lui Harris este singurul ei far spre salvare, dar şi cea mai grea tortură. Familia de raceri se destramă, Carter dispare, iar misiunea eşuată pentru un grup de terorişti din Orientul Mijlociu, nu-i pune doar pe ei în pericol, ci întregul oraş…”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *