Personajul preferat în culoare îmbrăcat

 

 

                                           Comunicat de presă

                          Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează în perioada 23-26 aprilie o nouă activitate în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”, activitate intitulată „Personajul preferat în culoare îmbrăcat”.

Astfel, colectivul Secției pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” oferă participanților înscriși în proiect o temă prin intermediul căreia vor întâlni personaje îndrăgite din lumea mirifică a basmelor și poveștilor, precum Cenușăreasa, Albă ca Zăpada, Tom Degețel, Hansel și Gretel, Muzicanții din Bremen, Scufița Roșie.

Cum obiectul muncii într-o bibliotecă este cartea, nu o să lipsească o miniexpoziţie de carte.

Vor răspunde invitației preșcolari și școlari  de la următoarele grădinițe și școli:

Luni,  23 aprilie

Orele      09.00-10.00 Școala Gimnazială Gheorghe Bibescu

10.00-11.00 Grădinița Ethos

11.00-12.00 Grădinița Ștefan Velovan

                                    12.00-13.00 Școala Gimnazială Mihai Viteazul

 

Marți, 24 aprilie

Orele       09.00-10.00 Grădinița Căsuța Fermecată

10.00-11.00 Grădinița Ion Creangă

11.00-12.00 Grădinița Otilia Cazimir

12.00-13.00 Școala Gimnazială Mihai Viteazul

 

Miercuri, 25 aprilie

Orele     09.00-10.00 Grădinița Dumbrava Minunată

10.00-11.00 Grădinița Tudor Vladimirescu

11.00-12.00 Grădinița Otilia Cazimir

12.00-13.00 Școala Gimnazială Castranova

 

Joi, 26 aprilie

Orele       09.00-10.00 Grădinița Dumbrava Minunată

10.00-11.00 Grădinița Tudor Vladimirescu

11.00-12.00 Grădinița Paradisul Copiilor

                                      12.00-13.00 Școala Gimnazială Nicolae Romanescu

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *