Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” continuă proiectul „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”, în perioda 13-16 noiembrie 2017,  cu o nouă temă de vizionare:  În lumea poveștilor lui Petre Ispirescu.

Inspirat culegător de basme, povești, legende și snoave populare, Petre Ispirescu a avut șansa și perseverența de a egala pe plaiurile românești lucrările fraților Grimm din Germania. Cărțile lui Petre Ispirescu continuă să se afle pe rafturile bibliotecilor publice, isprăvile sale de folclorist și povestitor având  o mare valoare documentară, asigurând păstrarea în literatura română a unor nestemate ale creației folclorice românești.

În acestă săptămână punem la dispoziția copiilor două filmulețe (la alegere): Aleodor Împărat sau Prâslea cel Voinic și Merele de Aur.

     Vor afla mai multe despre această temă preșcolarii și școlarii de la următoarele grădinițe și școli programate astfel:

LUNI, 13 Noiembrie              

Orele:       10°°-11°° Grădinița „Sfânta Ana”;

                      11°°-12°° Colegiul Național „Ștefan Velovan”;

                      12°°-13°° Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”;

MARȚI, 14 Noiembrie          

Orele:         10°°-11°° Grădinița „Tudor Vladimirescu”;

                       11°°-12°° Grădinița „Paradisul Copiilor”;

                       12³°-13³° Colegiul Național „Carol I”;

                       15°°-16°° Grădinița „Floarea Soarelui”

                                                   

MIERCURI, 15 Noiembrie  

Orele:          9°°-10°° Școala Gimnazială Bobicești-Olt;

                        10°°-11°° Grădinița „Tudor Vladimirescu”;

                        11°°-12°° Colegiul Național „Ștefan Velovan”;                                          

                        12°°-13°° Școala Gimnazială „Gheorghe Bibescu”;

       

JOI, 16 Noiembrie                 

Orele        10°°-11°° Grădinița „Tudor Vladimirescu”;

                     11°°-12°° Grădinița „Nicolae Romanescu”;                                           

                     12°°-13°° Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”;


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Clubul Melomanilor

Luni, 13 noiembrie, începând cu ora 17.00, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă/American Corner, organizează o nouă întâlnire în cadrul proiectului “Clubul Melomanilor”.

Pentru întâlnirea de la bibliotecă au fost selectate trei lucrări muzicale. “Nopți în grădinile Spaniei” și “Păpușile maestrului Pedro”, adaptare muzicală și scenică după un episod din “Don Quijote de la Mancha”. 

Cea de-a treia lucrare programată este concertul pentru chitară și orchestra interpretat de Joaquin Rodrigo –  celebrul concert din Aranjuez. 

Evenimentul se va desfășura în sala “Marin Sorescu”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Lansare de carte

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 13 noiembrie 2017, începând cu ora 18.00, lansarea volumelor „Forma intimă a ființei. Poeme și imagotexte”, autor Emilian Mirea și “Prețioasa”, autor Florina Mirea.

Invitați:

– prof. univ. dr. habil. Ștefan Vlăduțescu – critic literar;

– conf. univ. dr. George Popescu – scriitor;

– Jean Băileștenu – scriitor;

– Mihai Firică – scriitor;

– Mircea Liviu Goga – scriitor;

– Ion Crețeanu – rapsod popular.

Evenimentul se va desfășura în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alxandru și Aristia Aman”

Lansare de carte

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 13 noiembrie 2017, începând cu ora 16.00, lansarea volumului „În zigzag cu viața mea”, autor Marian Barbu.

Invitați:

– Tudor Nedelcea, scriitor;

– Dan Lupescu, scriitor, jurnalist, director fondator al revistei „Lamura”;

– Mihaela Albu, profesor, scriitor.

Moderator: Mircea Pospai

Evenimentul se va desfășura în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”.


Biroul de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”